Asigurarea de către UE a unui echilibru în relațiile cu Armenia şi Azerbaidjan nu este o misiune ușoară.

Cele două țări vecine sunt implicate într-o dispută care durează de zeci de ani în legătură cu Nagorno-Karabah, o regiune muntoasă separatistă situată pe teritoriul azer, dar locuită în principal de etnici armeni.

În urmă cu treizeci de ani, când Uniunea Sovietică, din care făceau parte ambele țări, s-a dizolvat, o dușmănie veche s-a transformat într-un conflict deschis. De-a lungul anilor, tensiunile au izbucnit iar şi iar până când, în cele din urmă, în 2020, Baku a ieșit victorios dintr-un război de șase săptămâni, în urma căruia a preluat controlul asupra unei mari părți din regiune.

Cu toate acestea, de când Baku a lansat la începutul acestei săptămâni ceea descrie ca fiind o acțiune militară "antiteroristă" menită să-i restabilească suveranitatea asupra enclavei, în Parlamentul European s-au făcut auziți vorbitori care au cerut o acțiune mai energică a UE împotriva Azerbaidjanului.

Într-o declarație scrisă, patru înalți reprezentanți europeni solicită statelor membre să "reconsidere în mod fundamental relațiile UE cu Azerbaidjanul în noile circumstanțe și să ia în calcul impunerea de sancțiuni forurilor responsabile din Azerbaidjan".

Însă indiferent cât de puternice sunt sentimentele exprimate de acești reprezentanți europeni aleși, ei au o influență redusă asupra politicii externe. Nu este limpede în ce măsură guvernele statelor europene vor să își asume într-adevăr un astfel de risc. La urma urmei, UE abia ce a încheiat un acord cu Baku privind livrările de gaze pentru a înlocui livrările din Rusia.

Care este rolul UE în acest conflict?

Până acum, în comparație cu Rusia și Turcia, UE a jucat doar un rol marginal în conflict. Moscova a negociat un acord de pace în 2020, considerat nefavorabil armenilor, precum și încetarea focului din această săptămână. Turcia, pe de altă parte, nu este doar un aliat apropiat și un partener economic al Azerbaidjanului, ci și un important furnizor de arme.

În clipa de față, atât Rusia, cât și UE coordonează discuții de pace separate între Erevan și Baku. Cu toate acestea, atenția Moscovei este în prezent concentrată asupra invadării Ucrainei, iar acest lucru pare să încurajeze Baku, spune Marcel Röthig, șeful biroului regional al Friedrich-Ebert-Stiftung pentru Caucazul de Sud din Tbilisi, Georgia. "Turcia își vede rolul ca pe cel al unei noi forțe centrale în Caucaz, care modelează regiunea", remarcă Röthig. "Azerbaidjanul, care simte această susținere, a devenit mult mai dispus să își asume riscuri decât în anii precedenți”.

Pe de altă parte, Armenia, ca și alte state ex-sovietice, se află într-o alianță militară cu Rusia. Însă premierul Nikol Pașinian se îndreaptă din ce în ce mai mult spre Occident, inclusiv spre UE.

Care este miza pentru UE?

La începutul acestui an, la invitația Erevanului, UE a înființat o misiune civilă în Armenia. Aceasta include operațiuni în diferite puncte de la granița cu Azerbaidjanul. Potrivit site-ului misiunii UE în Armenia, scopul declarat al acesteia este de a "monitoriza și de a raporta situația de pe teren, de a contribui la securitatea persoanelor din regiunile afectate de conflict și de a consolida încrederea între populațiile din Armenia și Azerbaidjan și, acolo unde este posibil, între autoritățile acestora".

Anul trecut, UE a semnat însă un acord privind gazele naturale cu Baku. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, chiar a lăudat Azerbaidjanul, condus autoritar, ca fiind un "partener crucial" în abordarea crizei energetice. Aceasta deși observatorii occidentali au îngrijorări serioase cu privire la situației democrației și la încălcarea drepturilor omului în această țară.

Fapt este că situația rămâne delicată, având în vedere războiul care face ravagii în Ucraina și gama de actori geopolitici puternici (SUA, China, Iran și Israel) implicați în regiunea Caucazului. "Obiectivul UE este o vecinătate stabilă, care să nu fie amenințată de războaie", subliniază europarlamentarul ceh Marketa Gregorova, membră a Grupului Verzilor din Parlamentul European, într-un răspuns scris pentru DW.

"Este în interesul strategic al UE ca Armenia și Azerbaidjanul să prospere, influența Rusiei în Armenia și în regiune să fie minimizată, Azerbaidjanul să fie sprijinit pe calea democrației și conflictul vechi de zeci de ani să fie rezolvat", adaugă ea.

Gregorova afirmă că pledează de mai mult timp pentru consolidarea rolului UE în medierea unei păci pe termen lung. Acest lucru, explică ea, presupune asumarea multor riscuri, în special din cauza acordului privind gazele. "Dacă ne implicăm mai mult în Nagorno-Karabah, Azerbaidjanul va fi mai puțin interesat să aprovizioneze UE cu energie, cel puțin la prețurile și condițiile actuale. Soluția este să ne concentrăm pe diversificarea în continuare a resurselor noastre și să facem acest lucru rapid", spune ea.

Sancțiunile sunt o opțiune, dar UE trebuie să ia în considerare și posibilitatea de a atașa condiții la acordul privind gazele naturale, continuă Gregorova.

Ce urmează în Nagorno-Karabah?

Acum că Azerbaidjanul a revendicat controlul asupra Nagorno-Karabah, iar separatiștii armeni au depus armele, situația umanitară și menținerea discuțiilor între cele două părți se află în prim-plan.

Baku blochează singurul drum dintre Nagorno-Karabah și Armenia, tăind aprovizionarea civililor. În timpul recentelor lupte, mulți etnici armeni au fugit din Nagorno-Karabah, ceea ce a dus la acuzații că regiunea este supusă unei epurări etnice.

Într-o declarație scrisă, Josep Borrell, șeful diplomației europene, a condamnat escaladarea militară și a cerut "încetarea imediată a ostilităților și a activităților militare actuale ale Azerbaidjanului".

Borrell a subliniat "necesitatea urgentă de a reveni la dialog între Baku și armenii din Karabah”, explicând faptul că această escaladare militară ”nu ar trebui să fie folosită ca scuză pentru a forța un exod al populației locale”.

Există o amenințare de exod din Nagorno-Karabah?

Deși ambasadorii din statele UE au abordat miercuri la Bruxelles această situație, doar o singură țară s-a arătat interesată să impună sancțiuni imediat, a precizat pentru DW o sursă diplomatică europeană care a dorit să rămână anonimă.

Accentul a fost pus pe încetarea acțiunilor militare, pe realizarea de progrese în plan diplomatic și pe îmbunătățirea situației umanitare, a adăugat sursa.

Oricum, peste două săptămâni, privirile vor fi îndreptate spre Granada, în sudul Spaniei, unde aproape 50 de țări europene sunt așteptate să poarte discuții în cadrul Comunității Politice Europene - inclusiv Armenia și Azerbaidjan.