Cazul Siria dovedeşte puterea crescândă a Chinei
8 februarie 2012Republica Populară China va rosti pe viitor în litigii internaţionale "adevăruri neplăcute" şi lumea trebuie să se obişnuiască cu asta, comentează astăzi ediţia internaţională a Ziarului Poporului, un organ al PC chinez, cu referire la blocarea prin veto, de către Beijing, a proiectului de rezoluţie ONU privind Siria.
Totuşi, în vreme ce unii observatori văd în votul din Consiliul de Securitate al ONU semne clare ale voinţei Chinei de a se impune ca nouă forţă în arena internaţională, alţii apreciază că Beijingul nu face altceva decât să aplice un mai vechi principiu al său - cel al neamestecului în treburile interne ale altui stat. În răstimp, în China creşte neîncrederea faţă de occident.
Naţionaliştii chinezi jubilează. Veto-ul exprimat de China în Consiliul de Securitate împotriva rezoluţiei privind Siria este în opinia lor un semnal că Republica Populară nu se mai lasă influenţată de occident şi nu mai aplică orbeşte recomandările SUA. "Dintr-o dată am senzaţia că China este puternică. Tot sprijinul meu", scrie un comemntator în internet. Un altul scrie că "votul întruchipează forţa Chinei". În Ministerul de Externe de la Beijing, funcţionarii sunt mai reţinuţi. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liu Weimin, afirmă că ţara sa a avut un comportament total neutru în chestiunea Siriei. "În privinţa acestei ţări nu suntem nici partizani ai unei părţi şi nici adversari ai celeilalte. Noi apărărm cu deplină responsabilitate o poziţie onestă", a spus Liu.
Totuşi, în spatele votului chinez se află o doză importantă de neîncredere în SUA şi în aliaţii acestora. În China, occidentul este acuzat că a abuzat anul trecut de rezoluţia ONU privind Libia, pentru a executa lovituri militare împotriva trupelor lui Gaddafi. Cu acea ocazie, China s-a abţinut de la vot în forul suprem al ONU. O greşeală similară nu se va repeta, subliniază Guo Xian'gang, cercetător la Institutul pentru Studii Intrernaţionale din Beijing. "China a avut şi de această dată aceeaşi îngrijorare ca şi în cazul Libiei. Dacă s-ar fi votat rezoluţia, occidentul s-ar fi putut folosi de ea pentru a interveni militar în Siria, ceea ce ar fi produs numeroase victime şi distrugeri", a spus analistul.
În China se invocă frecvent şi războaiele din Irak şi Afganistan, considerându-se că intervenţiile au produs acolo haos şi catastrofe umanitare. Beijingul vede în aceste războaie şi o încercare a SUA şi a Europei, de a impune lumii felul lor de a vedea lucrurile. Ziarul naţionalist chinez Global Times scrie că această "diplomaţie a valorilor" promovată de occident a devenit între timp o unealtă redutabilă în competiţia ce se poartă la nivel global. Cu ajutorul acestui instrument, vestul stârneşte frământări, provoacă revoluţii şi forţează schimbări de regim. Acelaşi Guo Xian'gang afirmă că ţări cum sunt Rusia şi China trebuie să acţioneze în aşa fel încât Consiliul de Securitate al ONU să nu devină o unealtă a occidentului. "În chestiunile internaţionale, Consiliul de Securitate trebuie să se orienteze şi pe mai departre în funcţie de principiile dreptului internaţional, să fie onest şi nepartizan, ocrotind pacea lumii şi stabilitatea", a spus el.
Ziarul Poporului, organul PC chinez, mai afirmă în comentariul găzduit de ediţia internaţională, că Republica Populară a ajus să stea, graţie puterii sale crescânde, la masa celor puternici în arena internaţională, şi are acum îndatorirea de a se face ascultată. Comunitatea internaţională trebuie să se obişnuiască cu acest nou rol al Chinei, mai subliniază ziarul. Că ţara cu cea mai numeroasă populaţie de pe glob trebuie să-şi impună punctul de vedere în chestiuni internaţionale - aceasta este de înţeles, consideră şi Jin Canrong, profesor de politologie la Universitatea Populară din Beijing. "Interesele naţionale ale Chinei depăşesc astăzi frontierele ţării. Avem interese din ce în ce mai mari şi mai diverse la nivel internaţional. Aceasta şi face ca politica noastră să pară contradictorie. Totuşi, în privinţa strategiei, noi ne ţinem de reformatorul Deng Xiaoping şi de recomandarea sa, aceea să nu facem valuri în arena internaţională. Când e vorba însă de tactică şi de detalii, atunci insistăm asupra intereselor noastre naţionale."
Aceasta explică însă numai parţial blocarea prin veto a rezoluţiei privind Siria. Căci, spre deosebire de alte ţări cum ar fi Iranul, interesele economice ale Chinei în Siria sunt mai degrabă de rang secundar. China s-a implicat în favoarea puterii de la Damasc mai degrabă fiindcă a văzut ameninţat principiul neamestecului în treburile interne. Beijingul insistă asupra acestui principiu mai ales fiindcă se opune oricărei intervenţii în propria ogradă - în Tibet sau Xinjiang. Şi în trecut China a blocat sau diluat rezoluţii care încălcau acelaşi principiu; nou este doar că Beijingul nu a mai acţionat la umbra Moscovei ci umăr la umăr cu ruşii. Că trebuie acum China să suporte o serie de critici nu e grav, consideră comentatorii chinezi, care se arată încredinţaţi că ţara lor trebuie să aibă curajul să-şi afirme şi apere convingerile. Mai pe şleau, aceasta înseamnă că Beijingul va manifesta pe viitor faţă de SUA şi Europa mai puţină voinţă de compromis în chestiuni de politică externă.
Autor: Andrea Lueg / ia
Redactor: Medana Weident