Hecatomba din Marea Mediterană este o ruşine pentru Europa dar şi pentru Africa. În context, se impun strategii neconvenţionale, avansate de miniştrii UE. Imigraţia trebuie să fie posibilă şi fără bandele de traficanţi de oameni, consideră Bernd Riegert.

În ultimul deceniu au murit aproximativ 25.000 de oameni în Marea Mediterană, în timp ce încercau să ajungă în Europa. Este deci un scandal permanent. La finele săptămânii trecute am putut constata o dată în plus că politica pentru refugiaţi a statelor UE a eşuat, făcând posibile drame inumane. Politicieni şi activişti ai drepturilor omului se declară îngroziţi de cele ce se întâmplă la porţile Europei şi sunt tentaţi să pună acest eşec pe seama instituţiilor UE. Dar lucrurile nu stau chiar aşa.

De ce n-ar fi de vină, de pildă, Uniunea Africană? Nu poartă şi statele din Africa şi Orientul Mijlociu, adică ţările de provenienţă ale migranţilor, responsabilitate pentru cetăţenii lor? S-au făcut auzite avertismente ale liderilor africani, privind riscurile pe care le presupune traversarea Mediteranei şi cruzimea traficanţilor de oameni? Nu. Face ceva Libia pentru a împiedica în porturile sale îmbarcarea refugiaţilor cu destinaţia Europa? Nu face nimic.

Africa poartă aceeaşi responsabilitate ca şi UE

Misiunile de salvare a celor în pericol de înec nu intră doar în responsabilitatea Italiei sau a UE prin intermediul Frontex. Ambarcaţiunile se scufundă practic în raza vizuală a coastei africane. De aceea şi statele africane au datoria să intervină. UE a încercat în repetate rânduri să intre în contact cu ţările de origine ale imigranţilor precum şi cu cele pe care aceştia le tranzitează. Dar resuscitarea Uniunii Mediteraneene nu a prea avut efect.

Având însă în vedere această nouă catastrofă, responsabilii UE trebuie să acţioneze. Acum. Este nevoie de curaj şi de voinţă politică pentru măsuri neconvenţionale, după decenii de ezitări. O nouă serie de reuniuni de criză nu este de ajuns.

Insuficientă ar fi şi întărirea misiunilor de salvare, în ciuda afirmaţiilor contrare. Şi în timpul derulării programului italian "Mare Nostrum" s-au înecat mii de migranţi. Italia a renunţat în cele din urmă la această misiune, nu atât din cauza costurilor mari - 9 milioane de euro lunar, plătite de guvernul de la Roma - cât din cauza ministrului de Interne, care nu a mai fost dispus să-i găzduiască în Italia pe imigranţii salvaţi.

Blocadă maritimă şi feribot legal spre Europa

Pe termen scurt se impune o blocadă maritimă în dreptul coastelor libiene. Nu poate fi permisă în continuare activitatea criminală, perversă şi foarte profitabilă, pe care o desfăşoară bandele de traficanţi de oameni. La nevoie, unităţi ale marinei europene trebuie să împiedice ieşirea în larg a ambarcaţiunilor având migranţi la bord. Aceasta nu este o rezolvare în sine a problemei migranţilor, dar o blocadă ar putea cel puţin salva vieţi omeneşti. Ce rost are ca imigranţii să se îmbarce pentru a fi apoi, ipotetic, salvaţi de nave europene?

Traficanţii de oameni şi-ar pierde definitiv obiectul muncii dacă UE ar transporta zilnic cu feribotul 1000 de migranţi din porturile africane spre coastele Spaniei sau Italiei. Gratis şi legal. Într-un astfel de caz, migranţii n-ar mai avea motive să se hazardeze spre Europa la bordul unor bărci improprii pentru traversarea Mediteranei. Ar fi 365.000 de imigranţi anual, adică tot atâţia câţi se urcă şi acum în respectivele ambarcaţiuni.

Şi apoi? Vrea Europa să primească mai mulţi migranţi?

Marea chestiune este următoarea: Ce se întâmplă cu migranţii care sosesc în Europa? Pe termen mediu, ei ar trebui repartizaţi din statele aflate în sudul UE în toate cele 28 de state membre. Italia se plânge că e suprasolicitată de această problemă. Grecia şi Malta la fel, iar Spania se ţine deoparte. Problema centrală este următoarea: Multe state ale UE nu mai sunt dispuse să primească migranţi în număr mare. Dar lucrurile trebuie să se schimbe. Principala povară revine în prezent unui număr restrâns de state, între care Germania. Dar şi Germania este încă departe de saturaţie.

Oamenii din Europa trebuie să decidă pe termen mediu dacă sunt dispuşi să primească anual două până la cinci milioane de oameni, în calitate de solicitanţi de azil, refugiaţi sau migranţi din raţiuni economice. Liderii UE trebuie să poarte o dezbatere şi să ajungă la consens. Dacă se va reuşi asta, ar fi în sfârşit posibilă pregătirea unei căi legale de migraţie.

Pe termen lung ar fi necesar ca solicitările de azil şi emigrare să fie depuse deja în ţările de origine sau tranzit ale migranţilor, în ambasadele UE. Ar fi în flagrantă contradicţie cu practica actuală, dar cei care vor să emigreze ar fi astfel scutiţi de riscanta călătorie spre coastele Africii şi de ucigaşa traversare a Mediteranei. Înfiinţarea unor lagăre pentru migranţi în nordul Africii ar fi doar o soluţie intermediară, fiindcă şi refugierea din Siria sau Eritreea spre Libia a devenit între timp o mare primejdie, din care traficanţii de oameni storc profituri de miliarde. Între timp nu numai traversarea Mediteranei a devenit un risc major.

Există, desigur, zeci de impedimente de ordin practic şi juridic în calea unei astfel de schimbări a politicii europene pentru migraţie. Dar merită măcar încercat. În orice caz, lucrurile nu pot să rămână aşa cum sunt acum.

Transformarea UE într-o fortăreaţă nu constituie o opţiune

Dacă europenii nu vor fi dispuşi nici pe termen lung să primească semnificativ mai mulţi migranţi decât astăzi şi să-i integreze, atunci ar face bine să spună asta de pe acum. Într-un astfel de caz, migranţii ar trebui expulzaţi şi căile de pătrundere spre Europa închise ermetic. Numai astfel ar abandona migranţii speranţa unui trai pe bătrânul continent. Poate că în atari condiţii, numărul migranţilor ar scădea. Dar aşa ceva ar fi inuman, iar migranţii şi-ar căuta alte limanuri de scăpare şi ar descoperi alte drumuri într-acolo.

Transformarea Europei într-o fortăreaţă ar fi un drum greşit. Răspunsul adecvat al UE nu poate fi decât migraţie legală, fără bande de traficanţi de oameni. Şi acest răspuns este necesar acum şi nu peste un deceniu, fiindcă până atunci vor mai muri încă mii şi mii de oameni.