„Nu ne vom opri aici”, a spus președintele Klaus Iohannis în discursul de Ziua Marinei în care a descris structurile militare ale NATO prezente în România. Peste 5000 de militari din SUA, Franța, Polonia și alte state occidentale ale Alianței se află la Constanța, București, Craiova și Sibiu.

Președintele a vorbit despre nevoia unui „nivel superior de ambiție, inclusiv în domeniul apărării” pentru ca România să facă față vremurilor prin care trece. Această ambiție se concretizează pe moment prin creșterea bugetului pentru apărare de la 2% din PIB la 2,5% anul viitor.

Forțele Navale Române au sărbătorit și anul acesta Ziua Marinei cu nava școală Bricul Mircea în prim plan și cu o slujbă condusă de Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. E cel puțin frapantă alăturarea președintelui și a forțelor militare române cu acest înalt ierarh cunoscut pentru declarațiile lui pro-ruse pe care le-a făcut și înainte și după ce rușii au invadat Ucraina.

Prezența lui Teodosie la o ceremonie militară prin care România voia să celebreze atașamentul ei atlantist și hotărârea de a apăra flancul estic al Alianței sugerează nu doar breșe de organizare, ci și complicități greu de explicat.

Oare președintele nu a știut programul înainte, i s-a ascuns numele reprezentantului Bisericii Ortodoxe care va oficia slujba sau administrația prezidențială a trecut peste acest detaliu considerându-l nesemnificativ? 

Simbolistica prezenței liderului aripii radicale din BOR, a arhiepiscopului Teodosie, un admirator declarat al lui Vladimir Putin, la o sărbătoare a militarilor români scoate în evidență o lipsă de consecvență a României la nivelul cel mai înalt. O asociere care poate valida mitul permanentei oscilații a României între Est și Vest, între forțele binelui și cele ale răului, între ambiții și acomodări, între hotărârea de a merge până la capăt și tendința supraviețuirii. 

Flota militară a României se reface urmând același model, prin decizii politice curajoase urmate de pași înapoi și nehotărâri flagrante. Războiul din Ucraina pare să fi dat un impuls lucrurilor, iar odată cu vizita președintelui francez Emmanuel Macron în România acum două luni au avut loc declarații încurajatoare. Chiar pe malul mării, la baza militară Mihail Kogălniceanu, liderul francez a spus că cele două state lucrează la un „plan ambițios” de susținere a Forțelor Navale Române. 

Macron a făcut referire la asocierea dintre Naval Group, unde statul francez este acționar și Șantierul naval Constanța, consorțiu care a câștigat în 2019 licitația pentru programul Corveta Multifuncționlă și care ar include construcția a patru corvete noi plus modernizarea fregatelor Regina Maria și Regele Ferdinand.

Conform proiecției, vasele militare se vor face în România pe baza unui transfer tehnologic și prima navă va fi livrată la trei ani de la semnarea contractului. În plus, România ar fi interesată și de achiziționarea unor submarine franceze din clasa Scorpene pentru descurajarea inamicului NATO la Marea Neagră. Ar fi nevoie de cel puțin trei submarine, cred militarii, numai că între voința lor și punerea în aplicare a acestor planuri intervin sincope greu de explicat. 

Nehotărârile și sinusoidele românilor nu mută însă acul busolei, iar dintre cele trei state NATO la Marea Neagră, România este cea mai hotărâtă să-i descurajeze pe ruși.

În luna iunie, militarii români au exersat celebrele sisteme HIMARS la Capul Midia trăgând spre potențiale ținte inamice din larg. 54 de astfel de sisteme vor ajunge în România la un preț de un miliard și jumătate de dolari. Polonia, în schimb, a comandat 500 de HIMARS în valoare de 10 miliarde de dolari, care vor înzestra 80 de batalioane. 

La Marea Neagră, România se străduiește să facă față amenințărilor rusești, dar în același timp umblă pe sârmă, fiindcă după cum scriaInfo Sud-Est la sfârșitul lunii mai, trei din cele patru vapoare care asigurau alimentarea cu combustibil a navelor în Portul Constanța erau deținute de firme rusești, care se aflau pe lista companiilor supuse sancțiunilor.