Greu de mediat
20 octombrie 2015Marea Moartă este cel mai adânc punct de pe Pământ. Comparaţia situării ei geografice cu situaţia politică a regiunii este la îndemână. Analogie folosită şi de ministrul federal de Externe la recenta sa vizită din turneul în zonă: situaţia este întunecată în ţările din Orientul Mijlociu şi Apropiat şi de-a dreptul sumbră în Siria.
Două puteri regionale ar putea contribui la schimbarea acestei situaţii: Iranul şi Arabia Saudită - niciuna nefiind însă un exemplu de democraţie sau de respectare a drepturilor omului. Când Frank-Walter Steinmeier vizitează aceste două ţări, atât de rivale încât nici măcar nu permit zboruri directe companiilor comerciale, atunci este clar că el va încerca să medieze. Că va încerca să convingă liderii de la Teheran şi de la Riad să se aşeze la masa negocierilor, pentru a găsi o soluţie comună în cazul Siriei.
Dar una din cele mai des folosite propoziţii în declaraţiile lui Steinmeier este: "nu suntem aici pentru a media". Chestionat în privinţa scopului turneului, Steinmeier răspunde: "explorăm ce se poate face". Identificarea zonelor în care se pot ridica punţi pentru a transmite mai departe informaţiile. Cui? Lui "Staffan de Mistura, Însărcinatul Special al Naţiunilor Unite." De cât sprijin se bucură el, însă?
Este adevărat că Germania nu joacă un rol important în zonă. Şi nici armata nu poate deveni instrumentul de presiune în negocieri. Adevărat este şi că Germania acţionează de comun acord cu Uniunea Europeană în chestiuni de politică externă. Şi că este supra implicată în medierea conflictului din Ucraina. Cum adevărat este şi că SUA şi Rusia îşi urmărsc propriile interese în Orientul Apropiat şi Mijlociu - cu foarte multă putere.
Şi totuşi: când ministrul de Externe german spune, la finalul turneului diplomatic, că important este să existe state şi personalităţi pregătite să preia responsabilitatea şi să își asume riscurile, atunci trebuie să se includă şi pe el. Procesele de mediere sunt de durată. Soluţionarea crizei din Siria va dura, mii de oameni vor continua să se refugieze. Iar în Germania vor ajunge anul aceste peste un milion de refugiaţi. Mediatorul poate deveni uşor vinovat. Un mediator poate eşua.
Să îi spunem altfel: să nu medieze, ci să intermedieze - în fond, Germania se bucură în zonă de imaginea unui intermediar sincer. Să ne referim, precum şeful diplomaţiei germane, la exploatare sau la ridicarea unor punţi, sau chiar la purtarea unor discuţii.
Personal aş prefera ca Germania să acţioneze.