1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nu depinde de cultură

24 noiembrie 2018

Data de 25 noiembrie este declarată Ziua internațională împotriva violenței asupra femeilor. Mulți germani sunt îngrijorați de asuprirea din alte state. Beate Hinrichs le recomandă acestora să privească în propria curte.

Imagine: Imago/photothek

Jens Spahn punctează direct: "Crimă de onoare. Căsătorii aranjate." Astfel se referea ministrul federal al Sănătății la migrație, atunci când și-a depus candidatura la conducerea CDU. Violența în cuplu, violența bărbaților asupra femeilor este specifică imigranților, nu? Sau există și alte aspecte?

Spahn ar fi trebuit să o asculte pe colega lui de cabinet, Franziska Giffey. Responsabila pentru familie din Cabinetul de la Berlin, tocmai a calificat statisticile referitoare la violența în familie ca fiind "șocante". Poliția a înregistrat, numai anul trecut, 140.0000 de victime, 82 a sută dintre acestea fiind femei. 147 dintre ele nu au supraviețuit; în medie, la fiecare două zile și jumătate, o femeie este ucisă - în Germania - de soțul violent sau de fostul partener.

Cifrele reale sunt mult mai mari. Fiecare a patra femeie este supusă cel puțin o dată în viață violențelor sexuale sau corporale exercitate de partener, se arăta deja într-un studiu comandat de ministerul federal al Familiei încă din 2004. În plus, studiul atestă că violențele domestice au loc în toate straturile sociale, fiind întâlnite la toate grupele de vârstă, indiferent de origine. Da, cele mai noi cifre sunt șocante, dar nici pe departe necunoscute.

Violența patriarhală este omniprezentă

Adăposturile pentru femei sunt pline. Mii de femei sunt respinse anual, în lipsa locurilor de muncă, a dotărilor corespunzătoare și a fondurilor necesare. Republica Federală încalcă permanent Convenția Consiliului Europei pentru combaterea violențelor asupra femeilor, deși a ratificat-o.

Beate Hinrichs

Și da, în adăposturile pentru femei se află mai multe femei cu origini străine, pentru că au venituri mai mici și sprijin redus.

Și, da, femeile din familii de imigranți sunt mai des agresate de parteneri, fiecare a treia dintre ele este victima violențelor, după cum atestă studiul ministerului federal al Familiei. Să fie de vină originea sau chiar islamul? Dacă violul este comis de un bărbat din Aachen, atunci el este doar un ticălos, în vreme ce violatorul din Alep își justifică faptele doar pentru că este musulman? În niciun caz.

Bărbații devin violenți atunci când nu mai au bani, când sunt șomeri, când locuința e prea mică și viitorul sumbru. Deseori, imigranții trăiesc modest, ceea ce nu-i scuză pe agresori, sub nicio formă! Dar ar explica oarecum invocata componentă culturală a violențelor. Cert este că violența patriarhală există peste tot, indiferent de originea socială.

"Crima de onoare" versus "drama de familie"

Ce reprezintă "crimele de onoare"? Sunt infracțiuni grave, dar și extrem de rare, după cum arată Institutul Max-Planck: anual, circa 12 crime sunt comise pe motive de "onoare" sau din gelozie sau răzbunare, din totalul celor 700 de omucideri înregistrate în medie în Germania.

Datele pe care presa le ignoră sunt că atunci când un turc din Germania își ucide soția, știrile califică deja actul ca fiind "crimă de onoare". Atunci când crima este comisă de un german, dacă ajunge cumva în presă, apare ca "dramă de familie". Nu ar fi mai bine să le încadreze în violența casnică sau în violențele bărbaților asupra femeilor?

Dar este mult mai comod să îi identifici pe autori ca fiind dintre "ceilalți", care nu fac parte din "ai noștri", în loc să recunoaștem că violenți pot fi și drăguții noștri vecini. Ceea ce îngreunează protecția împotriva violenței. Iar Ziua internațională împotriva violenți asupra femeilor are nevoie de mult timp pentru a deveni eficientă.