1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Canabis: un prim pas către legalizare

17 august 2023

Guvernul german consideră că interdicţia a eşuat, şi vrea să permită posesia de canabis. În unele regiuni-model vor exista magazine cu marihuana. Este o schimbare de paradigmă.

Germania, Berlin | Karl Lauterbach conferinţă de presă privind legea canabisului
Ministrul Sănătăţii, Karl Lauterbach, este pentru legalizarea canabisuluiImagine: Michele Tantussi/Getty Images

Două plante de canabis au stat la soare în balconul unui bărbat din Bonn, în vârstă de 74 de ani. Asta până a venit poliţia. La începutul lunii august cultivatorul de marihuana a fost condamnat la plata unei amenzi de 8000 de euro. Dar bărbatul a fost un avangardist. Fiindcă potrivit voinţei coaliţiei la putere la Berlin, cultivarea cânepei nu va mai fi incriminată. Cultivarea a până la două plante pentru uz propriu, şi posesia a până la 25 de grame de marihuana pentru a fi fumate vor fi permise pe viitor oricărui adult.

Cine nu este talentat la grădinărit dar vrea totuşi să fumeze un joint - acela se va putea înscrie într-o aşa-numită asociaţie de cultivatori. Aceste asociaţii, denumite popular Cannabis Social Club, le vor furniza membrilor lor produse de canabis din recolta proprie.

Marihuana scoate un sat spaniol din criză

04:34

This browser does not support the video element.

Primul pas: dezincriminarea

Guvernul de la Berlin a aprobat miercuri un proiect de lege corespunzător pentru dezincriminarea canabisului. Doritorilor "li se asigură prin proiectul de lege un consum responsabil de canabis", se arată în preambulul proiectului de lege, însumând 183 de pagini, care va intra în vigoare cel târziu pe 1 ianuarie 2024, asupra căruia şi Bundestagul se va pronunţa. Legea este interesantă pentru fiecare al 20-lea german. Potrivit cifrelor guvernului federal, în ultimul an au consumat canabis cel puţin o dată 4,5 milioane de adulţi.

Parada cânepei la Berlin, 12.08.2023Imagine: TOBIAS SCHWARZ/AFP/Getty Images

Pe fundalul proiectului de lege vizând consumul de canabis, ministrul federal al Sănătătii, social-democratul Karl Lauterbach, a declarat presei că este vorba de o schimbare de paradigmă în politica vizând drogurile. Ea a devenit necesară din trei motive: în primul rând consumul creşte de ani buni, în ciuda interdicţiei, şi în rândul copiilor şi adolescenţilor. În al doilea rând, consumul este acum într-o strânsă legătură cu criminalitatea, iar în al treilea rând pe piaţa neagră există riscuri de sănătate din pricina unor amestecuri toxice şi a concentraţiilor de substanţe schimbătoare.

Planuri mari

Coaliţia de la Berlin voia iniţial să legalizeze canabisul de la cultivare până la consumator. Ministerul Sănătăţii a intrat în negocieri cu celelalte cinci ministere care au un cuvânt de spus pe această temă. Este vorba de Ministerul de Interne, de Justiţie, Agricultură, Economie şi de Externe. Au fost organizate în plus şi întâlniri cu experţii în domeniu.

Germania: Legalizarea canabisului promite câștiguri uriașe 

05:40

This browser does not support the video element.

Între ei s-a numărat şi Julius Haucap. Economistul de la Düsseldorf se pronunţă de ani buni pentru legalizarea canabisului. Pentru DW el a declarat că piaţa din Germania are o valoare de 4-5 miliarde de euro anual. Posibile încasări din impozite şi economisiri făcute de poliţie şi sistemul de justiţie s-ar cifra şi ele la aproximativ cinci miliarde de euro anual.

O stavilă sunt normele europene şi unele acorduri internaţionale

În octombrie trecut, ministrul Lauterbach a prezentat proiectul de lege a canabisului. Dar s-a constatat că prevederile sale contraziceau norme europene în domeniu şi acorduri internaţionale de control al drogurilor. De atunci politicienii şi juriştii poartă o amplă dezbatere legată de libertatea de consum al canabisului oferită de normele europene.

Vor exista curând magazine de canabis ca acesta din Bangkok în Germania?Imagine: Manan Vatsyayan/AFP/Getty Images

Şi este clar că între timp planurile guvernului au devenit mai puţin ambiţioase. Ele se bizuie pe două coloane: prima este dezincriminarea decisă acum de guvern, a doua că unele magazine vor vinde canabis şi produse derivate. Dar aceste magazine nu vor exista în întreaga Germanie, ci doar în anume localităţi şi oraşe, în aşa numite regiuni-model, şi asta doar pentru o perioadă de cinci ani.

Aşteptatele încasări la buget din taxe şi din economisirile făcute de poliţie şi sistemul de justiţie s-au diminuat între timp. Proiectul de lege nu se mai aşteaptă la miliarde ci la sute de milioane de euro.

Opoziţie în creştere

Concomitent, opoziţia faţă de planurile de legalizare creşte. Într-o luare de poziţie comună cinci asociaţii ale medicilor au avertizat că este vorba de o "periclitare a sănătăţii psihice şi a şanselor de dezvoltare a tinerilor din  Germania". Şi sindicatul poliţiei este împotriva proiectului de lege. În plus, Uniunea Judecătorilor din Germania a avertizat că din pricina noii legi sistemul de justiţie va avea mai mult de lucru din pricina normelor privind cluburile de canabis şi de vânzare a drogului. Chiar şi deputaţi ai partidului liberal FDP, aflat la putere, au avertizat cu privire la apariţia unui "monstru birocratic".

Politicieni creştin-democraţi din opoziţie atrag atenţia că proiectul de lege este "iresponsabil, din perspectivă medicală", şi vorbesc despre "un atentat asupra protecţiei tineretului şi sănătăţii". 

Matthias von Hein Autor specializat în analize de context pe marginea crizelor, conflictelor și geostrategiei.