În zilele de sâmbătă și duminică, pe Calea Victoriei s-a desfășurat cea de-a 15-a ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise, București – Promenadă urbană“, organizat de Primăria Capitalei și ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.

Programul festivalului a fost mai mult decât generos: expoziții, ateliere de creație pentru copii, reprezentații stradale ale Teatrului de Animație Țăndărică, minishow-uri ale Circului Metropolitan București.

Despre atelierele de creație în care sunt implicați copiii, Simona Popescu, conferențiar doctor la Catedra de literatură română a Facultății de Litere din cadrul Universității din București, poetă, eseistă și prozatoare, spune pentru DW: „Atelierele acestea de scriere sunt interesante și chiar de folos. Copiii, dacă vor fi atrași să inventeze povești, vor citi cu siguranță altfel cărțile grele, cărțile clasicilor de ieri și de azi, față de copiii care rămân doar în faza asta de școlari. Profesorii ar putea să-și rupă din timpul lor liber și să-i incite pe copii la dezghețul imaginației, dar sunt foarte puțini cei care o fac. Am avut de mai multe ori întâlniri cu copiii la Muzeul Național al Literaturii Române și am plecat de acolo cu sentimentul că nu e totul pierdut.“  

Un pianist în frac și lavalieră cu pianul în stradă

Mă așteptam ca Bulevardul Calea Victoriei să fie neîncăpător pentru bucureștenii ieșiți la promenadă. Cu tristețe, am putut vedea că locuitorii capitalei nu s-au dat duși din case, din blocurile cutii de chibrituri ori din vilele impozante, cele mai multe construite la finele secolului nouăsprezece și început de secol douăzeci. Un amănunt, la prima vedere nesemnificativ, e că unii pietoni se plimbau tot pe trotuare, deși Calea Victoriei fusese închisă circulației rutiere. Ce spune asta? Că nu toți avem instinctul de a nu ne lăsa constrânși, că nu am dobândit libertatea de a fi liberi.

Cei mai mulți participanți la promenadă erau tineri, aproape toți cu căștile pe urechi, surzi și orbi la această arteră încărcată de istorie, și părinți cu copiii de mână. Dar am putut vedea și câțiva domni de vârsta a treia îmbrăcați în costume impecabile, cu vestă și cravată, cu pantofii lustruiți, pipăind asfatul cu bastonul. Sau doamne la vărsta ultimă, purtând pălării de epocă sau umbreluțe albe cu franjuri, tot de epocă. Am văzut pe tronsonul Căii Victoriei care nu era închis circulației o mașină de colecție decapotabilă, din care mireasa și mirele trimiteau bezele plimbăreților. Am văzut un pianist în frac și lavalieră cu pianul în stradă, cântând degajat „Für Elise“. Să nu uit de un grup de copii ținându-se de mâini într-un cerc rotitor, cântând fals dar înduioșător „Am pierdut o batistuță.“ Înduioșător, pentru că am simțit în toată ființa surâsul memoriei.

O expoziție pustie în centrul Bucureștiului

Am intrat în casa Filipescu-Cesianu a Muzeului Municipiului București aflată într-un parc generos, în care în una din săli e amenajată expoziția permanentă „În apropierea sfinților. Frescele Mănăstirii Văcărești după 40 de ani.“ Ansamblul Văcărești, construit în stil brâncovenesc de voievodul Nicolae Mavrocordat în perioada 1716-1736, cu mai multe întreruperi, a fost demolat în 1986 din ordinul lui Ceaușescu. Au fost însă recuperate și păstrate mai multe fresce, de o valoare inestimabilă, care pot fi admirate la expoziția din casa Filipescu-Cesianu.

Cred că am stat mai bine de o oră în sala expoziției și în curtea vilei impunătoare. Nimeni nu i-a călcat pragul. Vânzătorul de bilete și broșuri mi-a zis că sunt zile în care nu e nici un vizitator. L-am întrebat dacă au vizitat expoziția grupuri de elevi. „O dată sau de două ori, după pandemie“, mi-a răspuns cu o voce plictisită.

În parcul casei sunt dispuse o serie de sculpturi în piatră sub titulaturile „Cercul comunismului“ și „Cercul victoriilor“. Sculpturile au fost realizate în anii dictaturii comuniste, unele în perioada realismului socialist. Ansamblurile statuare sunt o invitație la memorie, pentru cei vârstnici, și o provocare la cunoașterea trecutului pentru elevi și pentru cei tineri.

Când îngerii coboară printre noi

Un eveniment fascinant al festivalului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană“ a fost reprezentația Teatrului de Animație Țăndărică în aer liber, în vecinătatea Bisericii Kretzulescu și a statuii lui Corneliu Copsu. Un cerc generos de copii stând turcește reprezenta scena în care marionetele își jucau rolul. N-am să uit bucuria de pe fețele lor în timp ce personajele se maimuțăreau în fel și chip, plângeau sau râdeau în hohote, aplauzele, chiar și lacrimile unora dintre ei când personajul-marionetă era foarte trist și amărât.

Am plecat acasă cu bucuria că lângă statuia lui Corneliu Coposu o puzderie de copii au dat viață vieții. Că o puzderie de îngeri au coborât printre noi.