Potrivit pesedistului Dan Tudorache, ”tandemul Clotilde Armand - Nicușor Dan dăunează grav sănătății. Aseară, șobolănimea aciuată în centrul Bucureștiului a făcut deja prima victimă: un tânăr a fost mușcat de picior, în fața reședinței sale din zona Piața Romană...Nu e de mirare, având în vedere ritmul în care se înmulțesc, în condițiile în care Nicușor Dan îi ocrotește (serviciul de deratizare al PMB este pe butuci), iar Madam Armand îi hrănește de luni bune cu gunoi...”

Nu doar adversarul ei politic direct o condamnă fără drept de apel. Ci și unii din alegătorii ei și ai schimbării, care nu mai au răbdare s-o urmeze și să-i aștepte victoria. Pe drept? Sau dimpotrivă?

Clotilde și lupta cu cleptocrația

Raportarea la Clotilde Armand a politicienilor PSD, a presei arondate cleptocrației și chiar a multor cetățeni onești e tipică pentru ce se petrece în România când un politician chiar încearcă, împotriva rezistențelor mafiei, să propună reforma și s-o impună. Cazul ei și al altora e edificator. Cum și noi ne cunoaștem bine. Ce ne place să ne filmăm în marea de protestatari cu telefoane iluminând bezna nopții și a mafiei românești în Piața Victoriei. Ce ne satisface să perorăm despre reforme. Ce ne mai încântă să le cerem cu voce tunătoare. Dar vai de steaua celor care chiar le fac. Cum iau taurul de coarne încep să ni se pară malodoranți fiindcă, luptând cu gunoiul mafiot, ne provoacă senzații olfactive neplăcute. Cum, noi să suferim? Noi să tragem ponoasele? Dar de ce nu se descurcă? Unde le e deșteptăciunea de politicieni? De ce nu fac compromisuri? De ce alții se descurcă?

Iată, în România, verdictul negativ sugerat de sistem și aplicat de mass-media arondate, precum și de clasa politică pe care presa vândută o susține în interesul oligarhiei care patronează televiziunile, pecetluind trista soartă a oamenilor politici care chiar încearcă, împotriva așarnatei opoziții a cleptocrației, ce se teme să-și piardă puterea, influența și sursele de profit, să se ia în piept cu hoții. Vai, deci, de ei, cei care, în România controlată încă, în parte, de oștirea ”securicilor”, mafioților și hoților, chiar încearcă să pună sistematic osul la munca grea de a curăța grajdurile lui Augias și de a asana statul de marea și mica lui corupție.

Știm ce a pățit Monica Macovei. Știm cum a fost lucrată Laura Codruța Kövesi. Mai nou, vedem demonizarea căreia îi cade zilnic victimă Clotilde Armand, membra USR care, ca edil al Sectorului 1 București nu vrea, în ruptul capului, să accepte să i se mai bage cetățeanului mâna cleptocrată în buzunar. Abia instalată în funcție, ea a început să se bată cu dinozaurii pesedismului și uselismului etern. Mafia a început prin a-i contesta vehement și cu mijloace nu tocmai în regulă victoria în alegeri, apoi a transformat-o, prin intermediul deșeurilor neridicate din sector, din parcuri, de pe străzi și din coșurile lor de gunoi, în ținta oprobriului public și în sac de box mediatic.

Mafia în arenă cu doamna Armand

Cu abilitatea proprie unei oligarhii aflate de trei sferturi de veac la putere, răstimp în care a devalizat după bunul ei plac România, dușmanii înverșunați ai reformei au intuit din capul locului valoarea de simbol al luptei antimafiote a unei politiciene precum Clotilde Armand. Or, într-un excepțional comentariu, intitulat ”Mafia omnia vincit”, Rodica Culcer relevă că, în România ”cel mai riscant demers al unei persoane publice sau private...este să atace interesele mafioților. Adevărul acestei concluzii, la care am ajuns după mulți ani de urmărire a vieții publice și de experiență personală, se confirmă zi de zi, nu în ultimul rând în linșajul mediatic la care este supusă Clotilde Armand: dacă Romprest lasă gunoaiele pe stradă, pentru că așa le convine PSD, lui Vanghelie și marionetei sale Daniel Tudorache, este atacată că nu găsește o soluție, indiferent cât ar costa; dacă aduce alte companii să ajute la curățenie, de ce le aduce, de ce le plătește. Romprest în schimb poate fi plătită cu tarife de cinci ori mai mari decât la Oradea, PNL nu se supără, că doar un pnlist a încheiat contractul. Iar dacă declară că se luptă cu Mafia, e veleitară, vrea să-și facă imagine. Așa s-a spus și despre Monica Macovei, și despre Laura Codruta Kovesi...”

Nici doamna Culcer nici eu nu afirmăm ”că toate demersurile primăriței Sectorului 1 sunt inspirate, că nu ar fi putut acționa mai eficient”. Doar constatăm că, după cum relevă comentariul ei, Clotilde Armand: ”1. încearcă să scoată Primăria dintr-un contract de tip mafiot, ceea ce înseamnă că ambele părți contractante, nu doar compania de salubritate, au procedat în stil mafiot; 2. că orice ar face, este înjurată la unison de PSD și de PNL, adică de USL, și mai ales de televiziunile care au fost plătite de guvernul Orban în aparență pentru a promova măsurile anti-COVID dar în realitate pentru a denigra și compromite USR PLUS, singurul partid care promovează anticorupția...și care poate pune probleme PNL”.

