Ajuns la a 5-a ediție, Bookfest Chișinău (31.08 - 4.09) s-a reluat după doi ani de pandemie – o perioadă când ne-au lipsit atât de mult comunicarea, dialogul pe viu cu creatorii de valori culturale. Târgul de carte a fost găzduit în premieră de Universitatea de stat din Chișinău, căreia rectorul Igor Șarov i-a imprimat un impuls în dezvoltare, înlesnind astfel accesul publicului și instituțiilor implicate la acest festin al cărții.

Au fost prezente circa 30 de edituri din România și Republica Moldova, majoritatea fiind din dreapta Prutului. Basarabia este o piață de carte mică, cea de limbă română în general nu e prea vastă, iar problemele economice, reducerea veniturilor populației, nu au cum să încurajeze achiziția de carte. Pentru edituri se anunță vremuri grele, având în vedere scumpirea hârtiei și a cheltuielilor tipografice. Totuși, fără lectură nu există progres, nu vom avea evoluție intelectuală. Un popor incult, care consumă doar manele balcanice sau entertainment rusesc va rămâne la periferia lumii civilizate.

Deocamdată, nu avem date statistice, dar ar fi interesant să aflăm câți vizitatori au trecut pragul Salonului de Carte de la Chișinău, ce venituri au făcut editurile prezente, să știm și genul de literatură mai solicitat, panoplia de titluri expuse fiind foarte variată.

Lansări și dezbateri

Bookfest a avut un bogat program de lansări, unde a excelat Editura Humanitas, cu volume de Radu Paraschivescu, Sorin Ioniță, Emilia Șercan, Cristian Preda și Dumitru Crudu.

Nu pot depune mărturie despre toate lansările, dar trebuie să menționez „Nichita. Poetul ca și soldatul” (Ed. Polirom), un roman al ultimelor zile de viață ale lui Stănescu, scris de criticul și prozatorul Bogdan Crețu. Mitul pe care și l-a construit „poetul necuvintelor” a atras la lansare un mare număr de tineri.

Alte evenimente: „Cartea foametei” de Larisa Turea (Ed. Cartier) – o mărturie cutremurătoare despre genocidul organizat de sovietici în Basarabia anilor 1946-1947. Poeta Moni Stănilă cu „Ofsaid” (Ed. Nemira). Val Butnaru, „Patimile după Iov” (Ed. ARC), un roman ce continuă saga basarabeană a acestui autor. La fel, se cuvine să menționăm întâlnirea, în marja târgului, cu poeta și prozatoarea Simona Popescu și cele două apariții editoriale ale sale: „Cartea plantelor și animalelor” (Ed. Nemira) și „Opera poetică” (Ed. Rocart).

Maia Sandu la Bookfest Chișinău

Un punct de atracție a fost dialogul de vineri seara, organizat de Editura Humanitas, dintre Sorin Ioniță și președinta Maia Sandu, sosită în aceeași zi de la Comrat, unde a avut discuții tensionate cu liderii găgăuzi, Bookfestul a fost ca o răscumpărare... Teme multe: preferințele Maiei Sandu în materie de literatură, anii de formare în Statele Unite, decizia ei de a se implica în politică. Apoi, cum mai este privită literatura rusă în Moldova – abhorată în mare parte de ucraineni (excesele războiului). S-a remarcat însă că și despre moldoveni, Pușkin, de pildă, cultivat asiduu la Chișinău, a avut declarații arogante, disprețuitoare.

S-a mai vorbit despre prezența femeilor în politică – mai mare în Moldova decât în România –, despre popularitatea pe care o are Maia Sandu în România (răspunsul ei lucid: „E mai ușor să iubești un politician din altă țară”). Despre mișcările antisistem, cum riscă să degenereze în populism utopic și extremist, despre campania anti-corupție care are nevoie de proceduri corecte, pentru a fi eficientă, chiar dacă oamenii, setoși de dreptate, vor condamnări rapide etc.

România ca interfață a Occidentului

Un alt eveniment Humanitas, cu participarea unor jurnaliști și experți din România și Republica Moldova și cu public numeros, a fost dezbaterea „Cui i-e frică de libertatea presei?”, moderată de Cristian Preda. S-a vorbit despre frica potentaților, care au căutat mereu să închidă gura presei independente – ultima redută a democrației și singura instanță la care mai putea apela cetățeanul confruntat cu mașinăria coruptă a statului și a justiției aservite politic.

S-a pus și problema: cum ajută statul român presa independentă din Basarabia? Insuficient, după opinia vorbitorilor. Una din explicații: Bucureștiul a pus accentul pe susținerea identității culturale românești, foarte necesară, dar mai puțin pe sprijinirea presei ca instrument al democratizării și europenizării. Din nefericire, 2022 este primul an în care Institutul Cultural Român nu a mai anunțat un program de susținere a revistelor culturale din Basarabia. Evenimente artistice avem, dar oglindirea lor, comentariul profesionist lipsește.

Utilitatea unor asemenea întâlniri și dezbateri în cadrul unui târg de carte a putut fi apreciată de toți cei prezenți. Guvernanții ne vorbesc despre ajutorul României acordat Republicii Moldova, dar integrarea sau „unirea în cuget și simțiri”, cea care ar putea să preceadă regăsirea politică a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, ar trebui să se producă și la firul ierbii, la nivel de societate, de comunități artistice și profesionale.

Am dori ca România să nu fie doar mama noastră interbelică, duioasă, care își caută fiica basarabeană rătăcită în Gulag, ci să fie și o interfață a Occidentului, un model și un vehicul al europenizării în materie de stat de drept, libertate a presei, inițiativă privată, cercetare și educație de performanță. După cum am vrea ca și Moldova să ofere exemple demne de urmat pentru România. La Bookfest Chișinău s-au pus în valoare ambele.