Intervenţiile militare de mici dimensiuni pot fi decise numai de preşedintele francez. Dacă se plictiseşte cumva la Elysée, dat fiind că pe plan intern totul stagnează, atunci poate trimite câteva bombardiere pentru a sprijini occidentul îm lupta împotriva grozăviilor comise de "Statul Islamic" în Siria. Cam aşa s-ar explica acum decizia lui Francois Hollande, ca - imediat după vacanţa de vară - să se implice în atacurile aeriene din regiune, fără a avea prea mult sprijin politic.

Poate fi sigur acum că francezii îi apreciază pe deplin gestul care îl transformă într-un om de stat cu rol global. Discursurile războinice aduc un plus de popularitate în rândul electoratului. Intervenţia este binevenită pentru un preşedinte cu o imagine bine şifonată. Pare că acţionează, este un bărbat care face totuşi ceva. Ce importanţă mai are cât de utilă este decizia lui? În timp ce toţi ceilalţi europeni evită să intervină în vreun fel în deszastrul din Siria, Francois Hollande trimte acum avioane de luptă pentru a transmite un semnal.

Multe întrebări, puţine răspunsuri

Crede cu adevărat preşedintele că ar putea pune capăt războiul prin şi mai mult război? Comentatorii din presa franceză îl acuză pe Hollande că repetă greşelile pe care le-a făcut George W. Bush în Irak. Comparaţia nu este ideală, dar implicarea lui militară pare la fel de neplanificată, precum intervenţia americană în Irak.

Crede Hollande cu adevărat că avioanele lui ar putea limita succesele "Statului Islamic" pe teritoriul sirian? Crede el că ar putea reuşi ceea ce nu a realizat mult mai bine organizata armata americană? Chiar de ar fi aşa, cine ar umple vidul de putere ulterior? Nu ar înlocui alţi criminali, actualii criminali? Şi cine să mai creadă precizarea naivă a Parisului cum că acţiunea actuală nu este în nici un caz menită să-l sprijine pe sângerosul măcelar Bashar al-Assad? Rezultatele vor fi apreciate la final, nu acum când ele aduc mai degrabă a declaraţii de intenţii. Reprezentanţi ai opoziţiei l-au întrebat pe preşedintele prezent în Parlament, care este scopul acestei misiuni: înlăturarea lui Assad sau izgonirea extremiştilor "Statului Islamic"? Scopul este neclar, pentru că orice posibil succes pare nebulos.

Nu există o soluţie militară

Şi Francois Hollande ştie că în Siria nu există nicio soluţie militară. Dar presiunea politică internă îl împinge spre acţionism. Republicanii conservatori joacă acum cartea politicii externe în combaterea valurilor de sute de mii de refugiaţi din Siria: trebuie să stabilizăm ţara, pentru ca ei să rămână acasă. Ei contracarează astfel încercările populiştilor de dreapta din Frontul Naţional, care duc o masivă campanie anti-refugiaţi, după modelul preşedintelui ungar Viktor Orban. Socialistul Hollande încearcă acum să se distanţeze de ambele partide, prezentându-se ca un lider militar hotărât.

Drama din Siria este însă nepotrivită pentru asemenea experimente. Iar promisiunea unei intervenţii militare terestre sub forma unei coaliţii regionale este de-a dreptul năucitoare. Dar preşedintele Hollande - ca noi toţi de altfel - nu crede că se va ajunge atât de departe. Singura soluţie funcţională ar fi una politică, chiar dacă nimeni nu ştie cum ar putea fi aplicată aceasta. În orice caz, în negocieri este nevoie de un spirit dur. Atât discuţiile necesare cu preşedintele Putin, ca şi cele cu Assad sau "Statul Islamic" nu vor fi simple, dar imperios necesare. Pentru Siria nu mai există nici o soluţie bună, ci doar câteva rele. Câteva bombardiere franţuzeşti nu sunt sub nicio formă parte a instrumentarului potrivit.