Cehia - aderare cu gust dulce-amărui
4 mai 2009Salonul creatoarei de modă Helena Fejkova se găseşte în pasajul elegant din Praga, locul în care merg la cumpărături cehii însăriţi. "Între timp, o treime din clientela mea provine din străinătate, din Germania, Franţa şi ţările scandinave. De asemenea am şi mulţi clienţi americani care trăiesc aici. Afacerea merge bine de când a aderat Cehia la Uniunea Europeană", spune Helena Fejkova.
La 1 mai 2004 birocraţia s-a diminuat, iar ultimele tonuri cenuşii ale erei post-comuniste s-au risipit ca prin farmec. "Integrarea ne-a adus numai avantaje. Înainte aveam numeroase probleme la vamă. De pildă, după prezentarea unei colecţii la Paris, a trebuit să onorez numeroase comenzi în străinătate numai că a fost tare dificil din cauza birocraţiei. Acum pot să lucrez în toată Europa şi am ocazia să-mi prezint creaţiile", adaugă renumitul designer vestimentar.
"Fără UE ne-ar fi mers mult mai bine"
La câţiva kilometri depărtare de salonul Helenei Fejkova, într-un bloc vechi, locuieşte Eva Smela. Garderoba este ultima problemă care o frământă pe pensionara în vârstă de 66 de ani. "Am ieşit la pensie acum 7 ani. Nu ne putem permite decât cele mai ieftine alimente. Tarifele la gaz, curent electric şi apă cresc constant. Totodată creşte şi preţul chiriei. Ne temem că, în curând, proprietarul o să ne dea afară pentru că nu ne mai putem permite să plătim apartamentul. Suntem bătrâni şi nu ştiu încotro ne-am mai putea îndrepta acum...", mărturiseşte Eva Smela.
Venitul soţilor Smela este de 500EUR lunar. Chiria şi întreţinerea pentru apartamentul cu două camere în care locuiesc cei doi bătrâni se ridică la 380EUR. "Noi cumpărăm numai alimentele de bază: pâine, lapte, unt. Uneori mai luăm câteva banane şi mere. Îmbrăcămintea veche o cârpesc aşa că luăm pe noi ce avem. Încălţăminte nouă ne nu putem permite pentru că trebuie să drămuim fiecare bănuţ."
Înaintea crizei, economia Cehiei era pe val, iar bursa locurilor de muncă - generoasă. Pe atunci, în primul rând tinerii cu înaltă calificare erau cei care profitau de pe urma aderării ţării la UE. Bătrânii se considerau marii perdanţi ai actului istoric de la 1 mai 2004. În opinia multora, de vină pentru înrăutăţirea condiţiilor de trai sunt UE şi politicienii de la Bruxelles: "Nu-mi place deloc faptul că suntem dependenţi de Bruxelles. Înainte produceam aproape orice la noi în Cehia. Acum trebuie să ne spună alţii ce avem voie şi ce nu. Fără UE ne-ar fi mers mult mai bine", afirmă Eva Smela.
Rămâne de văzut şi cum va reacţiona generaţia pro-Europa dacă actuala criză se va înrăutăţi.
Autori:Christina Janssen/Claudia Stefan
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu