Se aștepta cineva la altceva? Nu chiar. Aleksandar Vucic, gigantul cu față de copil, este câștigătorul alegerilor.

Președintele cel vechi este și președintele cel nou. Oricât s-ar încerca delegitimarea sa din exterior ca autocrat sau autor al unei "democrații hibride", rețeta succesului acestui om al puterii, care a deținut diferite funcții timp de zece ani, constă în primul rând în aspecte de natură economică. 

Deși tinerii sârbi stau cu valizele făcute, asta dacă nu au ajuns deja la Viena sau la Frankfurt, alegătorii par să-i mulțumească. Producția economică pe cap de locuitor a Serbiei a crescut cu 40% în ultimii cinci ani. Șomajul în această țară de aproape șapte milioane de locuitori este în scădere, datoria națională este modică, iar rezervele valutare sunt abundente. 

Victorie fără ideologie

Evident că această realitate are efect: în frigider și în contul bancar. Vucic, ”stabilocratul” mult defăimat care intimidează presa, acordă locuri de muncă în funcție de afilierea la un partid și controlează poliția, serviciile secrete și sistemul judiciar, nu a câștigat în niciun caz alegerile cu patos naționalist. Din contră.

Politica lui Vucic este practic lipsită de ideologie. SNS (Partidul Sârb al Progresului) se prezintă ca o mișcare "atotcuprinzătoare" care îi cuprinde pe toți și pe toate. Între timp, el a făcut ca opoziția să se piardă și a marginalizat naționaliștii extremiști. Programul se numește Vucic și este vorba doar despre putere.

Însă acum Vucic trebuie să se decidă. Bruxelles sau Moscova? Politica Belgradului de apropiere de Rusia, caracterizată în mod repetat drept "iubire patologică", este supusă în prezent, în mijlocul războiului din Ucraina, unui test de rezistență. 

O chestiune de identitate

Oare pentru că nu știu ce vor? Am putea spune și acest lucru pentru a descrie situația de la Belgrad. Vucic jonglează între Est și Vest la fel cum a făcut Tito la vremea sa. Belgradul primește gaz la un preț prietenos de la ruși, care sunt cei mai buni prieteni ai săi, dar, în același timp, a fost subvenționat timp de 15 ani cu un total de aproape trei miliarde de euro din așa-numitul fond de preaderare la UE. Din 2014, țara negociază cu Bruxellesul - cu o lentoare tentantă - pentru biletul de intrare în UE. 

Tocmai de aici vine acum un nou impuls în discuțiile de aderare, altfel destul de anemice. Războiul din Ucraina a schimbat multe lucruri. După ani de zile de cereri insistente adresate țărilor din Balcanii de Vest, Bruxelles a deschis larg ușa UE.

Dintr-o dată, nu mai este vorba, în primul rând, de garanții pentru statul de drept, de libertatea presei sau de combaterea corupției. Acum, țările din Europa de Sud-Est, în special Serbia, trebuie să fie protejate de apetitul politicii externe a lui Putin. Însă Belgradul trebuie să facă o alegere. 

Un pic de critică la adresa Moscovei

Moscova, prieten istoric slav, este foarte îndrăgit de Belgrad. Fratele ortodox a împiedicat mult timp prin dreptul său de veto admiterea Kosovo în Consiliul de Securitate al ONU. Belgradul nu vrea încă să renunțe la așa-numitul "leagăn al Serbiei". De facto, Kosovo s-a declarat independent încă din 2008. Belgradul și Moscova nu acceptă acest lucru, așa cum fac alte 100 de state. 

Așadar nu miră că Vucic susține rezoluția ONU împotriva Rusiei într-un mod atât de discret. Președintele s-a opus sancțiunilor, dar a trebuit să accepte legile campaniei electorale. Acum, că voturile au fost numărate, iar omul puternic a fost confirmat, Vucic culege recolta politică.            

Întrebarea este ce va face cu ea? Atacul Rusiei asupra Ucrainei a adus Belgradului o ofertă XXL de "bun venit" din partea UE. O oportunitate istorică, nu în ultimul rând datorită condițiilor. Serbia este europeană și ar trebui să devină UE-europeană. Acest lucru ar fi benefic pentru întreaga regiune.