Bucureşti: "obiectiv îndeplinit", Sofia: "succes enorm"
27 septembrie 2006
Şeful statului a apreciat că Raportul dat publicităţii de Comisia Europeană constituie un moment important, în care România primeşte certificatul de intrare în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, iar din acest punct de vedere se poate spune: "obiectiv asumat la începerea guvernării, obiectiv îndeplinit".
El i-a avertizat pe români că vor simţi avantajele integrării în Uniunea Europeană cel mai devreme la începutul anului 2008.
La rândul său, premierul Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că evaluarea Comisiei Europene este corectă şi exigentă, conferind încrederea că România intră în UE pe baza meritelor sale şi nu datorită unor "proptele politice".
El a mai spus că integrarea europeană va accelera procesul de modernizare a ţării, inclusiv prin descentralizarea administraţiei publice, dezvoltarea educaţiei, sănătăţii şi infrastructurii.
Autorităţile bulgare au calificat drept un "enorm succes" raportul Comisiei privind aderarea Bulgariei la Uniune la 1 ianuarie 2007.
Premierul Serghei Stanişev a apreciat că acesta constituie o prăbuşire "definitivă" a Zidului Berlinului, în timp ce ministrul de Externe, Ivailo Kalfin, a subliniat că ţara sa va fi membru cu drepturi depline, în pofida măsurilor aspre de supraveghere.