Acordul de la München, o rază de speranță pentru Siria
12 februarie 2016Marile puteri, conduse de SUA și Rusia, au căzut de acord să pună capăt ostilităților în Siria și să permită accesul echipelor de ajutor umanitar în zonele distruse de război. Diplomații nu sunt însă siguri că înțelegerea va fi și aplicată.
La începutul discuțiilor, secretarul de stat american, John Kerry, a cerut încetarea imediată a focului iar colegul său german, Frank-Walter Steinmeier, și-a exprimat speranța că s-ar putea ajunge la o soluție clară. Negocierile au durat mai mult decât se aștepta și s-au soldat cu un alt rezultat.
Grupul Internațional de Sprijin pentru Siria (ISSG) a anunțat în schimb că a căzut de acord să permită de săptămâna aceasta accesul echipelor de ajutorare în zonele asediate și să analizeze în următoarea săptămână "modalități de încetare a ostilităților la nivel național". Ultima sarcină a fost atribuită unui grup de lucru nou creat, sub conducere comună ruso-americană.
Detalii dubioase
Sună vag, pentru că așa și este. Nu se știe cum vor fi soluționate aceste probleme într-un timp atât de scurt. Și formularea "încetare a ostilităților" este mult mai puțin clară decât termenul de armistițiu, după cum a recunoscut Kerry însuși.
Tot nesigur este și de când și dacă Rusia va înceta bombardamentele. De exemplu în regiunea orașului Alep. Oprirea atacurilor aeriene este o condiție-cheie pentru accesul în zonă al ajutorului umanitar destinat populației suferinde.
Mai mult, chiar dacă acordul va fi implementat, nu avem nicio garanție, după cum am văzut deja în Ucraina, că va fi și de durată sau că va fi găsită ulterior o soluție politică sustenabilă. Încetarea ostilităților nu face decât să înghețe conflictul și actualele raporturi de putere de la sol. Un scenariu nu prea frumos, având în vedere actori ca președintele sirian Bashar al-Assad, dar și mulți alții din celelalte tabere.
Cu toate acestea, înțelegerea încheiată vineri este oricum cea mai bună șansă (și singura) pentru a pune capăt măcelului din Siria. Având în vedere actualul context geopolitic regional - cu SUA nu prea dornice de implicare majoră și cu o Rusie mult prea dornică să umple acest gol lăsat de americani - acordul încheiat la München pare cea mai realistă opțiune de succes.
Indiferent dacă ceea ce a fost pus pe hârtie va deveni sau nu realitate, una din părți a obținut deja puncte importante în metropola bavareză. Este vorba de Rusia. Prin coordonarea în comun a grupului de lucru alături de americani, Kremlinul a obținut ceea ce a dorit mereu: să fie perceput ca un egal al Washington-ului pe scena internațională, cel puțin în dosarul sirian.
Luând în considerare rezultatul negocierilor, se pare că SUA au acceptat acest lucru. Să sperăm, spre binele populației siriene, că este un preț care merită plătit.