Pupăturile reciproce pe obraji cu care am fost deja obişnuiţi au avut loc de această dată pe un şantier. Viitorul Forum Humboldt din centrul Berlinului. Nici că se putea ceva mai potrivit. În Germania şi Franţa tocmai se construieşte în ritm accelerat. În Franţa chiar într-un tempo mai alert.

Doi parteneri inegali. Primul, Angela Merkel, nu şi-a încheiat încă opera politică, dar după 12 ani de mandat a intrat pe ultima sută de metri. Mai mult sau mai puţin. Al doilea, Emmanuel Macron, se află abia la început, este plin de elan şi vrea de la Europa mai ales una: mai multă solidaritate din partea bogatei Germanii cu ţări europene mai puţin avute, între care şi Franţa.

Merkel vrea în continuare să dea tonul

Angela Merkel şi-a condus partidul începând din 2005 de-a curmezişul centrului politic. A închis centrale nucleare, a desfiinţat stagiul militar obligatoriu. Prin politica sa liberală faţă de refugiaţi a scindat aproape Europa şi a impus ţărilor în reformare o rigidă politică de austeritate. În repetate rânduri ea a dat de înţeles că şantierul Europa este principalul motiv pentru care s-a decis să mai petreacă alţi patru ani în fruntea Cancelariei. Ea nu vrea să lase în urma ei un continent divizat. Şi vrea să dea în continuare şi tonul şi ritmul, aşa cum s-a obişnuit de multă vreme.

Dar problema este următoarea: Macron are o idee concretă pentru o altă Europă, iar Merkel nu o are. Şi nici nu prea ar avea cum s-o impună. Macron vrea în linii mari, dincolo de o formă de organizare sau alta, un fel de compensaţie a cheltuielilor între ţările din zona euro. Planurile sale întâmpină făţiş rezistenţă în partidul lui Merkel şi chiar din partea noului ministru german de Finanţe, un laburist care vrea să continue politica de austeritate a predecesorului său conservator Wolfgang Schäuble.

Cancelara îşi cunoaşte bine partidul. Europa a fost în ultima vreme o temă dificilă pentru CDU şi CSU. Merkel a fost mereu dispusă să facă mai mult decât conservatorii ei. În 2015, când s-a votat pachetul de ajutor pentru Grecia, 63 de conservatori din Bundestag au refuzat să o susţină. Astăzi, cu un astfel de rezultat la un vot oarecare, coaliţia de guvernare ar deveni istorie. Iar Angela Merkel, care cunoaşte bine mecanismele puterii, nu va risca să ajungă într-o situaţie asemănătoare. În plus, în opoziţie există două partide, AfD şi FDP, care sunt critice la adresa UE şi care fac presiuni la adresa lui Merkel.

Noul lider se numeşte Macron

Astfel, plăcile tectonice s-au deplasat. Merkel trebuie să constate tocmai în chestiunea cooperării cu Franţa pentru Europa că puterea ei se erodează. O majoritate pentru o nouă şi progresivă politică à la Macron nu se regăseşte nici în Bundestag şi nici într-o societate tot mai eurosceptică. Macron face presiuni. El aşteaptă de multă vreme, când răbdător, când nerăbdător, o reacţie din partea Berlinului privind ideile sale pentru viitorul Europei. Dar multă vreme Merkel a fost ocupată cu chinuitoarea formare a coaliţiei de guvernare.

Orice s-ar întâmpla în viitorul apropiat în UE ar putea apărea impresia că Macron este noul lider iar Merkel trebuie fie să-i urmeze, fie să refuze să o facă. Merkel este preocupată de viitorul Europei şi trebuie să fie dificil pentru ea să constate că libertatea de acţiune îi este mai restrânsă ca oricând. Dar poate că acum se şi răzbună faptul că Merkel nu le-a prezentat niciodată germanilor clar planurile sale privind Europa, după cum nu a făcut-o nici cu restul temelor de mare importanţă. Probabil că acum nici nu mai are rost să încerce, fiindcă este deja prea târziu.

Autor: Jens Thurau/ia