Cale liberă pentru un nou început în industria cărnii
27 noiembrie 2020Marea coaliţie de la Berlin a căzut de acord asupra legii de modificare a condiţiilor de muncă din industria cărnii. Grupurile parlamentare ale SPD şi CDU au anunţat că au ajuns la un compromis privind legea de control a protecţiei muncii. Proiectul legislativ, contestat chiar şi de o parte din membrii cabinetului Merkel, va fi dezbătut în Bundestag la mijlocul lunii decembrie. Politicienii conservatori insistaseră asupra mai multor modificări ale propiectului propus de ministrul federal al Muncii, social-democratul Hubertus Heil.
Formula asupra căreia au căzut de acord membrii grupurilor parlamentare prevede, printre altele, ca sacrificarea şi tranşarea să fie efectuată doar de angajaţii abatorului. Din ianuarie 2021 se renunţă complet la contractele cu subcontractori, urmând ca din aprilie 2021 să fie exclusă şi intermedierea forţei de muncă prin firmele de profil. În sectorul de prelucrare a cărnii, de exemplu la fabricile de mezeluri, se vor menţine anumite excepţii pentru o perioadă de tranziţie de trei ani. Aici se va putea apela la forţă de muncă angajată temporar pentru a face faţă nevoilor suplimentare, de exemplu, vara, când grătarul este la mare căutare. Dar şi personalul astfel angajat trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi salariale ca angajaţii cu statut permanent şi să aibă parte de condiţii similare de protecţie socială. Schimbarea legislativă nu vizează însă micii producători din industria cărnii.
Amenzi de până la 30.000 de euro
Controale mai dure şi amenzi mai mari ar urma să îi protejeze mai bine pe angajaţii din acest sector. Obligatorie devine din ianuarie 2021 şi monitorizarea electronică a orelor lucrate. În cazul încălcării acestor prevederi, se pot aplica amenzi de până la 30.000 de euro. Standardele în spaţiile de cazare comune vor fi îmbunătăţite, conform proiectului legislativ.
Vicepreşedintele grupului parlamentar conservator Hermann Gröhe (CDU) a declarat că legiuitorul şi autorităţile de control trebuie să acţioneze, după ce, în trecut, obligaţiile asumate de actorii din industria cărnii nu au avut niciun efect asupra condiţiilor de muncă. Vicepresedinta grupului parlamentar al SPD din Bundestag Katja Mast a spus că se pune capăt unui model de afaceri care a funcţionat prea mult şi care "şi-a prezentat cea mai urâtă faţă în contextul pandemiei provocate de coronavirus".
"Un nou început în industria cărnii"
Condiţiile inumane de lucru şi cazare ale angajaţilor din industria cărnii au fost deseori criticate de reprezentanţii sindicatelor germane. De altfel, pentru numeroşii angajaţi est-europeni din abatoare, DGB a înfiinţat centre de consiliere în limbile materne ale personalului angajat.
După numeroasele infectări cu COVID-19 din primăvara şi vara acestui an, a crescut şi numărul consilierilor vorbitori de limbă română, poloneză, bulgară sau maghiară, care să îi ajute pe cei din industria cărnii să îşi cunoască drepturile legale şi să facă uz de ele.
"Interzicerea activităţii firmelor subcontractoare şi a forţei de muncă angajate temporar reprezintă o piatră de hotar şi deschide drumul către un nou început în industria cărnii", a declarat şeful sindicatului NGG (pentru industria alimentară şi gastronomie) Guido Zeitler. În comunicatul de presă primit de DW se mai arată că: "În sfârşit, concernele din industria cărnii trebuie să îşi asume responsabilitatea şi nu se mai pot ascunde, cu scuze ipocrite, în spatele unor subcontractori dubioşi. În acest sens sindicatul NGG şi alte sindicate au luptat timp îndelungat. Pentru zeci de mii de angajaţi din abatoarele germane va începe o nouă eră de la 1 ianuarie 2021."
Trebuie amintit că, după ce la la sfârşitul lunii iulie, ministrul Muncii, Hubertus Heil, prezentase un proiect legislativ prin care să se excludă subcontractorii şi să se intensifice controalele din abatoare, politicienii conservatori au încercat să menţină în branşă firmele de intermediere a forţei de muncă temporare. După intense dezbateri, CDU a acceptat varianta prezentată astăzi Bundestagului. "Noua lege va interzice accesul necontrolat şi masiv al angajaţilor temporari în industria cărnii" a mai specificat liderul sindicatului NGG, care a salutat în mod special anularea blocadei conservatoare.
"Noua lege reprezintă un prim pas pentru condiţii bune de muncă şi un nou început fără scandaluri şi exploatare în industria cărnii. Acum există şi şansa de a încheia un contract tarifar pentru salarii bune şi condiţii demne de muncă", a mai spus şeful NGG Guido Zeitler.
În industria cărnii din Germania sunt foarte mulţi angajaţi est-europeni. Potrivit unor estimări - cifre exacte sunt greu de obţinut de la subcontractori - circa 30.000 de români au lucrat sau continuă să lucreze în abatoarele germane. Situaţia lor a ajuns în atenţia presei în primăvara acestui an, după ce mulţi dintre ei s-au infectat cu COVID-19, fie la locul de muncă, fie în locuinţele insalubre în care erau cazaţi de firmele subcontractoare, multe dintre acestea fiind din România.