Cinci sugestii pentru un Crăciun sustenabil
23 decembrie 2022Crăciunul este probabil cel mai frumos moment al anului, aşa cum sugerează şi colindele. Fără a strica bucuria sărbătorilor, trebuie totuşi spus că sărbătoarea este marcată şi de consum excesiv. Numai în Marea Britanie, o familie cheltuie în medie, pentru cadouri, mâncare sau obiecte de advent, mai mult cu cca. 700 de lire (811€, $853) comparativ cu restul lunilor din an.
Un consum sporit implică şi gunoi pe măsură. Volumul deşeurilor creşte în Statele Unite cu 25 de procente în perioada sărbătorilor de iarnă.
Dacă nu este reciclat corespunzător, plasticul din ambalaje, de exemplu, poate ajunge în râuri, lacuri sau în ocean, afectând serios fauna locală. Resturile alimentare ajung pe câmp, unde putrezesc, contribuind la sporirea cu 8 până la 10 procente a emisiilor anuale de gaze nocive pentru climă.
Dar nu vă temeţi. Există multe posibilităţi pentru a contribui la salvarea mediului înconjurător chiar şi în plin sezon festiv.
Cadourile: de la secondhand la cele realizate acasă
Să oferi şi să primeşti cadouri reprezintă o parte din spiritul Crăciunului. Însă putem refuza cursa consumeristă oferind daruri sustenabile.
Analizaţi cu atenţie ce cumpăraţi şi preferaţi pe cât posibil produsele locale, reciclate sau realizate din materiale sustenabile. Alegeţi cadouri durabile şi reutilizabile, mai degrabă decât produse noi care sunt folosite o singură dată şi apoi aruncate.
"Dar din dar" sau donarea cadourilor nepotrivite reprezintă o altă opţiune. Un sondaj realizat de YouGov în Marea Britanie a relevat că cel puţin 57% dintre cei intervievaţi au primit cel puţin o dată un cadou nedorit. Majoritatea consideră ideea transmiterii cadourilor mai departe ca fiind acceptabilă.
Potrivit unui studiu ştiinţific realizat de publicaţia "Nature," în anul 2020, "lucrurile făcute de oameni depăşesc toate fiinţele de pe pământ". Aşa că, în loc să adăugăm produse la muntele antropocen, mai bine să ne orientăm spre magazinele de second-hand, on şi offline, dacă nu găsim produse unicat pentru pesoanele dragi din vieţile noastre.
Pentru cei binecuvântaţi cu darul de a crea lucruri artizanale sau de a găti, există o mulţime de ghiduri online pentru cadouri deştepte, de la albume foto până la produse de artizanat sau reţete culinare. Iar pentru cei cu mai puţine înclinaţii artistice, voucherele pentru evenimente artistice, piese de teatru sau alte spectacole sunt opţiuni nu de puţine ori surprinzătiare.
Reduceţi deşeurile de Crăciun
Dacă vreţi să contribuiţi la reducerea munţilor de gunoaie post Crăciun, evitaţi ambalajele de unică folosinţă şi acordaţi atenţie felului în care sunt împachetate cadourile.
Numai pentru împachetarea cadourilor în Marea Britanie sunt doborâţi anual 50.000 de copaci, reprezentând 227.000 de mile (365.321 de km) de hârtie de împachetat. De asemenea, chiar dacă arată bine, hârtia cu plastic sau sclipici nu este reciclabilă şi ajunge la gropile de gunoi.
Pentru a testa dacă hârtia este reciclabilă, strângeţi-o în pumn şi încercaţi să obţineţi o minge. Dacă îşi menţine forma de minge, atunci o puteţi arunca în containerul de reciclare.
Puteţi evita gunoiul, împachetând cadourile în ziare vechi. O alternativă bună sunt şi plasele din materiale reutilizabile.
Cina verde de Crăciun
Circa 61% din totalul celor 931 de milioane de tone de alimente care au fost aruncate în anul 2019 proveneau din gospodăriile private. Crăciunul poate fi unul din momentele principale în care excesul de mâncare umple pubelele cu alimente neatinse.
Puteţi economisi şi contribui la protecţia mediului planificând cu exactitate cantitatea de alimente necesară pentru numărul de invitaţi. Folosind calculatorul pentru porţii sau apelând la reţete verificate, evitaţi excesele alimentare şi implicit risipa.
Devenind vegetarian sau şi mai bine vegan contribuiţi pe termen lung la reducerea emsiilor de carbon. Deşi sacrificarea şi consumul cărnii de găină şi curcan au o amprentă de CO2 mult mai redusă decât vacile sau mieii, consumul de carne are în general un efect mai nociv pentru mediu decât legumele sau fructele.
Există o sumedenie de reţete delicioase pentru mâncare vegetariană. Dacă nu puteţi renunţa complet la carne, utilă se poate dovedi chiar şi o reducere a cantităţii.
O sugestie pentru a reduce emisiile de noxe este şi partajarea transportului cu automobilul. Ori, dacă locuiţi destul de aproape de magazine sau de fermele de unde vă procuraţi produsele, investiţi în coşul cu roţi, folosit de bunici, dar care poate fi de ajutor pe parcursul întregului an.
Decoraţiuni ecologice
Cum să întâmpini Crăciunul fără decoraţiuni şi lumini care să te ghideze în întunericul iernii?
LED-urile sunt alternativa verde pentru vechile becuri. Ele sunt mult mai eficiente energetic, mai sigure, mai durabile şi pot asigura totuşi un Crăciun luminos şi fericit.
În loc să cumperi decoraţiuni noi de Crăciun în fiecare an, reciclează-le pe cele vechi. Sau bucură-te alături de familie sau prieteni, realizând decoraţiuni din materialele pe care le ai acasă. Se pot obţine astfel minunate decoraţiuni origami sau din materiale textile.
Dacă preferi totuşi să cumperi lucruri noi, evite-le pe cele din plastic şi alege decoraţiuni din magazinele de second-hand sau din materiale sustenabile.
Adevărat sau fals? Marea dezbatere pe marginea pomului de Crăciun
Şi, la final, să ne referim şi la pomul de Crăciun. Să fie unul natural sau unul artificial?
Organizaţia pentru protecţia mediului WWF recomandă ca, în cazul în care decideţi să cumpăraţi un brad artificial, acesta să fie utilizat cel puţin 10 ani. Brazii de acest tip sunt fabricaţi din plastic reciclabil.
Dacă decideţi să cumpăraţi un brad natural, WWF recomandă să îl achiziţionaţi de la un comerciant certificat FSC (FSC® este acronimul de la "Forest Stewardship Council®" - un sistem internațional de certificare pentru management forestier mai durabil. Lemnul din mobilier, jucării, cărți, caiete sau creioane cu sigiliul FSC provine din păduri care sunt administrate în mod mai responsabil, n.r). De asemenea, asiguraţi-vă că bradul va fi transformat în aşchii de lemn, după Crăciun.
Există şi alte variante. În ultimii ani, au apărut oferte pentru închirierea brazilor. Astfel pomii sunt returnaţi după sărbători şi plantaţi în pepiniere. Sau, dacă doriţi să fiţi cu adevărat creativi, decoraţi câteva crengi de molid sau pini sau construiţi un "pom" dintr-o scară sau o coloană de cărţi.
Există multe idei alternative, inclusiv în ghidul pentru un Crăciun alternativ realizat de DW.