E plină lumea de răufăcători politici, de lideri corupţi, ca în Brazilia fostului preşedinte da Silva, ori criminali ca satrapul sirian al Moscovei şi Teheranului, Assad. Dar toţi sunt pigmei faţă de Vladimir Putin. Care s-a arătat în repetate rânduri un mare maestru al pocherului politic.

Cu insolenţa maximă, tipică politrucilor unui stat autoritar sau totalitar care scuipă fără jenă, ca în Crimeea ori în doborârea unor avioane civile, de pasageri, pe prevederile dreptului internaţional, ambasadorul Rusiei la ONU, Nebenzia, s-a lansat în Consiliul de Securitate într-un virulent atac retoric împotriva Marii Britanii. 

Masiv reluat de mass-media ruse şi internaţionale, controlate parţial de agitpropul şi fabricile de troli puse pe picioare de Rusia lui Putin, Vasili Nebenzia a perorat enorm, cu mult mai mult decât se obişnuieşte în astfel de ocazii. Şi-a pus, locvace, întrebări, a uzat şi abuzat de talente retorice, a semănat şi iscat credulilor dubii cu privire la convingerea comună a statelor civilizate că Rusiei îi revine paternitatea actului otrăvirii familiei Skripal prin intermediul unei arme chimice numite Novichok.

Cu respectiva tentativă de omor, a pretins el, Rusia n-ar avea nici în clin, nici în mânecă. El a atribuit, nebulos, vina tentativei de asasinat cu arme de distrugere în masă, efectuate pe teritoriul englez, ”altor”, neprecizate, ”servicii” sugerând, ca în mai toate conspiraţionismele, că victimele ar fi ele însele vinovate. Căci britanicii ar fi lansat o ”provocare” monstruoasă, întru marginalizarea Rusiei.

Cu alte cuvinte, potrivit ambasadorului său, Kremlinul şi serviciile secrete ale ţarului ex-KGB-ist nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. ”De ce oare să-şi comită Rusia asasinatul asupra lui Skripal la opt ani” după condamnarea agentului dublu şi expedierea lui în vest? Aparent dezinhibat şi dezlănţuit, în fapt jucându-şi rolul disciplinat, în conformitate cu ordinele stăpânilor săi de la Kremlin, Nebenzia nu s-a dat în lături de la acuze nu mai puţin sinistre decât crima de la Salisbuy.

Reprezentantul Moscovei a învinuit Londra de înscenare a unui ”teatru absurd” şi de răspândire a unei poveşti false. Britanicii, a mai pretins el, ar juca ”un joc murdar”. Ar pedepsi nevinovaţi, precum Dama de Cupă, în speţă regina cea rea din ”Alice în ţara minunilor”, sancţionându-i pe osândiţi încă înainte de verdictul judecătorilor. "Londra", a mai ameninţat el, s-ar ”juca cu focul şi o va regreta”. Câtuşi de puţin diplomatic, trimisul lui Putin a escaladat apoi culmi nebănuite ale impertinenţei, când a comparat aşezatele încercări britanice de informare a opiniei publice cu propaganda nazistă a lui Josef Goebbels. 

Net mai calmă şi mai la obiect, replica Regatului Unit i-a oferit diplomatei britanice Karen Pierce ocazia de a pune degetul pe rană. Atitudinea Moscovei în cazul Skripal s-ar potrivi ”unui mai amplu tipar” de comportamente iresponsabile, precum şi unui mănunchi de factori. De pildă propensiunii spre lichidarea transfugilor, în speţă spre asasinarea în serie a agenţilor secreţi trecuţi în vest şi ucişi în ”lichidări sponsorizate de statul rus”.

Kremlinul, a mai reliefat ea, ”încearcă să submineze sistemul internaţional de instituţii”, edificat după ultimul război mondial. În mod logic, Regatul Unit asociază otrăvirea cu Novichok a familiei Skripal cu cinismul repetatelor blocări prin veto rusesc, la ONU, a investigaţiilor şi a condamnării repetatelor recursuri la atacuri chimice ale dictatorului sirian Assad, omul Moscovei de la Damasc.

Pierce, care a citit şi ea ”Alice în Ţara minunilor”, l-a pus la punct pe preopinentul ei rus, reliefând că i se potriveşte replica, potrivit căreia „încă dinainte de micul dejun am crezut în şase poveşti imposibile”.

În fapt, aparatul propagandistic rusesc a pus în circulaţie pe lângă tentative de intimidare a vestului, chiar şi mai multe zvonuri şi conspiraţionisme, toate menite să mistifice şi, finalmente, să spargă coeziunea şi solidaritatea internaţională cu britanicii. Fiindcă, în fond, spre şocul regimului Putin, această uimitoare solidaritate s-a ivit şi, net mai solidă decât s-a crezut la Moscova, dă semne să reziste chiar şi în ţări de regulă nu tocmai ferme, ca Suedia.

Mai toţi jucătorii experimentaţi dintre actorii statali pricep că, în diplomaţie, altfel decât în justiţie, nu e nevoie de dovezi irefutabile, ci doar de un set de indicii substanţiale şi convingătoare. Precum cele furnizate de experţi la BBC, potrivit cărora sofisticata calitate militară a neurotoxinei de la Salisbury indică Shikhany, o amplă instalaţie militară din centrul Rusiei, ca laborator de origine al gazului neurotoxic care era cât pe ce să vină de hac familiei Skripal şi unui poliţist britanic din zonă. 

Deloc de mirare că paharul s-a umplut nu doar la Londra. Unde Theresa May conduce guvernul şi nu, ca acum peste un deceniu, ministerul de interne, la cârma căruia actualul premier nu s-a acoperit de glorie în rapid blocata investigaţie a asasinării cu poloniu a fostului agent şi disident rus Litvinenko.

Că, fapt fără precedent, zeci de state, inclusiv unele importante, s-au hotărât să treacă la măsuri comune, antiruseşti, ceea ce, după cum observa fostul ministru de externe britanic Malcolm Rifkind, nu s-a întâmplat nici în Războiul Rece, lansează un semnal extrem de important.

Lumea civilizată avertizează regimul Putin într-un mod fără echivoc că a ajuns realmente la capătul răbdării. Nu mai e dispusă să bage capul ca struţul ori ca anglofrancezii în 1938, la München, în nisip.

În replică, Rusia încearcă, după cum au reliefat la unison şi diplomaţii anglo-americani, să manipuleze Consiliul de Securitate spre a obţine mărunte avantaje politice, spre a intimida şi a vehicula dezinformări ieftine, de tot implauzibile.

Întrucât i s-a dat ocazia şi s-a obişnuit s-o facă, Moscova tinde în continuare să subestimeze hotărârea şi unitatea vestului. Şi mai ales determinarea anglo-americană. O face însă pe risc propriu. Putin, e adevărat, blufează tare. Dar dacă, aşa cum e firesc, i se dă sec la cacealma, ce-ar mai urma? O nouă conflagraţie?

Să fim serioşi. E mai probabilă capitularea. Şi anume, date fiind resursele precare ale Rusiei, una necondiţionată.