Cine ar fi responsabil cu finanţarea Transrapid?
28 martie 2008„Industria nu a dorit să realizeze un mare proiect ci doar să înregistreze câştiguri”, a declarat expertul financiar al Partidului Creştin-Democrat, Steffen Kampeter, într-un interviu acordat ziarului „Berliner Zeitung”.
Ministrul german al transporturilor, Wolfgang Tiefensee a declarat în acest context: „Statul nu este pregătit şi nici nu poate plăti pentru proiectul din Bavaria o sumă mai mare de 925 de milioane de euro.”
Consorţiul format din producătorii de garnituri feroviare şi firmele de construcţie a infrastructurii implicate în proiect refuză de asemenea să preia diferenţa dintre suma planificată iniţial de 1,85 de miliarde de euro şi cea calculată în prezent la peste 3,4 miliarde.
Premierul landului Bavaria, Günther Beckstein a precizat: „Autorităţile din Bavaria au declarat în trecut că susţin proiectul Transrapid dar nu cu orice preţ. În prezent contribuim la Transrapid cu 490 de milioane de euro, o sumă foarte mare pe care nu putem să o depăşim.”