Buzele lui Marilyn şi ochii lui Caligula
28 august 2008Astăzi, preşedintele francez a murit iar fosta doamnă de fier a îmbătrânit. Dar cine sunt doamnele care reuşesc să o seducă pe capricioasa zeiţă a puterii?
"Doamna de Oţel" a Germaniei
Revista Forbes a dat publicităţii topul celor mai puternice 100 de femei din lume, pentru al treilea an consecutiv în vârful clasamentului situându-se cancelarul german Angela Merkel. Singurii politicieni situaţi în primele 10 locuri sunt cancelarul german şi secretarul american de stat, Condoleeza Rice, aflată pe locul şapte. Doar patru dintre cele mai puternice zece doamne ale lumii sunt de origine non-americană.
Doamna Merkel este şi singurul german din acest top, iar revista Forbes menţionează printre realizările cancelarului german din acest an, politica economică a celei mai mari economii europene, cum ar fi reducerea şomajului şi creşterea vârstei de pensionare.
Însă locul de frunte i-a fost atribuit doamnei Merkel în special datorită abordării pline de îndrăzneală a unor probleme controversate, cum ar fi: decizia de a se întâlni cu Dalai Lama, de a-l condamna pe preşedintele din Zimbabwe, Robert Mugabe, sau hotărârea de a reduce emisiile poluante din Germania.
Doamnele nu au nevoie de celebritate
Topul Forbes se bazează pe criteriile notorietăţii publice dar şi a puterii financiare deţinute de persoanele evaluate. Componenta economică ia în considerare titulatura poziţiei profesionale precum şi cantitatea de bani pe care o poate controla acea persoană. Este interesant de remarcat că în afară de Angela Merkel şi Condoleeza Rice, toate celelalte femei prezente în primele 10 locuri sunt nume practic necunoscute marelui public. Sheila Bair, ocupanta locului doi, este preşedintele Federal Deposit Insurance Corporation, agenţia americană al cărei rol este de a menţine stabilitatea şi încrederea publică în sistemul financiar al naţiunii americane. Locul trei este deţinut tot de un nume necunoscut, şi anume Indra Nooyi, preşedintele executiv al uriaşei companii americane Pepsi, a cărei cifră de afaceri a fost extinsă în urma achiziţionării unei importante companii de profil din Rusia. De fapt, opt dintre doamnele prezente pe primele 10 locuri, vin din domeniul afacerilor, unde deţin funcţii executive importante.
Omenesc dar nu şi dezirabil
În ciuda aşteptărilor unora, se pare că în universul delicateţii feminine puterea nu are prea multe de-a face cu notorietatea. Că numele a opt dintre cele mai puternice femei ale lumii sunt cvasi-necunoscute pentru majoritatea românilor, poate fi pus pe seama tezelor conspiraţioniste care fac deliciul discuţiilor obscure din scara blocului. Când vine vorba însă de modele de urmat, fie că suntem adolescenţi fie că suntem adulţi, topul Forbes poate oferi o excelentă sursă de inspiraţie.
Dar pentru cei mai mulţi dintre noi, numele celor mai cunoscute femei din lume sunt legate fie de calităţi fizice ispititoare fie de scandaluri picante. Ţine de omenesc ca un star porno să fie mai celebru decât preşedintele uneia dintre cele mai puternice companii din lume. Dar este această realitate şi dezirabilă?