Am scris mereu despre sofismul politic. Este forma cea mai perversă a discursului public, mai rea decât minciuna în toate formele ei. Sofismul este mai greu de combătut căci pretinde o complicată demontare a discursului în toate articulaţiile sale. Primul ministru, Victor Ponta, a declarat, după vizita întreprinsă la Roşia Montana, că nu-i ignoră nici pe manifestanţii de pe străzile Capitalei (de Cluj nu a pomenit nimic) şi că doreşte să le acorde toată atenţia: ”Vreau să vorbesc cu ei, vreau să discutăm despre ce altă variantă ar exista, ce facem cu oamenii de acolo. Da, îmi doresc foarte mult (un dialog cu reprezentanţii celor care se opun proiectului) şi nu cred că există o soluţie în care îi exclud pe unii sau pe alţii”.

Rezultă de aici că problema centrală ar fi soarta şomerilor de la Roşia Montana. Şi dacă acceptăm că aceasta este problema, atunci Victor Ponta este de necombătut. Dar sofismul constă tocmai în glisarea sensului de pe o temă centrală pe una colaterală. Problema şomajului în minerit are 20 de ani. Pe 5 septembrie 1995, Regia Autonomă a Cuprului Deva, (în prezent Minvest SA), anunţa în ziarul Adevărul că este în căutarea unui partener străin pentru a exploata sterilele cu conţinut de metale preţioase din iazurile de decantare de la Roşia Montană (riseproject.ro). Dar primele demersuri începuseră în secret mai devreme. Iată aşadar că în 1999, de când datează prima licenţă de exploatare, problematica socială avea deja o lungă istorie. Iar de atunci s-au mai scurs 14 ani şi s-au succedat multe guverne, fără ca vreunul să manifeste cea mai mică preocupare.

Între timp RMGC a cumpărat proprietăţi şi a făcut strămutări, angajând totodată un număr oarecare de persoane care să întreţină speranţa în declanşarea exploatării şi să creeze o presiune publică în favoarea intenţiilor sale. Nu putem ignora faptul că aceşti oameni îşi vor pierde sursele de venit dacă proiectul minier va fi anulat, dar aceasta este problema oricărei restructurări economice, este problema CFR Marfă, este problema de la Oltchim sau de la Poşta Română, şamd.

În fine cu cât vom discuta mai mult acest subiect (important desigur, dar care trebuie înţeles în specificul său) cu atât vom cădea mai mult în capcana întinsă de primul ministru. Subiectul central al protestelor şi subiectul dezbaterii publice de vreo 7-8 ani încoace nu constă în şomajul minerilor de la o societate de multă vreme închisă, ci proiectul extragerii aurului cu cianuri într-o carieră de suprafaţă. Acesta este subiectul şi, în realitate, toate argumentele au fost formulate.

Academia Română a redactat un document amplu privind riscurile de mediu privite în toate dimensiunile lor, cercetători de la ASE au redactat la rândul lor un raport în care abordează cu prioritate problematica economică şi socială, arătând riscurile pe termen mediu şi lung. Localnicii de la Roşia Montana şi-au expus punctele de vedere cu fiecare ocazie, o mulţime de ONG-uri s-au manifestat vizibil şi cu elocinţă, ziariştii implicaţi au scris amplu şi cu o admirabilă gravitate, aşa cum este mai cu seamă cazul lui Mihai Goţiu de pe platforma Voxpublica şamd.

Este de semnalat şi protestul asociaţiei ”Arhitectură, Restaurare, Arheologie”(ARA), din care cităm mai ales pentru a se vedea câtă lume este totuşi implicată în acest protest: „Reprezentanţi ai forurilor şi organizaţiilor profesionale din domeniul patrimoniului cultural, ICOMOS România, Academia Română, Europa Nostra, Uniunea Internaţională a Arhitecţilor, Consiliul European al Arhitecţilor, Ordinul Arhitecţilor din România, Uniunea Arhitecţilor din România, Fundaţia ProPatrimonio, Asociaţia „Arhitectură. Restaurare. Arheologie", Fundaţia Culturală Roşia Montană şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice, cărora li se adaugă specialişti membri ai Comisiei Prezidenţiale şi 1038 specialişti din mediul academic internaţional - oameni de ştiinţă şi instituţii de specialitate din comunitatea internaţională a arheologilor, a istoricilor şi a clasiciştilor - au atras atenţia de nenumărate ori asupra pericolului în care patrimoniul Roşiei Montane se află”. Ne oprim aici, deşi sunt multe omisiuni pe lista instituţiilor, asociaţiilor şi persoanelor care au expus argumente serioase împotriva RMGC.

În consecinţă dezbaterea publică a avut loc şi nimic nou nu mai este de spus. Desigur dezbaterea din Parlament este ceva diferit, dar membrilor Camerelor nu le rămâne, ca buni reprezentanţi ai societăţii, decât să reia argumentele deja formulate. Vizitele organizate recent la Roşia Montana, par de aceea un simulacru stângaci.

Iată aşadar şi al doilea sofism. Premierul Victor Ponta a sugerat că argumentele abia de aici înainte ar trebui formulate, anunţând că-i va căuta pe Nicuşor Dan şi pe Remus Cernea să expună punctele de vedere ale manifestanţilor din Capitală. Dar cei doi nu ar putea prezenta decât o parte infimă din argumentaţia anti-exploatare şi chiar dacă ei sunt perfect legitimi ca opozanţi, nu pot suplini rapoartele ample redactate de specialiştii din toate domeniile. Să reduci întreaga dezbatere la un dialog cu Remus Cernea şi Nicuşor Dan e o biată caricatură a unei dezbateri care oricum a avut deja loc şi ale cărei concluzii (şi nu argumente) sunt exprimate de manifestaţia din stradă.

Duminică seara (15 septembrie 2013) participarea a întrecut toate aşteptările, căci ”cea mai amplă manifestaţie” desfăşurată cu o săptămână în urmă a fost întrecută cu mult. Peste 20.000 de mii de persoane la Bucureşti şi aproape tot pe atâtea la Cluj, conform celor mai modeste estimări, au exprimat nu revendicări noi şi oarecum obscure care ar trebui descifrate de analişti, ci pur şi simplu indignarea că o vastă argumentaţie de cea mai bună calitate este trecută cu vederea.