La 1 iulie 1968, 18 state ale lumii reuşiseră să ajungă la un acord în ceea ce priveşte neproliferarea armelor nucleare în lume. Negocierile ce au precedat semnarea acordului la Geneva duraseră 30 de luni. Dean Rusk, pe atunci secretar de stat al SUA, a lăudat documentul catalogându-l drept un mare succes al umanităţii.

„Acest Tratat este reuşita comună a tuturor naţiunilor care împărtăşesc grijile noastre privind răspândirea armelor atomice. Negocierile nu au fost deloc uşoare, având în vedere că rezultatul atinge interesele de securitate, tehnologice şi economice ale atâtor state".

Interesul SUA, al Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franţei şi Chinei - deci al celor cinci state care dezvoltaseră până în anii '60 tehnologii militare nucleare - era să împiedice alte state să dobândească aceste arme. Tratatul de Neproliferare reprezenta practic privilegiul exclusiv al acestor cinci puteri de a deţine arme atomice. În schimbul acestui statut, celelalte 183 de state semnatare au primit dreptul de a utiliza neîngrădit tehnologia nucleară în scopuri civile. În plus, cele cinci puteri atomice au trebuit să promită că vor demara negocieri serioase privind dezarmarea nucleară.

Numai că această obligaţie nu a fost respectată nici până în ziua de azi. Ambasadorul Egiptului la ONU, Mohamed Shaker, care în anii '60 a participat la negocierile de la Geneva, este de părere că nici acordurile de dezarmare convenţională dintre SUA şi Rusia nu sunt suficiente.

„Aceste acorduri - incluzând recent adoptatul START - sunt paşi prea mici pentru o perioadă de patru decenii. Trebuie să observăm că promisiunile făcute în anii '60 nu au fost respectate de fel. Acum, prioritatea trebuie să fie intrarea în vigoare a tratului care interzice testele nucleare".

De precizat că SUA şi China nu au ratificat încă acest document numit CTBT - Comprehensive Nuclear-Test-Ban Treaty. Preşedintele Obama a promis în discursul său de la Praga că va accelera procesul de ratificare, dar se împiedică de opoziţia republicană din Congres.

Problema statelor care nu au aderat la Tratatul de Neproliferare este în continuare actuală. India, Israel şi Pakistan sunt în posesia unor arme nucleare funcţionale. Coreea de Nord a efectuat teste explozive cu ogive atomice. Iar preşedintele Obama se aşteaptă la o cursă a înarmării nucleare care ar curpinde, în opinia sa, şi alte state, chiar şi doar din simple motive de prestigiu.

„Presupunerea că a poseda arme nucleare oferă prestigiu unui stat este o iluzie. Dar crede cineva cu seriozitate că în următorii 20 de ani nu vom asista la o cursă a înarmării atomice? Pot să vă spun un singur lucru: SUA sunt decise să împiedice această proliferare".

Ţelul Conferinţei de revizuire este sporirea atribuţiilor de control ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică. Şansele unei reuşite sunt însă extrem de mici, având în vedere că deciziile ONU se iau prin consens. Statele non-nucleare (dpdv militar) se tem că Agenţia le-ar putea restricţiona utilizarea civilă a materialului nuclear. Iar pericolul eşecului total poate fi sporit şi de atitudinea statelor lumii faţă de Iran. Dacă SUA, de exemplu, vor folosi Conferinţa pentru a critica programul atomic al Teheranului sau dacă Forul Suprem al ONU (Consiliul de Securitate) va impune între timp noi sancţiuni, atunci rezultatul acestei conferinţe nu va fi departe de cel din 2005: adică zero.

Autori: Andreas Zumach/ Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Robert Schwartz