Bărbia întinsă. Dinţii strânşi. Ochii încleştaţi. În discursul televizat referitor la noua strategie pentru Iran, Donald Trump s-a prezentat în ipostaza dură.

Apărătorul americanilor în faţa răilor din afară, aşa îi place lui să se considere. Exact astfel îl văd şi simpatizanţii, care tocmai din aceste motive l-au şi votat. Iar discursul a fost adresat cu preponderenţă electoratului său. Nu contează ce gândesc ceilalţi. America First. America Alone.

Împotriva moştenirii externe a lui Obama

În campania electorală, Donald Trump a caracterizat acordul negociat de predecesorul său Barack Obama împreună cu europenii, ruşii, chinezii şi cu Iranul ca fiind o greşeală, cel mai prost acord din istoria Statelor Unite ale Americii. Această deviză electorală îl urmăreşte acum, precum şi promisiunea de a denunţa înţelegerea în momentul în care va ajunge preşedinte.

Atât de departe nu s-a ajuns vineri. Încă nu. Cei mai importanţi consilieri ai săi, pe politică externă şi siguranţă, precum ministrul apărării Mattis, secretarul de stat Tillerson şi consilierul pe probleme de securitate McMaster l-au sfătuit să nu facă în niciun caz acest pas, pentru că ambiţiile nucleare ale Iranului scapă complet de sub control, în lipsa unui astfel de acord.

Şi cum ar arăta rezilierea unilaterală a unui acord, fără a avea motive serioase de vreme ce Iranul respectă obligaţiile prevăzute în documentul semnat? Aliaţii europeni, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA) precum şi generalii lui Trump au confirmat acest lucru.

Trump schimbă regulile jocului

Dar confirmarea bunei funcţionări a moştenirii lăsate de predecesorul său, la fiecare trei luni, în faţa Congresului şi a opiniei publice americane, este pur şi simplu prea mult pentru Donald Trump.

Astfel încât Trump apelează la un truc folosit încă în perioada în care era om de afaceri şi star de reality show. El redefineşte regulile jocului după bunul plac. Nu contează dacă Teheranul respectă sau nu prevederile acordului, ci dacă Iranul este în măsură să facă faţă "spiritului" acordului. Unitatea de măsură folosită de Donald Trump în evaluarea înţelegerii cu Teheranul este buna purtare a guvernului iranian.

Care bună purtare evident că nu există. Guvernul de la Teheran îşi asupreşte propriul popor, ameninţă cu distrugerea Israelului şi îl sprijină pe dictatorul sirian Baschar al-Assad, miliţiile libaneze Hezbollah precum şi alte grupări teroriste din regiune. Ceea ce este respingător şi inacceptabil. Dar altceva contează în acordul nuclear: împiedicarea unei înarmări atomice necontrolate în Orientul Apropiat, care rămâne una din cele mai periculoase regiuni din lume.

Şi funcţionează. Nu este un acord perfect, din perspectiva occidentală. Mai degrabă un compromis, dar mult mai bun decât niciun acord.

Tipic Trump

Unii observatori afirmă că acordul nuclear nu este mort. Congresul îl mai poate reanima. Dar, în realitate, el este grav afectat. Mesajul ar fi că înţelegerile cu SUA nu valorează nimic, atât timp cât actualul preşedinte le pune la îndoială fără a oferi o alternativă realistă.

Şi faptul că el transferă responsabilitatea pentru rezolvarea problemei în sarcina Congresului arată lipsa de responsabilitate a acestui om. Este însă tipic pentru Trump: anunţuri pompoase pentru a se iluziona pe el şi a-şi mulţumi simpatizanţii. Detaliile să le rezolve ceilalţi. 

Toţi cei care au crezut că, după ce îşi va prelua mandatul, populistul se va schimba, asumându-şi responsabilităţi sunt acum dezamăgiţi. 

Sad!

Autor: Carsten von Nahmen / AK