1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Când pe străzile pragheze au intrat tancurile în forță

Max Hofmann
19 august 2018

Cehia comemorează înnăbușirea în sânge a Primăverii de la Praga în vara anului 1968. Pe 20 august a avut loc invazia în Cehoslovacia a statelor Pactului de la Varșovia, dirijată de Moscova.

Tancuri sovietice, Praga, 1968
Imagine: picture-alliance/dpa/CTK/L. Hajsky

O jumătate de milion de soldați, în frunte cu tancurile sovietice: în noaptea de 20 spre 21 august 1968, la ordinele Partidului Comunist de la Moscova, trupe ale Pactului de la Varșovia au pus capăt Primăverii Pragheze. Așa a luat sfârșit visul edificării unui socialism cu față umană în estul Europei, în care libertățile oamenilor să nu mai fie îngrădite, înainte de toate libertatea de expresie. Deja de la începutul anului 1968, jurnaliștii au ignorat cenzura impusă până atunci de regimul comunist cehoslovac. Aceasta pentru că noul șef al comuniștilor de la Praga, Alexander Dubcek, a permis-o. Fiind adeptul unui sistem socialist liber și democrat, Dubcek a sperat că Moscova va accepta noul drum pe care pornise țara sa. Mai ales pentru că nu intenționa să părăsească Blocul Comunist dominat de URSS. Dar teama ca acest plus de libertate acordat Cehoslovaciei să influențeze statele vecine, slăbind regimurile comniste de acolo, a fost mult prea mare.   

Martori oculari cu aparate foto

Roland Berauer răsfoind publicația cercetașilor cu fotografiile saleImagine: DW/L.Hrabak

Roland Berauer și-a petrecut noaptea la Praga într-un cort al cercetașilor. "Am văzut cum treceau tancurile pe lângă noi înspre centrul orașului", își amintește bărbatul, acum în vârstă de 82 de ani. Pe atunci lucra pentru ziarul cercetașilor, iar faptul că această publicație putea apărea fără probleme se datora Primăverii Pragheze. În acel cort se instalase redacția ziarului. Aveau mașini de scris, aparate de tipărit și fotografiat. Roland Berauer era fotograful echipei. El i-a informat pe ceilalți cu privire la invazia sovietică și a propus ca întreaga aparatură să fie ascunsă. Apoi și-a luat camera foto și a plecat în oraș, unde a făcut toată ziua poze cu soldații și tancurile Pactului de la Varșovia. În fața radiodifuziunii se trăgeau deja focuri de armă, așa că s-a adăpostit într-un magazin. A văzut cum demonstranții erau împușcați de către militarii sovietici. "A fost îngrozitor", își amintește Berauer. Puțin mai târziu, Dubcek a fost înlăturat de la putere. 

Noi descoperiri în arhivele poliției secrete

Ondrej Matejka, directorul adjunct al Institutului de studierea totalitarismului de la PragaImagine: DW/L.Hrabak

Evenimentele de atunci sunt încă vii în mințile oamenilor, explică Ondrej Matejka. Directorul adjunct al Institutului de studierea totalitarismului de la Praga este partenerul direct al Oficiului federal de studierea arhivelor STASI din Germania. "Anul 1968 este perceput în continuare ca un șoc emoțional declanșat de invazia sovietică. Ziua de 21 august și câteva zile care au urmat, în care oamenii s-au opus, alcătuind cu adevărat o societate unită, au fost momente extraordinare", spune istoricul ceh. Prelucrarea evenimentelor din 1968 nu a pierdut deloc din actualitate. Cu atât mai mult cu cât că în arhivele secrete ale fostei Cehoslovacii, dar și din statele odinioară înfrățite vecine, se tot descoperă noi documente.  

Mai ales STASI a urmărit cu foarte mare atenție eforturile de reformă din Cehoslovacia anului 1968, documentând acribic evenimentele, culegând fotografii și rapoarte întocmite de informatorii săi. 

Oliver Strübing studiază fotografiile STASI privind Primăvara de la PragaImagine: DW/M.Hardenbicker

"Avem pentru prima dată o dovadă concretă a faptului că un stat și-a arogat dreptul de a supraveghea cetățenii altui stat", subliniază arhivarul berlinez Oliver Strübing, care a examinat peste o mie de fotografii care documentează evenimentele acelui an. Mai mult decât atât, după înăbușirea mișcării de democratizare, agenții STASI din RDG și-au oferit serviciile la Praga în calitate de "experți". Realitatea e că toate serviciile secrete din Blocul Comunist răsăritean s-au folosit de informatori pentru a asigura supremația partidelor comuniste. 

Și premierul ceh e bănuit a fi colaborat cu poliția politică

Istoricii care studiază perioada totalitară comunistă în ambele capitale ale fostei Cehoslovacii - Praga și Bratislava - sunt convinși că umbrele trecutului se întind până în ziua de azi. Anul trecut, experții au dat publicității documente din care reiese că și actualul premier ceh, Andrej Babis, a fost, începând din 1982, informator al securității cehoslovace. Babis a respins afirmațiile înaintând plângere la adresa istoricilor, plângere respinsă însă în instanță.

Prelucrarea incompletă a trecutului comunist

"Babis nu contenește să vorbească de minciuni", spune Petr Pithart, fost șef de guvern ceh în perioada de tranziție după căderea Cortinei de Fier, un apropiat al lui Vaclav Havel. Babis a lucrat pe timpul Cehoslovaciei socialiste în Comerțul Exterior, pentru ca după căderea comunismului, folosindu-se de relațiile de care dispunea să devină om de afaceri de mare succes. Partidul multimilionarului Babis a devenit, la capătul unei campanii electorale populiste, principala forță politică a țării. Petr Pithart nu crede, însă, că premierul va rămâne neafectat de acuzațiile ce i se aduc. Istoricul Ondrej Matejka apreciază evoluțiile cu un spirit autocritic: "Dacă avem un șef de guvern, fost informator, se datorează mai degrabă faptului că procesul de analizare a trecutului comunist din ultimii 30 de ani a fost defectuos."

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră