Războiul a început cu imagini surprinzătoare. Când pe 28 februarie au explodat primele bombe lansate asupra Iranului, oameni au stat la Teheran pe acoperişurile caselor manifestându-şi bucuria. Aceasta nu a fost o reacţie de aşteptat atunci când duşmanii de moarte SUA şi Israel, calificaţi astfel de guvern, au început un război cel puţin controversat din perspectiva dreptului internaţional.

Dar numeroşi iranieni iau în calcul victime civile şi distrugeri provocate de război dacă prin asta va fi înlăturat de la putere detestatul regim teocratic. Chiar dacă SUA fac declaraţii contradictorii privind obiectivele războiului, schimbarea regimului se numără printre ele. Preşedintele SUA, Donald Trump, a apelat direct la oamenii care în ianuarie încă participaseră la protestele de masă reprimate brutal să preia puterea. "Aceasta va fi probabil singura şansă pentru generaţii de acum înainte."

La câteva ore după aceea s-a făcut cunoscută uciderea liderului spiritual suprem Ali Khamenei. Totuşi, regimul iranian a rămas pe deplin funcţional şi după această lovitură de decapitare. Şi prin asta rămâne pe mai departe incert dacă SUA şi Israelul îşi vor atinge obiectivul de război. Ce scenarii sunt imaginabile pentru Iranul postbelic?

Scenariul venezuelean

După moartea lui Khamenei SUA s-ar putea deja arăta mulţumite cu condiţia să fie numit la putere un succesor favorabil lor. Trump a declarat pentru "New York Times" că are în minte "trei opţiuni foarte bune", pe care deocamdată nu vrea să le expună. O schimbare la vârf fără modificarea structurală a sistemului - acesta a fost modelul aplicat deja de SUA după operaţiunea din Venezuela. La începutul lunii ianuarie unităţi speciale l-au răpit pe preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro, şi au ajuns la o înţelegere politică cu locţiitoarea sa de până atunci, Delcy Rodríguez. "Ce am făcut în Venezuela este scenariul perfect", a declarat Trump, referindu-se la Iran.

Cornelius Adebahr, expert în materie de Iran în cadrul Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP) a declarat pentru postul public de televiziune ARD, că Iranul ar putea folosi procesul de căutare a unui succesor pentru a clădi un nou regim sprijinit de forţa Gărzilor Revoluţionare şi a face Washingtonului oferta unor relaţii pe baze noi. "Ar fi un scenariu similar celui din Venezuela. Se operează doar modificări la vârf şi în cele din urmă se schimbă mult mai puţine decât sperau oamenii la început."

Dar nu este clar dacă SUA favorizează cu adevărat acest scenariu. În acelaşi interviu oferit "New York Times" Trump a reiterat şi posibilitatea ca populaţia iraniană să se ridice în favoarea unei schimbări fundamentale a sistemului.

Întrebare-cheie: ce se va întâmpla cu conducerea de stat iraniană?

Înlăturarea de la putere a regimului este şi din perspectiva lui Peyman Asadzade, expert în cadrul Belfer Center al universităţii americane Harvard Kennedy School, o urmare imaginabilă a războiului. Într-o succintă analiză online el a spus că a doua opţiune ar putea fi "o continuitate nou calibrată". Aceasta s-ar întâmpla dacă aşa-numitul consiliu al experţilor ar alege un pragmatic ca succesor al lui Khamenei. "Priorităţile interne s-ar axa pe reconstrucţia economică, stabilizare şi reforme politice, în timp ce politica externă s-ar concentra pe dezescaladare. Şi această variantă ar putea fi inclusă în scenariul venezuelean, pomenit mai sus.

"O linie pragmatică pentru un guvern postbelic de la Teheran ar avea obiectivul unei dezescaladări în raport cu SUA, obţinându-se astfel facilităţi economice în beneficiul a milioane de iranieni", consideră Burcu Ozcelik, expertă în materie de Orientul Mijlociu în cadrul institutului britanic de studii de securitate RUSI. "Aceasta ar fi calea către o fază mai stabilă de relaxare, urgent necesară", a declarat ea pentru DW.

Asadzade susţine că există şi un al treilea scenariu, ca sistemul actual de la Teheran să se regrupeze în jurul unui adept conservator al liniei dure şi chiar să întărească ideologia de până acum.

