"637 de zile" - probabil așa s-ar putea intitula bestseller-ul pe care îl va scrie Uli Hoeneß. Sau un anonim care îl va scrie pentru el. Subtitlu: "Cum am devenit altcineva la puşcărie".

Hoeneß va ieşi de la închisoare la 29 februarie, moment în care va începe o nouă viaţă, încă una din numeroasele sale vieţi. Poate că va deveni cetățeanul Uli H. Mai puțin în public, mai mult acasă, ducându-şi viaţa în tihnă, la Tegernsee, alături de un câine.

Condamnarea iniţială la trei ani şi jumătate de închisoare a fost redusă la jumătate. Marele Zampano al fotbalului german este o persoană normală. Frauda fiscală de-a dreptul galactică pe care a comis-o este un lucru de domeniul trecutului. Pedeapsa a fost ispăşită, gata. Orice persoană are dreptul la normalitate după închisoare.

Fiul măcelarului de la Ulm

Viața lui Hoeneß a fost doar la început una normală, când încă stătea în spatele tejghelei în măcelăria tatălui său, cântărind bucăţi de carne, după școală.

După aceea, băiatul Uli pleca iute spre terenul de sport. Acolo a avut o revelaţie: eu, Uli, pot face mai mult decât ceilalți, pentru că vreau mai mult și sunt dispus să ofer mai mult!

Nu tehnica sa a fost cea care l-a condus la Bayern München şi către echipa națională, ci implicarea. Lupta. Uli Hoeneß a fost un alergător de cursă lungă. S-a potrivit perfect cu estetul Beckenbauer și cu artiști precum Overath și Netzer. Împreună, toţi aceştia și încă vreo câţiva ca ei au fost opera de artă a anilor '70. Campioni mondiali, desigur.

Mulți ani mai târziu, după câştigarea mai multor campionate naţionale şi cucerirea de cupe europene, după accidentarea și învierea sa ca tânăr manager, încrederea în sine a lui Uli Hoeneß trebuie că a luat o amploare supranaturală, ceea ce l-a determinat să se accepte doar pe el însuşi ca valoare de referință.

Pariurile la bursă de pe pager au scos la iveală un comportament similar cu cel al unui dependent de heroină. Însă jumătate din Germania s-a închinat "omului care merită respect" (Merkel), "omului cu statură" (Seehofer). Oricine pluteşte deasupra norilor și cade apoi cu faţa de pământ, ajunge automat la stâlpul infamiei.

El și frauda lui fiscală au fost de mai multe ori subiectele de primă pagină ale presei tipărite din Germania, atât a ziarelor şi publicaţiilor serioase, cât și a celor stridente.

"Hoeneß", un nume cu rezonanţa unui brand. A avut el doar noroc? Cu siguranţă că nu. Nu mai mult de o singură dată, atunci când s-a prăbușit cu avionul și a supraviețuit. Hoeneß a devenit faimos, bogat și puternic datorită ambiției, aşa cum se întâmplă de multe ori cu oamenii mici care doresc mai mult decât ceea ce le permit la prima vedere originile lor sociale.

Uli Hoeneß a fost, de asemenea, o instanță morală. El a donat de vreo patru ori mai mult decât ceea ce a fost mediatizat. Iar când FC Bayern a devenit brusc zgârcit și nu a vrut să mai aloce câteva mii de euro pentru copacii de pe terenul de antrenament, Uli a plătit din banii lui. Aşa a fost el, Uli.

De fapt, povestea lui Uli H. venit dintr-o provincie șvăbească, este un basm modern petrecut în mijlocul societății noastre. El a avut nu doar succesul la picioare, ci şi capacitatea de a face din marele club Bayern un club şi mai mare. Mai mult, în paralel a pus pe picioare şi o fabrică de mezeluri foarte profitabilă.

Bani, putere, prestigiu, și apoi generozitate - nu vrem şi noi să fim la fel? Cât despre tunul său împotriva administrației fiscale - nu sunt şi mulţi dintre noi nişte păcătoşi mai mici? Ispitele succesului dau târcoale atât unor oameni din instituţiile publice, cât şi boşilor din industrie. Şi noi, cetățenii obișnuiți, cădem pradă aceste seducţii. Nimeni nu mai are chef să audă predici moraliste despre eliberarea lui Hoeneß.

Dreptul penal nu cunoaşte răzbunarea. Pedeapsa primită de Hoeneß este considerată de mai bine de jumătate dintre germani drept corectă. Peste o treime dintre cetăţeni consideră că verdictul a fost prea blând. Hoeneß a renunţat la contestare, ceea ce multora li s-a părut un gest onorabil. Poate că a fost doar un calcul pragmatic. Cine ştie ce decizie ar fi putut pronunţa un alt judecător. Nu mai contează. Lăsaţi omul să trăiască normal!