În fine, Rodica Culcer îmi vorbește din inimă când scrie: ”Nu iubesc tot ce face USR PLUS și sper să-și înfrâneze progresismul, dar în privința justiției sunt singurii care se luptă pentru remedierea dezastrului produs în epoca Dragnea și perpetuat acum de UDMR și de PNL”.

Reforma față cu dreptatea celor enervați la culme de gunoaie

Dar n-au oare dreptate și oamenii care, ca locuitori ai capitalei, sunt excedați de gunoaie și exasperați de perspectiva de a nu-și mai poate scoate copiii la plimbare din cauza mizeriei și a șobolănimii? De ce să nu se dezică ei de Clotilde când alții, ca primarul Sectorului 6, de pildă, par să se descurce mai bine? De ce să-i mai intereseze greutățile confruntând primăria Sectorului 1? Și de ce să nu salute ei pseudojurnalismul care-i găsește nod în papură, ca și cum Clotilde, nu hoții, ar fi realmente la putere, care-i cere primăriței să se comporte precum un cavaler fără prihană, să nu ridice mănușa mafiotă, să nu riposteze decât extrem de elegant cleptocrației și, dacă se poate, să-i mângâie pe prezumtivii furi blajin pe creștet, neluând vreodată vreo măsură supărând pe cineva?

Cu astfel de aranjamente cu mafia, chipurile ”pragmatice”, s-a evitat lupta și s-a îngropat reforma în România ultimelor trei decenii.

Nu că nu s-ar fi făcut nimic în tot acest răstimp. Oamenii s-au occidentalizat în ritm rapid. Nu puțini s-au ridicat din cenușa postcomunistă, au construit afaceri geniale, au muncit inteligent și harnic, au modernizat țara punctual, la fața locului, în domeniile lor.

Nu puțini s-au politizat, au învățat bine buchea responsabilității civice, au ieșit în stradă când li s-a părut că statul de drept e în acut pericol, precum în epoca Dragnea, în anii 2017-2018-2019.

Apoi au mers la vot și au avut grijă să opteze pentru reformă. Dar acum pe unii nu-i mai interesează cum acționează politicienii aleși s-o efectueze. Ca în Duminica Orbului, ar vrea să fie scutiți de angarale, de necazul și beleaua participării civice și politice.

E treaba politicienilor, cred ei. Cred rău. Nu este doar a lor. Cum nu e bine să credem că un război se câștigă fără efort, fără neplăceri și neajunsuri, ori fără victime. Sau că mafia nu știe ce face când îi lasă pe alți primari de sector mai concesivi să strălucească și la tomberoane și la bani, în timp ce-și concentrează focul atotdistrugător, torpilele juridice și duhoarea deșeurilor asupra celei care o provoacă eficient.

Pe unde controlează un oraș sau o regiune, mafia îi ajută direct și indirect pe primarii și demnitarii din sectoarele, orașele și regiunile adiacente să aibă succes, astfel încât să contrasteze cu zona dregătorului cu care cleptocrația e în clinci, făcându-l pe cel din urmă cu atît mai lesne atacabil și vulnerabil.

De ce excesul de severitate poate fi sinucigaș

Și nu e OK nici să ne credem justițiari-campioni dacă ne transformăm în iacobini. Și dacă aplicăm, ca ziariști, grile de interpretare procustiene doar reformiștilor precum Clotilde Armand, care ne reprezintă și încearcă să ne ajute durabil, să nu mai fim furați și sufocați de gunoiul mafiot.

E vorba, evident, de noduri în papură și de grile de-o maximă rigoare și severitate, la care nici să visăm, necum să le folosim, nu îndrăzneam, mulți dintre noi, sub Dragnea și sub postcomuniști, motiv pentru care nici n-au prea fost aplicate vreodată mafioților, în ideea că nici un om onest n-a sperat nimic de la șobolănime. De unde această răutate gratuită, care-i reproșează tocmai luptătoarei ”veleități”? De unde voința de a o discredita prin exces de severitate privind mijloacele cu care luptă (deși e clar că nu se prea găsesc firme de salubritate cu un trecut și acționari ireproșabili) prin luarea ei în zeflemea, prin umilirea ei perpetuă?

Din ranchiună, invidie, frustări, instinct al autogratificării prin înjosirea celuilalt? Posibil.

Dar și din impulsul fatal al unor spectatori ai ”măcelului” politic românesc din ”Colosseum”, care lasă cu plăcere degetul mare în jos, spre a-l condamna la moarte pe gladiatorul învins din arenă. Probând că el, ”trufașul cel puternic” care a îndrăznit să lupte a greșit și a căzut definitiv, le justifică celor slabi și, chipurile, mai ”modești”, propria abulie și decizie de a plăti prețul neputinței de a intra în arenă, propria impotență și lașitate, propriul lor eșec și naufragiu.

Cu ajutorul nostru, al ”oamenilor de bine”, tot câștigă mafia partida, când o câștigă, profitînd de faptul că, excesiv de sensibili, ne cam pute, mai totul, ”sub nas”. Și tot cu al nostru îl va pierde, când îl va pierde. Căci negreșit îl va pierde. Jos pălăria pentru lupta ta, Clotilde Armand, dacă, respectând legea, o impui și dovedești că reforma nu e imposibilă într-o Românie de mult atacată de gunoi și mutilată de șobolănime. Merită ridicați pe scut toți reformiștii, care-și țin promisiunea de a lupta cu ea, deratizând eficient, fără să se lase intimidați de eșecuri, demonizări și afurisenii.