Jean-Claude Juncker a încercat miercuri, la Strasbourg, să arunce o punte între Est și Vest, propunând o versiune care contrazice în destule privințe proiectul Europei cu două viteze. La București acest aspect a fost remarcat, firește, de președintele Klaus Iohannis, care a salutat cu promptitudine orientarea președintelui Comisiei Europene. Dar ecuația europeană nu devine astfel mai simplă, ba, poate, dimpotrivă.

În orice caz, Jean-Claude Juncker, deși ideile sale de reformă sunt ambigue, s-a străduit cel puțin în planul metaforei: ”Europa trebuie să respire cu toți plămânii, iar aceștia sunt doi, la Est și la Vest, căci altfel se va sufoca”. Dar, tehnic vorbind, propunerile sale nu reușesc să pună capăt controverselor de până acum.

Toate reflecțiile mai adâncite din ultimul deceniu asupra problemei europene, realizate în mediile academice din Germania și Franța, au arătat că Vestul, dacă nu vrea să se resemneze cu stagnarea, are nevoie să treacă la o armonizare fiscală și la constituirea unui buget comun de natură să intervină pentru salvarea unor țări ca Grecia sau poate Italia. De altfel, președintele Franței a reluat recent la Atena propunerea creării unui buget al zonei euro și al unui Fond monetar european. Cancelara Germaniei, Angela Merkel, se arătase ce-i drept mai rezervată, declarând la Paris că ”nu are nimic împotriva unui buget al zonei Euro”, dar ministrul federal de finanțe Wolfgang Schauble a fost mereu un partizan hotărât al instuționalizării mai precise a zonei euro și a unui parlament anume dedicat.

Prin urmare, propunerea președintelui Comisiei de la Bruxelles pune o frână acestor proiecte care păruseră să ia avânt după decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea. Jean-Claude Juncker a reținut doar instituirea unui ministru de finanțe european, ceea ce, în absența unui buget și a unui parlament al zonei euro, pare o soluție șchioapă. De fapt nici nu a propus o funcție nouă, ci doar învestirea președintelui Eurogrupului cu atribuțiile pe care le are acum comisarul european însărcinat cu economia și finanțele.

În subsidiar, scopul său pare să fie acela de a tergiversa integrarea zonei euro până în clipa în care toate celelalte țări dornice să participe vor fi pregătite să adopte moneda comună și, în acest scop, a propus crearea unui mecanism menit să le ajute să se pregătească mai repede, inclusiv prin transferuri financiare. Dar, cu toate că pare promisiunea cea mai entuziasmantă de până acum, ea rămâne cea mai nebuloasă. Căci nu e clar cine va plăti aceste fonduri, mai ales că până în prezent niciunul dintre statele puternice contributoare nu și-a exprimat disponibilitatea de a face acest lucru. Cel mai probabil președintele Macron, care își vede astfel sabotat proiectul integraționist, va fi primul care să ridice obiecții.

Dacă trecem peste stilul conciliant al discursului lui Juncker - care cu siguranță că dorește sincer o continuare a integrării simultane cu toți cei 27 de membrii - observăm că propunerile sale nu simplifică sarcina nimănui. Vestul își vede dezmințite propunerile sale ”tari”, care au resuscitat puțin entuziasmul pentru Europa, inspirând un soi de patriotism european, așa cum îl profesează de la o vreme Emmanuel Macron, iar Estul nu poate identifica aici decât o mică victorie de etapă, asta dacă nu ținem cont de diferențele locale. Căci, dacă în chestiunea mare și insuficient definită a Europei cu două viteze, toate fostele țări comuniste par de acord, în altele sunt divizate. Pare greu de crezut, de exemplu, că țările din Est ar fi de acord ca deciziile sensibile de politică externă sa fie luate cu majoritate calificată, așa cum a sugerat Juncker, mai ales în contextul relațiilor complicate cu SUA și cu Rusia.

În plus, în ciuda deschiderii sale către țările din Est, el a lăsat o fereastră deschisă Europei cu două viteze, cel puțin atunci când a pledat pentru modificarea directivei care reglementează plata lucrătorilor detașați în sensul inițiat de francezi. Căci a institui obligația legală de a-i plăti pe lucrători după regula locului indiferent de unde provin înseamnă Europa cu două viteze la firul ierbii. Dacă Bugetul zonei euro și parlamentul aferent reprezintă planul de sus, instituțional, blocarea lucrătorilor din Est sau combaterea ”dumpingului social” este planul concret al vieții de zi cu zi, care introduce o separație mai sensibilă, deși mai ambiguă.

Este în orice caz foarte interesant de văzut ce se va alege din toate acestea după viitoarea reuniune a Consiliului European.