Domnul în vârstă de 80 de ani despre care voi scrie, nu a dorit să i se afle numele. Prin urmare, în acest material, îl voi numi Sigismund Silberstein. Omulului încă îi mai este teamă să nu-l descopere cineva din Germania şi să-l atace din pricina religiei sale mozaice. În anii 30, Silberstein a fugit în Franţa pentru a scăpa de nazişti. Doar în micul său apartament din Paris s-a simţit în siguranţă.

Întâlnirile mele cu Silberstein au avut loc între 1994 şi 1995. Între timp, el a murit. Cert este însă că, acum, douăzeci de ani mai târziu, Franţa nu i-ar mai fi putut oferi sentimentul de siguranţă de atunci. Antisemitismul revine în actualitate şi se dezvoltă ca o tumoare canceroasă, într-o societate divizată, inaptă să găsească un leac pentru această problemă.

Nu puţini politicieni au început să realizeze că antisemitismul francez nu izvorăşte doar din minţile unor nebuni. Studii recente realizate de Institutul IFOP, scot la lumină cifre înspăimântătoare: 25 la sută dintre cei intervievaţi consideră că "evreii au prea multă putere în domenii precum economia şi finanţele". Astfel de păreri se regăsesc mai mult în rândurile musulmanilor şi a susţinătorilor partidelor extremiste, precum Frontul Naţional.

Dacă o astfel de afecţiune socială se dezvoltă, politicienii sunt chemaţi să ia măsurile pe care le au la îndemână. Nu doar în instituţiile de învăţământ, ci şi în presă, trebuie stimulate proiectele care pun accent pe toleranţă. Însă, de departe cea mai stringentă problemă a Franţei rămâne economia. Câtă vreme pături largi din populaţia Franţei nu au nicio perspectivă economică, antisemitismul va continua să crească.

Din aceeaşi cauză, nu doar antisemitismul prinde rădăcini. Nu este de mirare că, în cifre absolute, Franţa este ţara din care provin cei mai mulţi "eurojihadişti", respectiv "foreign fighters". Ingredientele acestui cocktail social exploziv s-au înmulţit în ultimele decenii din diverse motive. Eşecul planificării urbane a generat apariţia de ghetouri populate de imigranţi nord-africani. Politica socială a consfinţit lipsa de perspectivă a populaţiei sărace. Mai grav, politica industrială a statului francez a aruncat economia franceză în mediocritate.

Oricât de necesară ar fi autocritica dură, francezii trebuie să privească înainte. Această ţară trebuie să confere o nouă însemnătate zicerii despre "libertate, egalitate, fraternitate". Toate partidele politice, sindicatele, imensa reţea de "associations", toate personalităţile publice, liderii religioşi - inclusiv musulmani - trebuie să meargă în aceeaşi direcţie. Altfel, antisemitismul va continua să se răspândească.