Votul în sine nu ridică probleme palestinienilor. O clară majoritate a celor 193 de state membre în Adunarea Generală a ONU sunt arabe, islamice, dependente de importurile de petrol din aceste ţări ori nutresc simpatii pentru cauza palestinienilor, respectiv antipatii faţă de Israel.

Cum vor reacţiona însă israelienii şi partenerii lor occidentali? Şi ce urmări ar putea avea ameliorarea statutului internaţional al entităţii palestiniene?

Germania are, nu întâmplător, mari îndoieli legate de capacitatea demersului unilateral al palestinienilor de a fi ceea ce trebuie în vederea relansării procesului de pace din Orientul Mijlociu. Ca atare, şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle a anunţat că Republica Federală se va abţine de la vot.

Britanicii au cerut să li se îndeplinească anumite condiţii, în vreme ce Franţa şi Spania şi-au reiterat tradiţionala poziţie pro-palestiniană, reliefând că vor vota în Adunarea Generală ONU în favoarea revendicărilor avansate de liderul autorităţii autonome palestiniene şi al organizaţiei palestiniene Fatah.

La rândul lor, Statele Unite, cel mai important factor de putere şi mediere în negocierile care ar putea duce la crearea unui stat palestinian independent, au condamnat clar şi fără echivoc demersul palestinian. Fiindcă, după cum a subliniat şefa diplomaţiei americane, calea către rezolvarea contenciosului prin soluţia celor două state, respectiv drumul înfiinţării unui stat palestinian „care să îndeplinească aspiraţiile poporului palestinian trece prin Ierusalim şi Ramallah, şi nu prin New York”. Liderii americani i-au explicat în repetate rânduri lui Mahmud Abbas că e nevoie de negocieri directe cu Israelul pentru a se putea edifica statul palestinian.

Or, apelul palestinian la majoritatea pro-palestiniană din Adunarea Generală ONU de la New York ocoleşte aceste ineluctabile tratative faţă către faţă a reprezentanţilor celor două popoare care populează în prezent Ţara Sfântă.

Caracterul unilateral al demersului, care violează de altfel atât spiritul cât şi litera acordurilor israeliano-palestiniene de la Oslo, în baza cărora s-a creat autoritatea autonomă palestiniană a supărat de altfel şi Berlinul. „Germania împărtăşeşte obiectivul creării unui stat palestinian, dar are dubii că votul de la New York serveşte procesului de pace”, a spus şeful diplomaţiei berlineze, care se teme în mod explicit chiar de o rigidizare a poziţiilor în conflictul israeliano-palestinian şi, deci, de un regres în acest proces.

La rândul lor, israelienii au reflectat multă vreme la adoptarea, în reacţie la votul de la ONU, a unui set de măsuri punitive. La stăruinţele americane oficialităţile de la Ierusalim au renunţat totuşi la posibila anulare a unor acorduri bilaterale sau la alte sancţiuni, în special în domeniul economic. Israelul va continua să respecte ad literam toate acordurile cu palestinienii, în special cele din domeniul economic, a subliniat Ygal Palmor, purtătorul de cuvânt al ministerului israelian de externe. Iar aceasta, în ciuda faptului că „palestinienii şi-au violat flagrant angajamentele de a aplana conflictul cu statul evreu prin negocieri şi nu prin măsuri unilaterale” a precizat Palmor.

S-au vehiculat la un moment dat propunerile unor deputaţi de dreapta, care propuseseră ca represaliile statului evreu în reacţie la încălcarea acordurilor de către palestinieni să includă anexarea unor blocuri de aşezări din Cisiordania. Oficialităţile israeliene au subliniat că nu vor adopta aceste sugestii.

În trecut statul evreu a ripostat la alte încălcări ale angajamentelor oficialilor de la Ramallah îngheţând, ca pedeapsă, taxe şi impozite colectate pentru autoritatea autonomă palestiniană. Conform autorităţilor statului evreu e posibil ca de această dată să se reţină ceva din aceste fonduri pentru acoperirea unei părţi a datoriilor acumulate de autoritatea palestiniană, bunăoară prin neachitarea facturilor de curent electric în valoare totală de 140 de milioane de euro. La rândul său, Congresul SUA ar putea sancţiona autoritatea palestiniană tăindu-i substanţialele ajutoare anuale americane de 200 de milioane de dolari.

Motivele politice pentru care Abbas nu s-a arătat impresionat de nici un fel de posibile sancţiuni şi a trecut şi peste toate obiecţiile partenerilor săi externi, inclusiv cele ale donatorilor săi americani, stăruind să amplifice litigiul printr-un gest unilateral nu sunt un secret. Dincolo de promisiunea unor ajutoare financiare proaspete din varii ţări arabe şi europene Abbas are nevoie de victorii diplomatice.

Gruparea sa Fatah e în mare pierdere de viteză şi de simpatie, în timp ce rivalii săi islamişti din Hamas şi din afara grupării teroriste care conduce Gaza au vânt din pupa.

Concomitent, liderii palestinieni sunt extrem de ispitiţi de posibilitatea de a se adresa Curţii Penale Internaţionale, în faţa căreia ar vrea să-i vadă traduşi pe unii politicieni şi militari israelieni spre a-i pedepsi pentru ciocniri precum cele din Gaza ori pentru o presupusă implicare într-o prezumtivă asasinare a fostului lider al OEP, Yasser Arafat.

Curtea, a cărei autoritate n-a fost recunoscută nici de SUA, nici de israelieni ar putea funcţiona în procese de genocid şi de crime de război sau împotriva umanităţii precum Adunarea Generală a ONU. În speţă, cu o majoritate de magistraţi favorabilă cauzei palestiniene şi ostilă celei a statului evreu, dacă se adeveresc temerile Ierusalimului.

Doar statele se pot adresa Curţii în vederea anchetării unor campanii militare precum operaţiunea Plumb Topit, prin care Israelul s-a apărat, în 2008, de tirul de rachete lansat din Gaza, de Hamas şi alte grupări extremiste asupra statului evreu.