Imaginea a fost menită să ofere un mesaj limpede: Aici este persoana care solicită ajutor, iar lângă ea bărbatul puternic şi încruntat, care îşi lasă mâna, uşor şi relaxat, peste spătarul aurit al tronului său. Cam aşa a arătat Erdogan, alături de Angela Merkel.

În ce măsură vizita cancelarei Merkel a fost până la urmă o doleanţă, de pe urma căreia guvernul de la Ankara a profitat la maximum, se va vedea în următoarele săptămâni. În definitiv, întâlnirea dintre Erdogan şi Merkel nu s-a soldat decât cu declaraţii de intenţie, nu şi cu rezultate concrete. Mai exact, Ankara s-a arătat dispusă să încerce oprirea refugiaţilor care vor să ajungă în Occident via Turcia. Desigur, cu banii şi ajutorul Uniunii Europene.

Cum vor turcii să oprească fluxul migrator este un mister, dacă ne uităm pe hartă. Graniţa cu Siria, lungă de 800 de km, poate fi la fel de puţin monitorizată ca zona de coastă, la Marea Egee, între Turcia şi Grecia. La fel de ruptă de realitate este şi ideea instalării unor centre de tranzit comune, din care să plece către Europa, legal, doar câteva contingente de refugiaţi.

La această oră, doar o infimă parte din cei două milioane de refugiaţi sirieni din Turcia se mai află în centrele de la graniţă, cei mai mulţi preferând să îşi încerce norocul în marile oraşe turceşti sau, pur şi simplu, să călătorească mai departe. Cum îi aduci pe aceşi oameni înapoi în centre? Cu forţa?

Multe simboluri

Pentru a îndupleca Turcia să se implice în "diminuarea" problemelor privind refugiaţii, Angela Merkel oferă la schimb, în numele Uniunii Europene, o uşurare a condiţiilor de acordare a vizelor pentru cetăţenii turci care vor să intre în UE. O atare regulă este deja valabilă pentru anumite categorii profesionale, precum artiştii sau oamenii de afaceri turci.

Mai mult, Merkel anunţă şi că negocierile privind candidatura Turciei la UE, practic blocate, urmează să fie reluate încă de anul acesta, prin deschiderea unui nou capitol.

Aici nu mai vorbim de gesturi simbolice. În cadrul procesului de aderare la UE, esenţial nu este numărul de capitole de negociere deschise, ci câte dintre acestea au fost încheiate cu succes. Să ne reamintim: în zece ani, a fost încheiat unul singur!

Turcia doreşte să aibă nu doar statut de ţară terţă sigură, în care să poată fi retrimişi refugiaţii, ci să fie declarată şi "ţară sigură de origine". Este însă Turcia aşa ceva?

După părerea Angelei Merkel, da. A spus-o ea însăşi de mai multe ori în timpul vizitei la Ankara. Până la urmă - nu-i aşa? - este vorba despre un partener NATO, o ţară care candidează la integrarea în UE. Numai că Turcia era membru NATO chiar şi în anii '80, în timpul brutalei epoci a juntei militare. Cât despre negocierile de aderare la UE, acestea au început în 2004, într-o perioadă în care Turcia trecea prin reforme profunde, iar guvernul Erdogan negocia un acord de pace cu reprezentanţii kurzilor.

11 ani mai târziu, Turcia se află într-o situaţia complet diferită: războiul civil între Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), între timp interzis, şi statul turc a reizbucnit masiv, iar presei i se pune într-un mod atât de evident pumnul în gură, încât au început să se alarmeze şi multe ONG-uri. Nu în ultimul rând: teroarea tinde să redevină cotidiană pe străzile din Turcia, transformând-o într-o ţară "normală" din Orientul Apropiat.

Apel ignorat

Nu astfel arată o "ţară sigură de provenienţă" - spun şi cei 100 de intelectuali turci, critici la adresa lui Erdogan, care i-au trimis cancelarei Merkel o scrisoare deschisă. Aceştia i-au solicitat şefei guvernului german să nu ignore, doar pentru a puncta politic pe plan intern, valori europene precum libertatea de exprimare şi libertatea presei în Turcia.

"Nu permiteţi ca vizita domniei voastre să capete imaginea unui ajutor electoral", se arată în scrisoare. Autorii ei sunt, evident, dezamăgiţi, la fel şi mulţi alţi democraţi turci. Angela Merkel n-a făcut nici măcar o referire la "drepturile omului". Iar premierul turc Ahmet Davutoglu a plecat liniştit, după întâlnire, să îşi vadă de campania electorală.