Pare foarte greu să aplici câteva criterii simple de echitate socială. Pensiile speciale sunt cel mai bun exemplu. Trecem deocamdată peste faptul problematic al existenței lor și observăm cât de dificil este să le limitezi creșterile disproporționate. Se produc mereu presiuni vizibile sau invizibile care stopează inițiativele din fașă.

Armata, poliția, serviciile secrete s-au coalizat mereu pentru a stopa o reformă a pensiilor. În ultimii 15 ani s-a discutat periodic despre inegalitățile nejustificate din sistemul de pensii, dar toate tentativele au eșuat. Nimeni nu este dipus să renunțe la privilegiile odată câștigate. În plus, apărătorii privilegiilor au profitat de împrejurarea că pensiile sunt conotate social, că sunt percepute indistinct ca un drept intangibil (a fost în acest sens și o decizie a Curții Constituționale) și s-au ascuns în spatele acestui limbaj compasiv și aparent egalitar. De aceea, probabil că un partid care pare prietenos cu pensionarii are mai multe șanse să schimbe ceva decât un partid cu un discurs liberal, condescendent. În plus, opoziția liberală, chiar dacă nu va susține inițiativa guvernului, nu o poate combate public.

În orice caz, guvernul PSD încearcă. Potrivit ministrei Muncii, Olguța Vasilescu, se pregătește o Ordonață de urgență prin care se schimbă modul de actualizare a pensiilor speciale, în așa chip încât creșterea lor pe viitor să fie limitată. Cei din ”sistem” ar fi foarte nemulțumiți și unii ar fi ieșit deja la pensie ca să beneficieze de prevederi mai favorabile. Nu este de mirare, dar Guvernul nu va trebui să se lase intimidat.

De fapt nu știm încă cum va arăta ordonanța și nu o putem apăra anticipat, dar principiul enunțat este corect. Sunt prea mari discrepanțele din sistemul de pensii (fără nicio legătură cu contribuțiile vărsate de-a lungul vieții) și în plus se ajunge și la situațiile de două ori contestabile în care un fost ofițer de securitate continuă să primească de la stat sume mult peste media pensiilor obișnuite. Chiar și după căderea comunismului, de altfel, serviciile secrete au continuat să funcționeze ca niște corporații orientate către siguranța materială a membrilor lor și mai puțin ca instituții de stat.

E posibil ca unii să interpreteze intenția guvernului PSD ca un atac la serviciile secrete, care par să exercite o mare influență asupra vieții publice în general. Totuși, conform declarațiilor publice ale ministrului de resort, ordonanța vizează toate pensiile speciale și nu doar pe moștenitorii Securității. În orice caz, este cert că inegalitățile din sistemul de pensii nu pot fi justificate rațional și că ele sunt rezultatul unor privilegii cumulate discret și fără să fi fost vreodată obiect al dezbaterii publice.

Vom vedea mai bine cum stau lucrurile după publicarea ordonanței. Dar, așa cum sugeram la început, inechitățile sunt mult mai numeroase. Un alt exemplu cu lungă istorie și el este cel al indemnizației pentru creșterea copilului. Aici nu mai e vorba de vechi aranjamente instituționale, de privilegii de castă, ci de aranjamente private de dată recentă, care vizează însă tot bugetul statului. Au apărut beneficiari cu drepturi exorbitante, pe care le-au creat prin aranjamente salariale prealabile, dar chiar și în cazul în care e vorba de situații corecte este nefiresc ca statul să achite sume enorme unor familii care posedă deja venituri consistente, în situația în care nu există o legătură directă între volumul contribuțiilor și cel al indemnizațiilor achitate. Sensul acestei indemnizații este sprijinirea familiei și a apariției de noi copii și ea nu este corelată strict cu contribuția reală a beneficiarilor. Ea ține de politica statului cât privește familia și nu este o poliță de asigurare. De aceea, intenția pe care a exprimat-o ministra Muncii Olguța Vasilescu de a plafona indemnizațiile este corectă. În lipsa unui prag superior, sistemul riscă să devină o formă de piratare a bugetelor publice de către aceia care au deja foarte multe mijloace. Din păcate, funcționează în toate mediile sociale din România mentalitatea că dacă ți se oferă, de ce să nu profiți căci, în definitiv, e ”de la stat”.

Partea proastă este că Guvernul nu își susține intențiile cu argumentele echității, ci mai curând cu cele ale eficacității. Atât în cazul pensiilor speciale exorbitante, cât și în acela al indemnizațiilor astronomice, ministrul de resort a anunțat că bugetul nu va putea susține toate pretențiile, ceea ce este strict adevărat, dar nu e suficient. Important ar fi fost să se arate că asistăm la inegalități cu totul nejustificate și prin urmare inacceptabile. 

Or, pe terenul acesta al eficacității sau al sustenabilității se poate oricând contraargumenta că banii aflați la buget s-ar fi putut administra mai bine, ceea ce iarăși este adevărat, dar problema este nu financiară, ci de natură etică. De ce un fost ofițer de Securitate primește de la stat în chip de pensie (pentru care nu există nicio contribuție cuantificată) mai mult decât un profesor de literatură? Am ales exemplele cu intenție, desigur, ca să se vadă mai bine nedreptatea. Partea proastă nu ține atât de nesustenabilitatea cheltuielilor (deși unii ar spune că e singurul lucru care contează), ci de faptul că societatea românească acceptă prea ușor injustiția.