Cehii - europenii care muncesc cel mai mult
26 februarie 2008
La 18 ani de la căderea comunismului, eforturile cehilor încep să dea roade. În ultimii patru ani rata şomajului a scăzut constant, iar productivitatea muncii a atins standardele europene.
Rata şomajului a atins la sfârşitul anului trecut un nivel-record: 4,9%. Un lucru care i-a uimit până şi pe experţii în domeniu! "Din punct de vedere macroeconomic este surprinzător. Dar dacă urmărim tendinţa de pe piaţa muncii, din ultimii ani, nu mai este nicio noutate. În Cehia, începând din 2004, rata şomajului a scăzut constant, iar numărul locurilor de muncă a început să crească." - susţine Dalibor Holy, de la institutul de statistică din Praga.
Cei mai harnici europeni
La nivel european, angajaţii cehi sunt cei care muncesc cel mai mult: 43 ore / săptămână. În urmă cu zece ani, săptămâna de lucru era de 45 ore. Să fie vorba de o eficienţă scăzută în comparaţie cu alte ţări? Care ar putea fi motivul?
"La noi nu prea există anagjaţi cu jumătate de normă. În vestul Europei, în Olanda de pildă, femeile lucrează rar opt ore pe zi. La noi însă este un lucru normal. Doar 6-7% din locurile de muncă sunt cu normă redusă, în rest se lucrează minimum opt ore pe zi. De fapt, şi din statistici reiese că muncim fără întrerupere" - adaugă Holy.
Şi cu productivitatea cum rămâne...?
În privinţa productivităţii, ţara a întâmpinat multe probleme de-a lungul timpului - susţine Klaus Harrer, care studiază acest aspect în Cehia încă din 1994: "în 1995, când am publicat primul studiu pe această temă, jumătate din timpul de lucru era neproductiv. În ziua de astăzi, procentul este de circa 30%. Plecăm de la premisa că 15% din timpul de lucru nu ar putea fi folosit niciodata în mod productiv."
La nivel european, Cehia se situează la mijlocul clasamentului privind productivitatea muncii - mai adaugă Klaus Harrer. Ţările cu cele mai mari probleme la acest capitol sunt, în prezent, Portugalia şi Spania.