1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Fundătura Brexit

15 august 2018

La Bruxelles se negociază din nou Brexitul. Britanicii nu au însă habar ce doresc și perorează fără sens pe marginea datei când va avea loc Brexitul, arată Bernd Riegert.

Brexit Londra
Un Brexit dur, unul moale sau niciun Brexit? O întrebare care divizează în prezent Marea BritanieImagine: Reuters/H. Nicholls

Negocierile Regatului Unit cu Uniunea Europeană privind Brexitul au intrat într-o fundătură. Nu este o afirmație făcută de oricine, ci taman de premiera britanică Theresa May. Într-un mesaj adresat Partidului Conservator, profund divizat pe tema Brexit, ea admite că situația pare pe moment blocată. Este înconjurată de linii roșii peste care nu are voie să treacă. Brexitul nu are voie să fie nici prea dur, nici prea moale, nici nu are voie să se petreacă fără un acord amiabil de despărțire agreat atât de diversele tabere din rândul conservatorilor britanici, cât și de UE.

Ultima propunere a doamnei May, de a negocia cu Uniunea un acord de liber schimb pentru mărfuri, dar nu și pentru servicii, nu este prea bine primită de britanici. Doar 11% dintre aceștia aprobă planul, potrivit sondajelor. La Bruxelles, au loc săptămâna aceasta noi negocieri pe această temă. Funcționarii echipelor conduse de Michel Barnier (UE), respectiv Dominic Raab (ministrul britanic pentru Brexit), se întreabă ce ar fi de fapt de negociat?

Nu există practic propuneri concrete și fezabile nici în ceea ce privește aspectele comerciale, nici în privința graniței dintre Irlanda și Irlanda de Nord. Guvernul britanic vrea doar o declarație cu jumătate de gură privind relația viitoare cu UE. Uniunea dorește însă un tratat de ieșire a Londrei din blocul comunitar, un document care să reglementeze problema banilor, a granițelor și a drepturilor cetățenilor de ambele părți. Un singur lucru este clar: timpul se scurge. Acordul final privind Brexitul ar trebuie să fie gata până la sfârșitul lui octombrie. Nu prea sună realizabil.

Brexitul nu prezintă avantaje

Metoda de negociere adoptată până acum de britanici - de a evita întruna discuțiile adevărate și de a veni în ultimul moment cu propuneri concrete și substanțiale - nu va mai merge acum. Tentativa doamnei May de a diviza Uniunea prin ofensive de șarm la Paris și Berlin nu a funcționat. Poziția britanicilor la negocieri este tot mai slabă. UE are mult mai puțin de pierdut decât Regatul Unit. Premiera britanică, aflată sub o presiune crescândă, creează panică la ea acasă. A dat semnalul realizării unor stocuri de alimente și medicamente pentru ceea ce a numit "global Britain" și a recurs la legenda falsă potrivit căreia UE ar fi de vină pentru tot, pentru că ar fi prea inflexibilă.

Corespondentul DW la Bruxelles, Bernd Riegert

Problema de bază este însă că Brexitul, la care s-a ajuns printr-o campanie electorală mincinoasă, nu aduce de fapt niciun beneficiu Marii Britanii. Nici din punct de vedere comercial, nici în ceea ce privește migrația. Din contră, angajatorii britanici se plâng deja de acum că prea puțini cetățeni comunitari doresc să lucreze în Marea Britanie. Ar fi mare nevoie de femei de serviciu poloneze și de medici germani. Dar aceștia preferă să nu mai vină, de teama Brexitului.

Opoziția? Lipsă la apel

Cei care nu vor să părăsească UE, din tabăra "Remainer", luptă aproape cu disperare pentru un al doilea referendum, prin care speră să oprească de tot Brexitul. Or așa ceva nu se va întâmpla, nu cu Theresa May ca prim-ministru, ea respinge categoric un astfel de demers. Dar este sub semnul întrebării dacă ea va mai rezista mult în fruntea executivului de la Londra. Dar nimeni nu prea este dispus să-i ia locul.

Militantul pro-Brexit, acest clovn politic care este Boris Johnson, s-a făcut din nou nevăzut. Liderul opoziției laburiste Jeremy Corbyn nu profită deloc de momentul favorabil actual. Partidul Laburist este tot în spatele conservatorilor din cauza unor scandaluri antisemite în care este implicat Corbyn, prieten al palestinienilor și acuzat de simpatii față de anumiți teroriști palestinieni. Socialistul radical Corbyn nu are oricum un concept propriu despre cum ar trebui să arate Brexitul. El nu reprezintă de fapt o alternativă la Theresa May.

Și ce urmează acum? Marea Britanie se împiedică de data Brexitului, fără strategie, fără obiectiv clar. Pe moment, nu prea mai sunt speranțe că se va găsi un lider britanic rațional care va trage frâna de urgență și va amâna măcar acest Brexit nefericit.

Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.