"Moartea este foarte probabil cea mai bună invenție a vieții. Este agentul de schimbare al vieții. Înlătură vechiul ca să facă loc noului." Discursul de adio al cofondatorului Apple, Steve Jobs, i-a impresionat pe mulți. La sfârșitul vieții sale, nu l-au putut ajuta nici averea, nici realizările extraordinare, nici relațiile sale. Pionierul tehnologiei a murit de cancer la 56 de ani.

De ce este inevitabilă moartea biologică?

Moartea face loc pentru lucruri noi. Ceea ce este adevărat și pentru corpul uman, format din miliarde și miliarde de celule care se divid în fiecare zi și generează creștere. Organismele vii au o metodă foarte eficientă de distrugere a celulelor superflue și a celor potențial periculoase, precum viruși sau celule canceroase. Mecanismul se cheamă moarte celulară programată. Celulele vechi sunt înlocuite de unele noi, identice. Dar această diviziune celulară încetinește și se oprește la un moment dat. Telomerii, aflați la capetele cromozomilor, sunt probabil responsabili pentru acest lucru.

Dacă telomerii sunt scurtați de procesul de diviziune celulară, la un moment dat, diviziunea celulară va înceta. În acest caz, nu mai sunt adăugate celule noi iar cele vechi mor. Deși enzima telomerază asigură continuarea diviziunii celulare, ea poate de asemenea accelera cancerul, motiv pentru care este judicios din punct de vedere biologic faptul că această enzimă este activă doar în anumite celule. Dacă procesul este deranjat, de exemplu în mitocondrii, uzinele noastre celulare, consecințele sunt negative pentru tot corpul uman.

Din punct de vedere biologic, corpul uman este funcțional timp de maximum 120 de ani. Speranța de viață a crescut considerabil în ultimele decenii, datorită îmbunătățirii condițiilor de viață și de igienă. În Germania, de exemplu, speranța de viață crește anual cu câte trei luni.

Cum se definește moartea?

Procesul de îmbătrânire fizică se sfârșește adesea cu eșecul mai multor organe: sistemul cardiovascular intră în colaps, plămânii și creierul de asemenea. Așa are loc moartea. Din punct de vedere medical, există mai multe tipuri de moarte: "moarte clinică", în care sistemul respirator eșuează, pulsul și respirația se opresc, organele nu mai sunt alimentate cu oxigen și nutrienți. În cazul morții clinice însă, resuscitarea cardio-pulmonară este încă posibilă și adesea reușește.

Acest lucru nu mai este posibil în cazul "morții cerebrale". Aceasta înseamnă colapsul creierului mare, al cerebelului și al trunchiului cerebral. Chiar dacă anumite celule cerebrale ar mai putea fi active în anumite niveluri mai profunde, se crede că în acest caz "conștiența" a fost deja pierdută. Cu toate acestea, o persoană aflată în "moarte cerebrală" poate fi în continuare ținută în viață artificial pentru un timp îndelungat. Femeile aflate în moarte cerebrală pot fi însărcinate și naște copii. Unii pacienți aflați în această stare reacționează la unii stimuli externi, de exemplu în cazul unor operații. Din punct de vedere medical, ar fi însă vorba doar de reflexe ale măduvei spinării și nu de senzații adevărate de durere. În ciuda celor mai stricte reglementări, definiția morții cerebrale rămâne controversată.

Ce se întâmplă cu corpurile noastre?

La început, organele noastre pot supraviețui o vreme fără oxigen și nutrienți. Diviziunea celulară se oprește total în mod gradual, apoi celulele mor. Dacă prea multe celule au murit, organele nu se mai pot regenera. Cea mai rapidă reacție are loc în creier, unde celulele mor deja după trei până la cinci minute. Inima poate continua să bată pentru încă o jumătate de oră. 

După două ore, se instalează rigiditatea postmortem, deoarece corpul încetează producția de adenozin trifosfat (ATP). Aceasta este o sursă vitală de energie pentru celule. Fără ea, mușchii devin rigizi. După câteva zile, această rigiditate postmortem dispare din nou. Tractul gastrointestinal moare abia după două-trei zile, bacteriile din el accelerează descompunerea corpului. Microbii din corp rămân însă periculoși pentru un timp mai îndelungat. Microbii hepatitei, de exemplu, supraviețuiesc mai multe zile, bacteriile tuberculozei chiar ani întregi. În total, procesul de descompunere a corpului uman durează cam 30 de ani.

Ce ne învață experiențele de moarte clinică?

Din punct de vedere științific, experiențele de moarte clinică au loc în perioada dintre moartea clinică definită medical și resuscitare. Nu doar știința este preocupată de aceste experiențe descrise de anumite persoane, ci și religia sau ezotericul. Persoanele aflate în această stare fie nu își amintesc de niciun fel de experiență, fie trec printr-o stare de detașare de corp sau experimentează lumini puternice (la capătul unui tunel).

Unii au vorbit ulterior de stări de fericire, alții de stări de frică sau panică.

Se pare că aceste experiențe de moarte clinică au loc mai ales atunci când procedurile de resuscitare au durat mai mult iar aprovizionarea creierului cu oxigen este întârziată. Această insuficiență afectează mai ales lobii temporal și parietal din creier, precum și girusul angular. Dar nu se știe dacă aceste experiențe provin din aceste regiuni cerebrale. Oamenii de știință analizează acest gen de experiențe și în cazul persoanelor care nu se află în moarte clinică: de exemplu, anumiți pacienți care suferă de migrene văd uneori lumini, în timp ce unii bolnavi de epilepsie trec prin experiențe de detașare corporală.

Ce legătură are fizica cuantică cu sufletul?

Nu doar teologii și cei implicați în ezoteric s-au ocupat de aceste fenomene, ci și oamenii de știință. Baza pentru un "suflet reprezentabil fizic" este fenomenul de interconectare descris de fizica cuantică. Albert Einstein a descoperit acest efect, dar nu a pus mare preț pe el. Potrivit acestui fenomen, două particule interconectate se comportă ca o pereche de gemeni, indiferent de distanța reală dintre ele. Dacă starea unei particule este determinată printr-o anumită măsurătoare, atunci starea cuantică a particulei-partener este la rândul ei determinată imediat.

Mulți experţi în fizica cuantică de azi susțin că acest efect există cu adevărat. La fel ca în cazul acestor particule, ar exista un dualism între corp și suflet. Dar când ajungem la întrebarea dacă fizica cuantică ar putea dovedi existența sufletului uman, totul devine o chestiune de credință, indiferent dacă este motivată științific sau religios.