1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Bravo Macron!

26 aprilie 2018

Vizita lui Macron în SUA a fost un succes, scrie corespondentul DW la Washington Michael Knigge - mai ales datorită discursului său în faţa Congresului.

Emmanuel Macron, presedintele Frantei
Imagine: Reuters/A. Bernstein

În prima parte a vizitei lui Macron în Statele Unite, preşedintele Franţei a purtat o serie de discuţii cu şeful Casei Albe, Donald Trump. Chiar dacă a profitat de ocazie pentru a explica viziunile sale politice,  diferite de cele ale lui Trump, Macron s-a arătat foarte respectuos faţă de gazda sa.

La fel ca alţi lideri, printre care cancelara Angela Merkel, Macron nu a scăpat de "tratamentul de tip Trump". Preşedintele SUA a şters de pe costumul lui Macron ceea ce a spus că ar fi mătreaţă pentru a-l face "more pretty" - "mai frumuşel" - pe preşedintele Franței. Trump s-a arătat impetuos ca de obicei.  

În declaraţiile publice înainte şi din timpul conferinţei de presă comune, Trump părea de neclintit când venea vorba de subiectele principale ale lui Macron: continuarea acordului nuclear cu Iranul, rolul Statelor Unite în Siria după înfrângerea "Statului Islamic", nevoia de a se ocupa de schimbările climatice şi sfârşitul ameninţărilor vamale împotriva statelor Uniunii Europene. Macron a rămas calm şi a reuşit să-şi ascundă sentimentele de jenă, pe care le-a avut probabil din cauza şmecheriilor lui Trump, demne de o comedie de tip "slapstick".

Michael Knigge, corespondent DW la Washington

După prima parte a vizitei, s-ar fi putut crea impresia că Trump nu-l tratează pe omologul său francez de la egal la egal. A fost greu să nu simţi o oarecare compasiune pentru Macron, din moment ce Trump a criticat dur toate propunerile tânărului său oaspete, după o serie de complimente care sunau bine şi o cină pompoasă la Casa Albă. La început, Macron nu a obţinut mai mult decât răspunsul standard al lui Trump "vom şti în curând".

Dar a urmat actul al doilea: Macron s-a adresat Congresului. În discursul său în limba engleză - ceva cu totul neobişnuit pentru un preşedinte al Franţei - a respins deschis politica reprezentată de Trump, cât şi tacticile care l-au adus la putere. Discursul lui Macron a fost o pledoarie pentru democraţie, libertate, toleranţă, drepturile omului şi cooperare internaţională, în apărarea valorilor occidentale ameninţate. Faptul că a ţinut acest discurs în inima democraţiei americane, în faţa unui Congres cu o majoritate republicană, care a sprijinit - cu câteva excepţii - un preşedinte care s-a arătat uneori indiferent faţă de aceste valori - a dat mai multă greutate cuvintelor lui Macron.

Poate să fie considerată un succes vizita lui Macron, chiar dacă nu pare probabil să-l fi convins pe Trump să-şi schimbe părerea în punctele principale?

Da, din două motive. În primul rând, pentru că la Washington trebuie să te mulţumeşti cu ceea ce primeşti. După victoria surprinzătoare a lui Trump, circula speculaţia - pe jumătate în glumă - că oaspetele primului dineu oficial în Casa Albă va fi premierul Ungariei, Viktor Orban. Nu a fost o speculaţie cu totul absurdă. Să ne amintim că primul politician străin care l-a vizitat pe Trump după victoria electorală a fost Nigel Farage din Marea Britanie, un adept înflăcărat al Brexitului. Iar în această săptămână, Trump l-a calificat pe dictatorul nord-coreean Kim Jong Un drept "foarte onorabil".

În acest context, o invitaţie pentru Macron, liderul unui aliat tradiţional al SUA, dar şi un apărător al UE, nu a fost ceva de la sine înţeles. E un succes remarcabil pentru preşedintele Franţei şi pentru Bruxelles. 

În plus, Macron a folosit această vizită, şi în special discursul în faţa Congresului SUA pentru a schiţa şi apăra valorile occidentale şi unitatea UE. A făcut-o cu elocvenţă şi pasiune, prezentând o viziune asupra lumii care poate fi descrisă ca un antidot la perspectiva politică a lui Trump. O astfel de alternativă a fost binevenită şi foarte necesară.

Autor: Michael Knigge (das)

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră
Treceți peste secțiunea următoare Articolul principal la DW

Articolul principal la DW

Treceți peste secțiunea următoare Mai multe articole de la DW