Dl Iohannis nu s-a grăbit să cheme liderii la mediere, PNL nu s-a grăbit cu o ședință de coaliție incandescentă, iar UDMR s-a poziționat neechivoc.

Luni va fi ședință de coaliție, se așteaptă propunere pentru Sănătate, dacă nu va veni se mai așteaptă o săptămână. Interimat există.

Este un joc la offside care a obligat și USR-PLUS la o scădere a tonului pentru că și în dragoste, și în ceartă e totuși nevoie de doi. Singur nu are niciun farmec.

Probabil că liberalii mai mizează pe ceva – concurența dintre USR și PLUS, dar și lipsa de omogenitate din USR.

Dacă PLUS vrea să continue politica de forță, USR are și zone mai calme care realizează că, dincolo de zona înfierbântată de pe Facebook, electoratul nu ar aprecia deloc o retragere intempestivă de la guvernare în condiții de criză doar pentru schimbarea unui ministru, oricât de popular.

Ar putea provoca imense seisme ieșirea de la guvernare, cu costul ei politic, dar și cu desprinderea de putere a unor oameni care abia au ajuns la ea și, de ce să fim ipocriți?, au început să-i simtă gustul.

Deși planul era altul, miniștrii USR-PLUS au participat la ședința de guvern, iar Dacian Cioloș pare să fi pierdut ceva din vehemența de miercuri și, în orice caz, nu mai pronunță termeni ultimativi:

„Am intrat în această coaliție pentru a duce la capăt reformele pentru care ne-am angajat în fața oamenilor. Pentru asta cerem câteva lucruri legitime: predictibilitate și seriozitate la vârful Guvernului și, mai ales, un premier cu care să putem lucra cu încredere și deschidere.”

O cerință absolut legitimă, rostită pe cu totul alt ton decât „afară cu Cîțu” al USR PLUS din ziua precedentă. Aceea a fost avântare riscantă pentru că, în mod rațional, nu putea duce la nimic.

Era evident că dl Cîțu are girul președintelui care desemnează premierul, Ludovic Orban nu a mușcat momeala susținerii pentru poziția de premier, iar PNL a făcut scut în fața lui Florin Cîțu.

În plus, dl Cioloș știe foarte bine ce înseamnă să fii premier. 3 mai 2016, sub presiunea furiei de pe Facebook:

„Am propus astăzi domnului președinte revocarea domnului Vlad Alexandrescu din funcția de ministru al Culturii și numirea doamnei Corina Șuteu în această funcție. Nu am să revin asupra acestei demiteri, pentru că modul în care un ministru operează și reacționează într-o situație de criză cum este cea de la Opera din București este decisiv pentru capacitatea și credibilitatea să de a-și gestiona domeniul și de a soluționa ulterior situațîi similare într-un mediu profesional cum este cel al culturii.”

Premierul este șeful echipei guvernamentale, lucrează cu cine vrea, dă afară pe cine vrea, când el demisionează, Cabinetul este integral demis, el angajează răspunderea Guvernului.

Prerogativele îi sunt intacte, indiferent dacă este guvern tehnocrat, monocolor sau de coaliție. În Guvern nu e democrație, nu se votează. Decide premierul. Toate acestea sunt în Constituție.

Ce trebuie să respecte premierul este împărțirea portofoliilor pe partide și compoziția politică. Dă afară un ministru, cere partidului titular alt ministru. Dl Cîțu nu este cu nimic mai puțin premier decât era dl Cioloș în 2016.

E foarte adevărat că dl Cîțu putea să fie mai diplomat, după cum și USR-PLUS știa demult că făceau scut în jurul unui ministru pe care prim-ministrul nu îl mai voia, în mod evident, în echipă.

Puteţi citi articolul integral AICI.