Chiar și comemorarea celor 20 de ani de la genocidul de la Srebrenica este umbrită de jocuri ale așa-numitei comunități internaționale. În Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, Rusia a blocat prin veto o rezoluție, pentru că masacrul celor 8.000 de oameni din Srebrenica a fost catalogat acolo ca genocid.

Explicațiile ipocrite ale ambasadorului rus la ONU se potrivesc perfect cu atitudinea continuă de persiflare a victimelor. Exact ca declarația președintelui Serbiei, Tomislav Nikolici, cum că această zi ar fi una ”mare pentru Serbia”, iar Rusia s-ar fi dovedit un prieten adevărat al țării sale.

A fost un genocid

Aceste declarații abundă în cinism. Pentru că rezoluția introdusă a fost schimbată de mai multe ori, după placul Rusiei, dar și al Serbiei. Și cu toate acestea, a fost respinsă. Votul Rusiei a fost singurul împotrivă, rezultând într-o negare oficială a unei crime demult soluționată din punct de vedere juridic. Pentru că încă din 2007, Tribunalul Internațional a condamnat planul perfect al sârbilor bosniaci, dus la bun sfârșit, ca fiind un genocid.

Deși Srebrenica a fost numai punctul culminant al unui război criminal și nimicitor, dus în Bosnia-Herțegovina cu multă convingere de capii sârbilor bosniaci.

Acest război a fost sprijinit cu aceeași convingere de fosta putere de la Belgrad. Militar, logistic și politic. Ultimele zile au demonstrat că această legătură încă există. S-a schimbat numai țelul principal. Respectiv ignorarea colectivă a unei crime sângeroase și bine documentate. În acest fel, se împiedică reconcilierea onestă între sârbi și bosniaci.

Cele mai multe victime ale războiului din Bosnia-Herțegovina au fost bosniacii musulmani. Dar aceștia se simt, nu numai din cauza crimelor de la Srebrenica, câștigătorii morali. Prin ignoranța perseverentă și prin relativizarea genocidului, victoria lor este practic negată, conștient sau inconștient. Pe mulți sârbi din Bosnia-Herțegovina și din Serbia, chiar și pe cei care nu neagă crimele barbare de la Srebrenica, îi deranjează termenul ”genocid”, pentru că se tem de vina colectivă. O văd ca pe o ”măciucă morală” folosită prea des și instrumentalizată politic de bosniaci. Chiar și acești reprezentanți mai moderați ai opiniei publice sârbe cer să se tragă o linie și sârbii să fie iertați.

Iertarea trebuie să fie cerută

În plus, este dat uitării faptul că în estul Bosniei încă se mai descoperă gropi comune. Există încă mame care nu își pot înmormânta fiii, pentru că nu s-au găsit corpurile lor neînsuflețite. E un paradox să le ceri acestor mame să-i ierte pe făptași. Cum și pe cine să ierte, dacă criminalii nu cer iertarea? În condițiile în care tinerii sârbi fredonează cântecele cetnicilor la petrecerile școlare și îl slăvesc pe Ratko Mladici, chiar și la Srebrenica. Sau când la nunțile sârbești apar uneori pozele lui Ratko Mladici și ale lui Radovan Karadzici.

Astfel de oameni nu își doresc nicio iertare și nicio reconciliere. Nu pot și nu vor să suporte adevărul de la Srebrenica. Și din această cauză, mica țară din Balcani va rămâne pentru mult timp amintirea vie a eșecului impardonabil al comunității internaționale.

Este un capitol negru în istoria recentă a civilizației europene, dovada faptului că pacea în Europa poate fi foarte fragilă. Chiar dacă respingerea rezoluției ONU de către ruși arată ca unii nu au învățat nimic din această experiență.