1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
Sport

Cea mai mare performanță a lui David Popovici - omul

24 iunie 2022

Performanțele lui David Popovici nu sunt doar medaliile sale de aur, titlurile, recordurile, scrie Ioana Ene Dogioiu pentru Spotmedia.ro.

David Popovici
David PopoviciImagine: Alex Nicodim/NurPhoto/IMAGO

Poate cea mai mare performanță este ceea ce a condus la rezultatele sportive. Cea mai mare performanță este omul David Popovici, acolo e secretul.

Iar dacă vreți, cheia este în această declarație făcută de el pentru TVR: „Dacă vreodată cumva mi se va urca la cap, știu că voi primi două palme imaginare de la apropiații mei, care sunt oameni normali ca și mine”. Normali și cu o corectă ierahie a valorilor.

David Popovici vorbește o limbă română impecabilă, în țara unde doar 6% dintre absolvenții de clasa a VIII-a au reușit să scrie perfect românește și mai bine de 50% au probleme grave de ortografie.

Dar nu o limbă scrobită scoasă la înaintare în declarațiile publice precum hainele de duminică le țară, ramase puțin mici sau încă prea mari, purtate stângaci și cu teama de a nu le strica. David Popovici vorbește normal, nu vrea să pară, nu se teme să fie exact ce este.

Vorbește o limbă engleză excelentă, ceea ce se explică și prin faptul că este elev al Colegiului Bilingv George Coșbuc, cu adevărat de elită din acest punct de vedere. Dar acolo nu e chiar ușor de intrat. Ultima medie de admitere la „Coșbuc” anul trecut a fost 9.29. Ca să poată îmbina antrenamentele cu școala, se trezea la 4,30 dimineața.

Și totuși, sportul nu e o obsesie, nici a lui, nici a părinților. Nu este genul de copil transformat în câinele de luptă prin care părinții își ostoiesc propriile frustrări și complexe.

Presa realteaza că „David nu vrea să vorbească despre înot acasă sau cu prietenii. Nu are nimic legat de sport în cameră, în afară de sertarele în care-și ține căștile și ochelarii. Dacă atunci când era mic își înrăma toate diplomele pe pereți, până n-a mai avut loc, acum i se pare inutil să le expună și le ține pe toate în debara. ’Acasă e acasă. La școală e la școală. Și cu prietena e cu prietena’.”

Prezentarea de pe pagina sa Facebook de sportiv - „din când în când mai și înot:)" - este o mostră de umor, apanajul oamenilor inteligenți, dar poate fi și o subtilă declarație de independență față de sport.

Dacă nu l-au supramotivat, părinții l-au crescut în respectul regulii. Mama a făcut cursuri antidoping ca nu cumva, dintr-o eroare stupidă, să rateze.

Toate acestea au construit arma secretă a lui David Popovici, cel puțin la fel de importantă ca brațele și picioarele: „A bătut primul record național, deși nu avea cea mai bună tehnică, dar baza era mindsetul. Și-a pus în cap un scop și a ajuns acolo. De aici am pornit", explică pentru GSP antrenorul său Adrian Rădulescu.

Și odată pornit nu a mai fost de oprit, nici măcar de imposibilitatea de a se antrena în timpul pandemiei: „OK, nu mă antrenez în bazin, dar am ce lucra de acasă zi de zi. Și și-a organizat o mică sală în sufragerie”.

Echilibrul interior, siguranța de sine nearogantă, mintea dezvoltată cel puțin la fel de mult ca mușchii se văd în fiecare gest al lui David Popovici. În amabilitatea cu care răspunde fanilor, în naturalețea cu care răspunde presei, în faptul că nu se sfiește să mulțumească, în gesturile decente de bucurie cu care își marchează victoriile amețitoare.

În conștientizarea faptului că ajungerea pe acoperișul lumii, mai ales la 17 ani, îți poate umfla capul până la explozie.

Chiar și refuzul de a mușca din mărul perfect întins de SUA, cu bani, glorie, universități, arată cât de echilibrat este.

Citiți articolul integral AICI