1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ce a vrut să obțină Zelenski în SUA și de ce n-a reușit

26 septembrie 2024

Spotmedia: Președintele SUA Joe Biden nu va ridica oficial limitările de utilizare a rachetelor cu rază lungă de acțiune.

Zelenski la New York, la Adunarea Generală a ONU, pe 25 septembrie
Zelenski la New York, la Adunarea Generală a ONU, pe 25 septembrie Imagine: Mike Segar/REUTERS

Grija lui principală e să se asigure că forțele de la Kiev vor obține sprijin și în situația în care Donald Trump se va întoarce la Casa Albă. Din acest motiv poartă consultări intense cu Marea Britanie și Franța.

Zelenskia avut dreptate. Incursiunea militară în regiunea Kursk din Rusia a provocat o mare instabilitate a regimului politic de la Kremlin. Din păcate, nu suficientă pentru a opri războiul.

Pornind de la constatarea că mutarea operațiunilor militare dincolo de graniță reprezintă o soluție eficientă pentru a-l pune în dificultate pe Putin, președintele Ucrainei a declanșat o campanie de convingere a aliaților occidentali în ce privește acordarea permisiunii de utilizare a rachetelor cu rază lungă de acțiune pentru distrugerea țintelor de pe teritoriul Rusiei.

Reacțiile oficiale și mai puțin oficiale indică faptul că o astfel de decizie e mai dificil de luat decât toate celelalte de până acum în legătură cu folosirea armelor și echipamentelor militare transferate de aliați Ucrainei.

Principalele cauze sunt de ordin politic și militar:

Alegerile din SUA care vor avea loc în data de 5 noiembrie;

Prăbușirea susținerii publice pentru cancelarul Olaf Scholz, obligat să facă o serie de concesii în fața „prietenilor lui Putin” din Germania pentru a rămâne la putere;
Posibilitatea ca liderul de la Kremlin să lanseze un atac nuclear tactic sau să provoace un „accident”, atacând o centrală nucleară din Ucraina;

Ucraina: Identificarea soldaților căzuți pe front

04:42

This browser does not support the video element.

În Occident există încă susținere pentru cauza Ucrainei, dar sunt şi multe necunoscute provocate de campania electorală din SUA, alegerile regionale din Germania și deteriorarea mediului economic din Europa.

Miza pe o singură carte, riscantă din perspectiva administrației americane

O posibilă întoarcere a lui Donald Trump la Casa Albă ar schimba situația în mod radical în favoarea lui Putin. Fostul președinte al SUA nu mai face niciun secret din faptul că va opri rapid ajutorul militar pentru Kiev și îl va forța pe Zelenski să accepte condițiile Kremlinului.

Biden și Kamala Harris sunt în acest conflict de trei ani de zile și nu găsesc nicio rezolvare… De fiecare dată când Zelenski vine în SUA, pleacă de aici cu 100 de miliarde de dolari. Sunt blocați în acel război. Când voi deveni președinte, voi rezolva situația. Vom pleca de acolo. SUA vor ieși de acolo. Rusia l-a bătut pe Hitler și pe Napoleon. Asta face Rusia”, a declarat Donald Trump, la un eveniment electoral.

Volodimir Zelenski a călătorit în SUA pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, folosind reuniunea anuală pentru a încerca să-i convingă pe liderii occidentali să ridice limitările folosirii rachetelor cu rază lungă de acțiune, promițând o încheiere rapidă a conflictului.

„Războiul din Rusia e mai aproape de sfârșit decât își imaginează mulți oameni. Dacă SUA aprobă planul de victorie propus de Ucraina, atunci Rusia va fi forțată să facă pace în prima parte a anului viitor”, a declarat Volodimir Zelenski, într-un interviu.

Dar Joe Biden e un om politic experimentat și ezită să mizeze totul pe o singură carte, cea prezentată de președintele ucrainean, planul acestuia fiind un atac masiv și consistent asupra țintelor militare din Rusia, care să-l determine pe Putin să se retragă pentru a salva ce se mai poate salva din armata sa.

Liderul american nu crede că un astfel de atac va fi urmat imediat de reacția retragerii Rusiei, așa cum consideră Zelenski.

Citiți articolul integral pe Spotmedia.ro