9 noiembrie 1989: Günter Schabowski anunță dezinvolt noua libertate de călătorie pentru cetățenii RDG. Ceea ce urmează este un big bang emoţional: chiar din seara acestor cuvinte istorice, locuitorii Berlinului de Est iau cu asalt punctele de trecere a frontierei. Sunt primiți cu entuziasm în Vest.

13 noiembrie 1989: Hans Modrow, liderul filialei Dresda a partidului unic SED, ar trebui să salveze ceea ce poate fi salvat. La patru zile după căderea Zidului Berlinului, a fost ales, în Camera Poporului, președinte al Consiliului de Miniștri.

28 noiembrie 1989: Planul în zece puncte al lui Helmut Kohl, prezentat în Bundestag pe 28 noiembrie, este o lovitură politică. Germanii dau dovadă de ”aroganță crescândă”, se plânge ministrul francez de Externe Roland Dumas. De fapt, nimeni nu fusese consultat în prealabil. Proiectul devine foaia de parcurs către unitatea națională.

3. Dezember 1989: Amenințați să fie debarcați de populație, Biroul Politic și Comitetul Central al partidului comunist est-german demisionează în bloc – inclusiv Egon Krenz, care dorea să salveze RDG cu concesii făcute mișcărilor pentru drepturi civile.

19 decembrie 1989: Discursul lui Helmut Kohl, rostit în fața ruinelor Frauenkirche din Dresda, este un punct culminant emoțional. Cuvintele și tonul cancelarul țintesc sentimentele zecilor de mii de est-germani. Kohl le vorbește despre scopul său - unitatea națiunii în pace și libertate. Partenerii străini sunt impresionați, mulțimea este entuziasmată.

15 ianuarie 1990: Majoritatea sediilor locale ale Stasi se află deja sub controlul mișcărilor civice. Nu și centrala din Berlin, de pe Normannenstrasse. Dovezile mașinațiunilor turnătorilor de stat sunt distruse aici fără martori.

18 martie 1990: Alegeri pentru Camera Poporului în RDG. Helmut Kohl mobilizează masele. Cancelarul creștin-democrat atrage un milion de oameni la aparițiile sale în piețe și în zonele pietonale. În sondaje, însă, favorit apare Partidul Social-Democrat. Cu toate acestea, alianța conservatoare a lui Kohl câștigă detașat în fața SPD.

1 iulie 1990: Reunificarea este deja stabilită, economia de piață urmează să fie introdusă și în Germania de Est. Pe 18 mai se semnează la Bonn un tratat de uniune economică, monetară și socială, devenit realitate pe 1 iulie, când în RDG se introduc mărcile vest-germane (D-Mark).

15/16 iulie 1990: Apartenența la NATO este pentru Moscova problema cea mai mare în calea unității germane. Alianța transmite un mesaj clar: rolul ei este strict defensiv. Moscova este liniștită. Kohl primește, la o întâlnire ce are loc în Caucaz, acordul lui Gorbaciov: Germania reunificată poate fi membră NATO.

23 august 1990: Deputații din Camera Poporului votează alipirea RDG la Republica Federală. Gregor Gysi, șeful Partidului Socialismului Democratic, declară în plen că votul înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decât ”prăbușirea Republicii Democrate Germane”. Plenul îi răspunde cu râsete.

12 septembrie 1990: în cele din urmă, totul s-a rezumat la bani. Guvernul federal de la Bonn oferă Uniunii Sovietice 12 miliarde de mărci germane pentru retragerea Armatei Roșii staționate în Germanie de Est. Gorbaciov se plânge că ar fi prea puțin. Kohl se ține ferm pe poziții, dar în cele din urmă plusează cu încă trei miliarde. Se deschide calea pentru semnarea ”tratatului doi plus patru”.

3 octombrie 1990: La New York, miniștrii de Externe ai puterilor învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial renunță la toate drepturile speciale, iar cei trei comandanți ai Berlinului de Vest își abandonează privilegiile. RDG se retrage din Pactul de la Varșovia. La miezul nopții este arborat steagul Germaniei federale pe clădirea Reichstagului, în prezența a circa două milioane de oameni.