Julian Borger, corespondent al cotidianului britanic "The Guardian", a exprimat temerea că "dupa repetate atacuri membrii supravieţuitori ai conducerii ar putea ajunge la concluzia că bomba atomică este singura garanţie de supravieţuire. Ei ar putea oprima cu şi mai mare asprime opoziţia, astfel că regimul ar ajunge să semene tot mai mult cu cel din Coreea de Nord: izolat, paranoic şi înarmat nuclear."

Schimbare a sistemului încununată de succes: câtă democraţie este posibilă?

Cu două săptămâni înaintgea izbucnirii războiului, simultan cu Conferinţa de Securitate de la München, aproximativ 250.000 de iranieni exilaţi au arătat ce ar putea urma după regimul mulahilor: ei l-au aclamat pe Reza Pahlavi, fiul şahului alungat de pe tron în cursul Revoluţiei Islamice din 1979. Acesta a declarat în repetate rânduri că nu doreşte o întoarcere la monarhie ci democratizarea Iranului.

Pahlavi este însă un personaj controversat. Cu toate acestea în timpul protestelor antiguvernamentale din ianuarie i s-a acordat multă atenţie - probabil şi fiindcă regimul i-a aruncat în închisoare pe mulţi repezentanţi ai regimului sau i-a redus la tăcere cu alte metode.

Pahlavi a făcut planuri serioase de tranziţie evidenţiază Mark Dubowitz şi Ben Cohen, membri ai fundaţiei pentru apărarea democraţiilor (FDD) din SUA. "Dar planificarea nu este putere." Fiindcă nu există nicio siguranţă în privinţa celor care ar ajunge la guvernare în Iran după căderea regimului actual. "În plus Iranul nu este un monolit ci un mozaic, compus din azeri, kurzi, arabi, beluci şi alte grupuri etnice", amintesc ei.

Ar putea spori violenţa internă după război?

În ajunul Revoluţiei Islamice din 1979 armata a grăbit erodarea puterii şahului, anunţând în februarie că nu va deschide focul împotriva adversarilor acestuia. Noul regim a fondat apoi în luna mai Gărzile Revoluţionare menite să consolideze puterea armatei.

Până astăzi armata ("Artesch") şi Gărzile Revoluţionare (IRGC) convieţuiesc armonic, deşi majoritatea analiştilor consideră că Gărzile Revoluţionare deţin o putere considerabil mai mare. Gărzile au armată proprie, aviaţie, marină, serviciu secret şi firme economice influenete. UE a trecut IRGC pe lista organizaţiilor teroriste, după ce aceasta a participat la reprimarea protestelor din ianuarie. În primele zile ale războiului Trump a cerut armatei, Gărzilor Revoluţionare şi poliţiei să depună armele. Dar până acum, potrivit experţilor, nu există semne că aceste structuri ar fi intrat în disoluţie.

Burcu Ozcelik consideră că este posibil ca Gărzile Revoluţionare să se confrunte cu o opoziţie internă tot mai pronunţată din pricina sistemului lor elitar de patronaj. "Aceasta s-ar putea manifesta prin conflicte între instituţii. O posibilitate ar fi o scindare între Gărzile Revoluţionare şi armata convenţională, în cursul căreia Artesch să fie percepută drept exponentă a unui nou patriotism 'reformat' iranian şi a unui stat viabil", a explicat experta RUSI.

Aşadar măcar teoretic este posibil scenariul ca armata şi Gărzile Revoluţionare să se trezească în tabere politice diferite. Într-un astfel de caz nu este exclus un sângeros război civil, de felul celui izbucnit în Sudan cu aproape trei ani în urmă.

Şi multitudinea etnică din Iran ar putea deveni periculoasă pentru securitatea internă, dacă diverse grupări separatiste ar putea folosi în interes propriu un vid de putere apărut. Cu doar o săptămână înaintea izbucnirii războiului cinci organizaţii kurde s-au reunit în cadrul unui front unitar împotriva regimului. Şi kurzii s-au pronunţat împotriva lui Reza Pahlavi ca lider de tranziţie. Este un exemplu care arată că instaurarea unei noi ordini politice în Iran se anunţă foarte complicată.