În politica externă Federația Rusă ignoră, însă, în mod deliberat România și se poartă ca și cum poziția Bucureștiului n-ar conta deloc în ecuația relațiilor internaționale. Nici când acuză că scutul antirachetă de la Deveselu ar fi îndreptat împotriva ei, Rusia nu i se adresează direct Bucureștiului, ci Washingtonului. Dar atunci când îi sunt puse sub semnul întrebării simbolurile sau eroii, atunci apar nu doar reacțiile, ci și presiunile.

De aproape patru ani, edilii Sectorului 2 din București încearcă să schimbe denumirea unui parc, aflat relativ central, care poartă numele unui general rus, Fiodor Tolbuhin. Stalin l-a făcut mareșal după Stalingrad și după ce trupele comandate de el au ocupat România, Bulgaria, Ungaria și au ajuns până la Viena.

Nu rezultă din documentele vremii dacă i-a încurajat pe soldații sovietici să fure, să violeze, să devasteze locurile prin care au trecut sau dacă doar nu s-a opus tendințelor agresive ale oamenilor pe care îi comanda. 

Și în 2017, când viceprimarul Cristian Popescu a cerut schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin, și acum, când consilierii USR-PLUS au propus numele Grădina Mătăsari, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a reacționat la fel de prompt. Atunci le-a cerut autorităților române să nu permită „rescrierea istoriei”: „Sperăm că nu va prevala ideea de sacrilegiu, ci memoria a mii de soldaţi sovietici, care şi-au dat viaţa pentru eliberarea acestei ţări de fascism în urmă cu peste 70 de ani.” În plus, Maria Zaharova le-a amintit oficialilor români că Regele Mihai i-a dat mareşalului Fiodor Tolbuhin, comandantul trupelor sudice ale Armatei Sovietice, Ordinul Victoriei cu numărul 16.

PSD a lăsat lucrurile așa cum erau. Să nu supere pe nimeni. Zilele acestea, aceeași reprezentantă a Ministerului de Externe de la Moscova a spus că guvernul rus a fost „șocat” de cererea Consiliului Sectorului 2, că acesta este „un alt exemplu de revizionism” și că autorii inițiativei, consilierii USR-PLUS, ar vrea doar să-și „sporească importanţa prin luarea unei atitudini antiruseşti, rusofobe”, avertizându-i că astfel de planuri „au mai eșuat în 2017”.

Rusia crede că România ar avea față de ea obligații morale, că ar mai funcționa în vreun fel poveștile despre cum Uniunea Sovietică a scos România din ghearele naziștilor și, în general, despre eroismul soldaților săi. Istoria are doar o față patriotică și curajoasă pentru Moscova, care nu vrea să-și asume și rolul de stat agresiv pe care l-a jucat în perioada 1939-1941, când a invadat statele baltice, Polonia, Finlanda, a anexat Basarabia și s-a aliat cu Germania lui Hitler, fiind de partea greșită a lumii. Moscova nu asumă că locuitorii statelor est-europene au fost striviți ani de zile sub cizma sovietică.

Rusia este nervoasă că un parc din București ar putea să nu mai poarte numele unui mareșal al Armatei Roșii și încearcă să-și cheme la ordine fostul vasal. Nu poate înțelege că România nu mai răspunde la ordinele Moscovei, fiindcă în 2017 cineva și-a lovit călcâiele, a răspuns „da, să trăiți”, iar Tolbuhin a rămas înscris pe arcada de la intrarea în parcul căruia mulți oameni îi spun simplu „Pache”.

Lumea nu vorbește în România despre Tolbuhin și nici despre alți generali care au făcut parte din armata sovietică de ocupație. Eroii sovietici nu sunt prizați în România și au rămas cunoscute versurile lui Păstorel Teodoreanu despre statuia soldatului rus, care inițial a fost amplasată în Piața Victoriei: „Soldate rus, soldate rus, / De ce te-au pus aşa de sus? / Fiindc-ai eliberat popoarele? / Sau pentru că-ţi put picioarele?”. Se presupune că atunci când a fost arestat de comuniști, scriitorului i s-au reproșat și aceste rânduri.

Nici statuile sovietice, nici eroii trimiși de URSS să salveze țara nu sunt agreați. Există, totuși, în istoria autohtonă și ruși onorabili, ale căror străzi și parcuri au rămas pe loc, cum e șoseaua Kiseleff și parcul de pe margine, dedicate reformatorului aristocrat, cel care în perioada administrației militare ruse (1829-1834) a reorganizat administrația principatelor și a impus Regulamentele Organice, devenite primele constituții autohtone. 

România nu vrea să rescrie istoria, așa cum sugera diplomata rusă, dar nici n-ar vrea să-i fie dictată de la Moscova, nici chiar pe panoul de la intrarea într-un mic parc bucureștean.