Săptămâni la rând acesta a fost principalul subiect în Balcani: Serbia și Kosovo în prag de înțelegere; Thaci și Vucici caută împreună o soluție, care ar putea implica un schimb de teritorii. Punctul culminant al acestei puneri în scenă - intens discutată la nivel regional și orchestrată internațional - urma să fie discursul programat să-l susțină duminică președintele Serbiei, Aleksander Vucici, în fața etnicilor sârbi din Kosovo. Un discurs care ar fi trebuit să simbolizeze un nou început. Iar acest nou început ar fi putut fi, după cum speculau mulți, un semn în direcția concilierii, normalității, conviețuirii în pace, primirii Kosovo în ONU. Dar n-a fost nici pe departe așa.  

La capătul mai multor săptămâni pline de speranțe, a avut loc un sfârșit de săptămână plin de tensiuni politice, cu un final care ne-a trezit la realitate. Convorbirile, pregătit din vreme, dintre președinții Vucici și Thaci n-au avut loc pentru că președintele Serbiei s-a simțit tras pe sfoară de kosovari. Iar discursul din Mitrovica a fost în final doar reiterarea vechilor poziții. În loc să pornească pe un drum nou, Vucici l-a continuat pe cel vechi, cimentându-l prin afirmații privind refuzul recunoașterii statalității Kosovo și retrasării frontierelor. 

Așteptări spulberate

Ce s-a întâmplat, încât toate așteptările privind ajungerea la o înțelegere între cei doi președinți să se spulbere cât ai bate din palme? Chiar s-a întâmplat ceva sau a fost doar un nou act al obișnuitului teatru politic din Balcani? Potrivit președintelui Serbiei, trebuie să se fi petrecut ceva grav, de vreme ce emisarul său pentru Kosovo a făcut vineri declarații dure, spunând că Vucici a fost mințit și trădat de kosovari. În ce sens, nu e limpede, dar s-au făcut auzite numeroase speculații. Cert este că președintele Kosovo se află, altfel decât omologul său sârb, sub enorme presiuni interne, având de înfruntat un vânt neprielnic atât din partea guvernului, cât și a opoziției. Limpede mai e că există chestiuni foarte dificile de clarificat între Kosovo și Serbia pentru a se putea ajunge la o soluție. Kosovo își dorește înainte de toate un lucru: recunoașterea statalității, respectiv ca Serbia să nu se opună primirii sale în Organizația Națiunilor Unite. Iar Serbia ar dori rezolvarea problemei Kosovo fără ca aceasta să-i știrbească prestigiul, îndeplinind astfel condițiile aderării la UE. Toate bune și frumoase. Problema e că există multe întrebări care rămân deschise: cele privind clarificarea drepturilor minorităților, protecția lăcașurilor de cult și a monumetelor culturale, folosirea resurselor, mai ales în nordul Kosvo și, și, și...

Dar chiar și așa, de ce atât teatru? Cum e posibil ca doi președinți care caută pentru prima dată în comun o soluție să renunțe, după prima briză neprielnică, la calea dialogului și a compromisului pe care porniseră. Altfel de cum premierii Greciei și Macedoniei au reușit în mod exemplar să mențină cursul, în pofida presiunilor din propriile rânduri. Dn păcate se creează impresia că dorința de a se ajunge la un compromis pe calea dialogului nu a fost reală. Căci pretinsa problemă serioasă, ivită vineri, pe tema refuzului conducerii kosovare de a-i permite lui Vucici să viziteze lacul de acumulare Gazivodo, a fost soluționată prin masive presiuni internaționale. Și marea teamă a kosovarilor, ca sârbii să dorească pentru nordul Kosovo crearea unei situații similare cu Republica Srpska, ar putea fi lesne clarificată, tot prin negocieri cu mediere internațională. Dar pentru toate acestea e nevoie de dialog. 

Doar un nou act în drama care se joacă de ani de zile

Cum să fie pregătită populația pentru o soluție de compromis, dacă principalii lideri politici nu sunt în stare să urmărească un obiectiv comun? Sau cel puțin să mergă pe un drum comun? Până la urmă asistăm la un teatru politic cinic pe seama populației. Iar acestei drame care se joacă de ani de zile i s-a adăugat acum un act în plus, care a dat naștere la multe temeri, în loc să ofere soluții. 

În contextul în care kosovarii, asmuțiți de blocade, au încercat să împiedice vizita lui Vucici în comunitatea lor, au fost ofensați și amenințați și jurnaliști sârbi, între care și două colege de la Deutsche Welle - și aceasta doar pentru că se aflau într-o mașină cu numere de înmatriculare sârbești, fiind considerate deci adversare. Acest climat marcat de teamă și violențe pe criterii etnice trebuie să ia sfârșit. Dar pentru aceasta e nevoie de pași comuni și constructivi ai liderilor politici, în sprijinul valorilor unei societăți democratice și nu continuând retorica naționalistă, adâncind și mai mult faliile existente. 

Speranța rămâne în medierea intensă internațională, așa cum încearcă șefa diplomației europene, Federica Mogherini. Timpul însă presează, pentru că în primăvara anului viitor au loc alegeri europene și e greu de anticipat ce se va întâmpla după aceea. Iar argumentul UE, privind perspectiva integrării europene, a început deja demult să-și piardă efectul. 

Odată ce Vucici a dat de înțeles că va mai dura nu luni, ci ani sau chiar decenii până se va ajunge la normalitate, se pune întrebarea dacă președintele Serbiei e real interesat de o soluționare grabnică a litigiului. Fără sprijinul principalilor lideri politici, mai ales al lui Vucici, aflat necontestat la putere în Serbia, nu se vor înregistra progrese. Ne putem aștepta așadar la noi momente dramatice, căci, în pofida speranțelor din ultimele săptămâni, nu se întrezărește încă un final pozitiv al acestui teatru politic.