Campaniile electorale au, în genere, darul de a scoate la iveală caracterul veritabil, zaţul ireductibil al personalităţilor şi adevărul profund al celor implicaţi în lupta pentru voturi. Nu e vorba doar de competenţa, de profilul etic şi intelectual al candidaţilor. Şi sfetnicii lor se demască. La fel şi ziariştii, indiferent de opţiunile lor politice, prin maniera în care întreabă, analizează, ori comentează.

Actuala campanie, care a atins un apogeu graţie rău improvizatei dezbateri televizate de marţi seara s-a dovedit nu mai aprigă, dar, din pricina premierului, mai degradantă şi mai murdară decât tot ce s-a văzut în ultimele două decenii.

Listele faulturilor grave, reclamând penaltiuri, comise de tabăra PSD-istă sunt virtual interminabile şi ar putea umple cărţi şi biblioteci întregi. Angajarea statului român în minţirea, prin mesaje poştale, a pensionarilor români nu e decât unul din voluntarele derapaje grave, poate cel mai eficient sub raport electoral, la care au recurs oamenii lui Ponta.

Nu mai puţin scandaloasă, dar şi ea potenţial eficientă electoral e divizarea naţiunii. Ponta a pretins s-o unească, dar a împărţit-o în cetăţeni cu şi fără drept de vot, în funcţie de domiciliul sau locul lor de muncă. A scindat-o pe criterii politice, etnice, sociale şi religioase în politicieni eligibili şi neeligibili, în funcţie de etnia şi de confesiunea lor creştină, în pensionari şi studenţi, în ţărani şi muncitori, în români din afară şi dinlăuntru, în români buni şi răi.

Revoltătoare sunt, în context, mai cu seamă simonia şi arghirofilia aflate la baza imixtiunii ilegale şi imorale a unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române în campania electorală, de partea candidatului PSD-ist Victor Ponta, precum şi lipsa de reacţie social-democrată la acest scandal. Ecourile lui, implicând dări şi luări de mită contra susţinere politică au depăşit de mult graniţele ţării, prejudiciind grav nu doar prestigiul Bisericii Ortodoxe, ci şi imaginea guvernului României şi ca atare, a ţării.

Atât şi ar fi fost destul şi firesc ca Victor Ponta să-şi compromită total şansele electorale. Dar în confruntarea televizată, în ciuda condiţiilor execrabile, contracandidatul său sibian s-a comportat şi s-a bătut în genere admirabil.

Dincolo de mici inadvertenţe în materie de cifre şi date şi de aşteptările exagerate ale unei părţi, avide de circ violent, a publicului, s-a manifestat clar capacitatea candidatului ACL de a demonta metodic variile născociri ale campaniei pesediste menite, fără vreo probă, să-l atace „pe neamţ” sub centură şi să-l discrediteze personal.

Iohannis a câştigat marele premiu nu doar fiindcă a reuşit să contraatace eficient, cu umor şi adesea acid, păstrându-şi însă, permanent, calmul şi suveranitatea inerente unui prezidenţiabil ci şi pentru că şi-a conservat fără vreun efort vizibil nordul. Or, nu e puţin lucru ca, în ciuda mizei enorme şi lipsei de experienţă în dueluri politice tv la nivel naţional, primarul sibian să-şi menţină, pur şi simplu, busola, rămânând statornic imperturbabil în reacţie la intermitentele glumiţe, obrăznicii şi înţepături frustrate ale unui adversar regăţean şugubăţ şi clipind des a minciună.

Prestaţia lui Ponta

Deşi net mai volubil, mai agresiv şi mai iute în volte retorice decât adversarul său ardelean, premierul s-a dovedit în genere, ca luptător electoral, la fel de inconsistent, de ineficient, de incompetent şi de neconvingător ca în nefericita sa ipostază de premier.

Ca şef al guvernului a aruncat ţara în recesiune tehnică. Iar ca gladiator electoral s-a afişat locvace, dar a vrut prea multe, a ascultat de prea contradictorii sfaturi şi a sfârşit prin a cădea imparabil victimă vidului său interior. A reieşit un Ponta saltimbanc şi prestidigitator, ba golăneşte vesel, în ciuda situaţiei grave în care se află România politic şi economic, ba autocompătimitor, impotent şi plângăcios, cerând pe ton de jale să i se prezinte scuze nevesti-sii, iar adversarului său să-şi abandoneze aerul de „stăpân” şi mentalitatea de „moşier”.

Or, o astfel de revendicare, sugerând proprie neputinţă politică, e, din partea unui demnitar candidat la o funcţie supremă ca Ponta un certificat de cruntă indigenţă, de lipsă de vigoare şi de pauperitate morală şi intelectuală. Fiindcă a evocat un fals Iohannis. Şi fiindcă dincolo de claritate morală, nimic nu-i trebuie unui şef de stat mai mult decât inteligenţă, forţă, energie, vigoare şi putere, ca şi putinţa de a proiecta asemenea atribute şi calităţi de "jupân".

Constanţă n-a demonstrat Ponta decât în tentativa de a extrage, odată în plus, cât mai mult capital politic din ura viscerală generată ani la rând, prin demonizarea la televiziunile sale de casă, a lui Traian Băsescu, înfăţişat fals, dar până la saţietate, ca prezumtiv sponsor al candidaturii lui Iohannis.

Calităţile şi neajunsurile lui Iohannis

În contrapartidă, dacă se face abstracţie de replica lui cu totul insuficientă cu privire la basarabeni şi Republica Moldova, punct în care a pierdut grav, Iohannis s-a arătat, fără hârtii în faţă, relativ bine pregătit, nu doar lăuntric.

A recurs deci la un ton potrivit, marcat de o politeţe rece menită să denote prezervarea distanţei necesare de adversarul său PSD-ist, bănuit în ţară şi străinătate de favorizare a corupţiei, de intenţii de punere pe butuci a justiţiei şi a statului de drept.

În context, Iohannis a demonstrat nu doar o cunoaştere adecvată a complexei materii a politicii interne şi externe şi a competenţelor necesare preşedintelui, ci a câştigat şi alt pariu. A dovedit, spre uimirea multora, că, în ciuda lentorii sale ardeleneşti şi în pofida campaniei ultranaţionaliste care l-a confruntat în permanenţă, stăpâneşte excelent limba română, ba chiar ştie deopotrivă să vorbească şi să zâmbească.

Pe scurt, Iohannis se manifestă ca un redutabil luptător electoral. Sibianul e genul care câştigă alegeri. N-a pierdut net decât în puţine faze. Între ele, a eşuat involuntar în răspuns la o întrebare cu privire la îngrijărorile FMI generate de pomenile electorale ale guvernului Ponta. Liderul liberal s-a arătat excesiv de îngrijorat de perspectivele anului 2015. Ar fi trebuit, în replică, să se manifeste ceva mai încrezător, ca unul care ştie că va câştiga scrutinul şi va izbuti, ca atare, să îndrepte situaţia.

E deci loc de mai bine, de mult mai bine, în echipa sa de consilieri. Care vor trebui să-l pregătească şi mai temeinic, cu lista celor mai importante ofense grave comise de Ponta, să-i infuzeze sibianului mai multă încredere în sine şi să-i întărească optimismul şi semnalele pozitive, determinându-l să nu le ascundă românilor dragostea care-l animă.

A făcut bine Iohannis să accepte confruntarea tv? Indiscutabil, de vreme ce sarcina lui primordială este mobilizarea nehotărâţilor, o misiune ce reclamă imperativ, în România, prezenţa pe sticlă. Dacă va avea succes în a-i urni, va câştiga. Pe moment, a câştigat România.