Bundesliga: Germania reintră în febra fotbalului intern
23 august 2024Din 2002, de când meciul de deschidere al Bundesligii se joacă vineri, cu o zi înaintea restului primei etape, de 13 ori, primul gol al campionatului german de fotbal a fost marcat de Bayern München. Primul meci al noului sezon este rezervat campioanei din ediția precedentă, astfel că echipa bavareză a disputat în acest interval de 16 ori partida inaugurală.
Până astăzi, când campioana sezonului trecut, Bayer Leverkusen, va juca partida de debut de sezon pe terenul Borussiei Mönchengladbach, nici una dintre dispute nu s-a încheiat fără gol. În 20 de întâlniri, primul gol s-a marcat în prima repriză, iar cel mai rapid a fost semnat de belgianul Bart Goor pentru Hertha Berlin, în secunda 55 a meciului inaugural al sezonului 2002/03.
Banii care învârt balonul rotund
Bundesliga este percepută de microbiști drept una dintre cele cinci campionate puternice ale Europei. Conform firmei de audit Deloitte, în sezonul sportiv trecut (2023/24), ligile de fotbal din Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania au fost, luate împreună, o afacere de 19,6 miliarde de euro - ceea ce înseamnă mai bine de jumătate din întreaga piață fotbalistică europeană, estimată la 35,3 miliarde de euro. Aceeași statistică arată că Anglia are cifra de afaceri cea mai mare, cu echivalentul a aproape șapte miliarde de euro care se învârt în jurul fotbalului. În Germania, în sezonul trecut s-a rulat un pic mai mult de jumătate din această sumă, mai exact 3,8 miliarde de euro.
Media pe club, calculată brut, este de 213 milioane de euro. În realitate, însă, există diferențe enorme între diversele echipe. Freiburg sau Sankt Pauli sau Holstein Kiel nu vor avea niciodată bugetul lui Bayern München. Valoarea de piață a bavarezilor (reprezentând, între altele, suma valorii de piață ale jucătorilor, drepturilor de marketing, veniturilor din bilete) este de 947 de milioane de euro, de patru ori mai mult decât cele trei la un loc. Iar drepturile de televizare ale meciurilor din primele două ligi ale fotbalului german au fost achiziționate, pentru patru sezoane, din 2021/22, cu o medie de 1,1 miliarde pe an (pentru comparație, între 2000 și 2016, prețul a oscilat între 300 și 650 de mii de euro).
Rămâne Leverkusen "Neverlosen"?
Pentru campioana Bayer Leverkusen, obiectivul, mărturisește antrenorul Xabi Alonso, este să rămână în top patru. Echipa care a terminat sezonul trecut neînvinsă în toate competițiile interne (iar internațional nu a pierdut decât finala Europa League) a început cu o victorie și noul sezon - un succes la 11 metri în Supercupa Germaniei împotriva lui Eintracht Frankfurt.
Ultima campioană care a pierdut un meci în prima etapă a ediției următoare de campionat a fost Bayern München - și, anume, într-o deplasare la Mönchengladbach, ceea ce dă o încărcătură specială meciului inaugural din această seară.
Zidul galben, supărat pe tancuri
Finalista ultimei ediții a Ligii Campionilor, Borussia Dortmund, are ceva probleme cu proprii fani: suporterii (renumitul ”Zid Galben” de pe Westfalenstadion) sunt supărați din cauza contractului de sponsorizare încheiat de club cu gigantul Rheinmetall. Supărarea trece peste rivalitatea sportivă cu învecinatul Düsseldorf, unde Rheinmetall își are sediul, ci ține de domeniul de activitate al firmei germane: industria de armament.
Dincolo de buna credință a suporterilor, trebuie remarcat că multe relații dintre echipe de fotbal și sponsori ignoră implicarea celor din urmă în afaceri de război. Majoritatea firmelor de mașini produc și tehnică militară, concernele chimice sau farmaceutice sunt implicate și în fabricarea de explozivi, industria textilă coase uniforme militare. Pe de altă parte, fotbalul are, în întreaga lume, relații cel puțin amicale cu regimuri controversate. La recentul turneu final al campionatului european, UEFA a fost finanțată de concerne din China ale căror relații strânse cu regimul de la Beijing sunt de notorietate. În plus, în majoritatea campionatelor puternice, o bună parte din bani vin din Emiratele Arabe.
Doi antrenori noi pentru "der deutsche Clásico"
Borussia are însă și o necunoscută de ordin sportiv: cum se va descurca noul antrenor, Nuri Sahin, care îi ia locul lui Erin Terzic. Fostul jucător al celor de la Dortmund își începe cariera de antrenor și sezonul fără două dintre piesele de rezistență ale clubului - Marco Reus (plecat în Statele Unite, la LA Galaxy) și Mats Hummels (care, deși nu a mai prelungit cu BVB, nu are încă nici un contract cu alt club).
Aceeași întrebare deschide sezonul și pentru Bayern München: deținătoarea recordului de titluri câștigate are un antrenor nou, belgianul Viktor Kompany, singurul tehnician care a acceptat să vină la bavarezi, confruntați cu un lung șir de refuzuri de la antrenori mult mai valoroși.
Bayern München și Borussia Dortmund se vor întâlni în meci direct pe 30 noiembrie - este ceea ce microbiștii numesc ”clasicul german”, derbiul Bundesligii.
O altă noutate absolută, în acest an, este promovarea, în premieră, a echipei Holstein Kiel. Nordicii au dominat liga a 2-a, anul trecut, și au terminat pe locul secund, după vecinii din Hamburg, de la Sankt Pauli.
Vacanța de iarnă va începe pe 23 decembrie, iar campionatul se va relua, apoi, pe 10 ianuarie 2025, pentru a se încheia pe 17 mai.