1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Comentariu: Germania bâjbâie prin pandemie 

12 mai 2020

Un pic de normalitate, dar și multă nesiguranță și disconfort. Asta a observat Jens Thurau în primele zile după ridicarea parțială a restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus în Germania.

Tineri într-un parc din orașul Tübingen
Tineri într-un parc din orașul TübingenImagine: picture-alliance/J. Biniasch

În sfârșit, plimbarea cu feribotul public de-a lungul lacului Wannsee către cartierul Kladow, o destinație populară de weekend din Berlin, este din nou posibilă. 

Un indicator informează că la bord au voie să urce maximum 150 de oameni. Care, desigur, sunt obligați să poarte măști. 

Cu toată lumea suită la bord, feribotul este plin ochi. Pasagerii stau laolaltă, apropiați unii de ceilalți - nici vorbă de menținerea distanței recomandate în contextul pandemiei. În schimb, toți poartă măști într-o manieră disciplinată. 

Oamenii șușotesc, își aruncă priviri curioase. O fi bine așa? Merge, aș spune eu. Cât de cât - așa poate fi descris sentimentul dominant în aceste zile în Germania. 

Cel puțin pentru majoritatea populației care, altfel decât o minoritate gălăgioasă, nu consideră că virusul este o găselință sau o ticăloșie a unei clase dominante mondiale ce caută să ne chinuie pe toți. Desigur, aceste teorii conspiraționiste se referă invariabil la evrei. 

Acești adepți ai teoriilor conspiraționiste există, ba chiar au protestat din nou la Stuttgart și München, cerând respectarea drepturilor lor fundamentale. Astfel de sloganuri provin adesea dinspre extreme, pentru care drepturile fundamentale, în general, contează mai puțin.

Însă, cum să fie altfel? Nici în timpul crizei refugiaților acești oameni nu au ratat vreo ocazie de a se certa cu democrația. La fel procedează și acum, în criza coronavirus. Societatea nu are încotro, trebuie să suporte aceste manifestări. 

Relaxări ezitante

Jens Thurau

Pe de altă parte, dacă asculți ce vorbește lumea la metrou, la cumpărături sau pe stradă, descoperi că multe lucruri nu mai sunt înțelese nici de oameni în general pașnici. În opinia multora, pandemia fie s-a încheiat, fie ne pregătește o situație apocaliptică. 

În orice caz, unitatea ce a existat în părți ample ale societății la începutul perioadei restricțiilor de contact pare să fi dispărut. Ba chiar se poate spune că scepticii, adică cei care cred că este prea devreme pentru relaxări, sunt în majoritate. 

Ei rezonează la îngrijorările exprimate de virologi, care vorbesc din nou de înmulțirea numărului de infecții.

Restaurantele care au fost deja deschise, de exemplu în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, confirmă acest sentiment, căci nimeni nu este încântat să vadă ospătari purtând măști și dezinfectând meniurile înainte de a le înmâna clienților. 

Oamenii ezită, clienții sunt puțini - majoritatea nu au încredere în liniștea care pare să domnească pe moment. Ideea rezultă din paralelismul a două evenimente de fapt fundamental diferite: primirea a numeroși refugiați în 2015 și pandemia.

Chiar și în urmă cu cinci ani a existat o mare disponibilitate de a o susține pe cancelara Angela Merkel și politica ei surprinzător de liberală față de refugiați. Însă lucrurile s-au complicat în scurt timp. Astăzi, Germania și Europa s-au izolat practic în fața migranților.

În mod similar, în criza coronavirus avem mai întâi consensul că este bine să stai acasă. Însă acesta se destramă - încet și sigur. 

Nu există un plan pe termen lung

Deocamdată stăm în expectativă. E de neconceput ce se va petrece dacă în unele regiuni restricțiile vor trebui înăsprite din nou în cazul în care numărul de noi infecții va depăși marja critică. 

Politicul se află acum în fața unei misiuni aproape imposibile: prezentarea unui plan de gestionare a pandemiei, care va dura încă multă vreme, poate un an sau chiar mai mult. 

O politică ce ajustează în mod diferit măsurile de la o regiune la alta, de la un oraș la altul. 

Ecologistul Winfried Kretschmann, premierul landului Baden-Württemberg, a descris bine situația: este un paradox al politicii că o măsură ce s-a dovedit de succes se auto-anulează. 

Interdicțiile privind contactul între persoane și înghețarea vieții sociale și economice, măsuri ce au dat roade, urmează acum să fie relaxate. Deznodământul este unul deschis. 

Abia acum devine clar că măștile, păstrarea distanței, munca de acasă și restricționarea călătoriilor vor dăinui pentru multă vreme. 

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră