Preşedintele SUA nu se împiedică de orice piatră îi aruncă teroriştii în drum. Şi bine face. Barbarii din deşertul sirian speraseră ca Barack Obama să ordone represalii intense după asasinarea bestială a jurnaliştilor americani. S-au înşelat puternic. Preşedintele a reacţionat calm şi măsurat. Rezistă crescândei presiuni publice, interne, în favoarea unei treceri la acţiune, la orice fel de acţiune. Dacă preşledintele ar ordona declanşarea instantanee de raiduri aeriene împotriva SI/ISIS, a grupării teroriste a Statului Islamic, ar satisface dorinţa multor americani şi mai cu seamă a multor congresmeni. Dar situaţia din zona de frontieră siro-irakiană nu s-ar schimba în principiu deloc. Iar liderul superputerii le-ar fi conferit prestigiu politic teroriştilor. Or, tocmai de astfel de efecte trebuie să se ferească.

De păstrat calmul şi de semnalizat capacitate de acţiune

Dar nici să stea cu mâinile în sân, elaborând în linişte o strategie pentru această regiune nu se poate. Obama e silit să acţioneze grabnic. E nevoie cât mai rapid de o coaliţie alcătuită din trupe irakiene, luptători kurzi, din "armata siriană liberă", o trupă din păcate mult prea slabă, precum şi din alţi aliaţi. SUA vor trebui de asemenea să explice foarte clar Turciei, Qatarului şi Arabiei Saudite că vor avea de suferit consecinţe dure dacă mai cooperează sub orice formă cu ISIS. Aceste state musulmane sunite îl consideraseră multă vreme pe liderul sirian Assad şi nu "Statul Islamic" drept principalul lor inamic, motiv pentru care au susţinut pe ascuns pseudo-califatul teroriştilor din SI. Iar America s-a prefăcut că nu vede. Acestei politici trebuie să i se pună punct. Nu e admisibil ca teritoriul turc să fie utilizat zi de zi ca zonă de tranzit de către luptătorii care se infiltrează peste graniţele spre Siria şi Irak, întărind în cele două ţări arabe trupele teroriştilor islamişti.

Dar e cazul ca şi occidentul să devină în genere mai combativ. De ce anume se tolerează ca un un german, francez, britanic sau american care asasinează în calitatea sa de terorist islamist al SI să se poată bucura în continuare de toate privilegiile implicate de statutul său de cetăţean al ţării sale occidentale? Un ins care comite crime ca membru al Statului Islamic a denunţat toate valorile societăţilor noastre. N-ar fi cazul, deci, să i se suspende, cel puţin, cetăţenia? A trece atât de radical dintr-o tabără în alta înseamnă a-ţi lua adio pe termen lung de la rudele şi vecinii de la Londra, Frankfurt sau New York. Ar trebui să i se poată impune o interdicţie veşnică de reintrare în ţară.

O oştire de jurişti va invoca desigur varii argumente care să complice acest demers. Există, în special în Germania, motive istorice din pricina cărora un stat nu-i poate retrage cetăţenia cuiva. Dar Germania actuală nu mai poate fi comparată cu Germania nazistă. Concomitent, una din lecţiile istoriei naziste vizează tocmai necesitatea ca o democraţie să fie în stare să se apere de duşmanii ei. Ar trebui măcar să se discute ideea adaptării constituţiei în această chestiune.

Timpul presează

De cealaltă parte a Oceanului Atlantic Obama nu mai are mult timp înainte de a-şi etala calităţile de lider capabil să conducă în lupta contra teroriştilor. Nerăbdarea americanilor creşte. Alegătorii vor să ştie de la deputaţii şi senatorii lor ce anume au de gând să facă în vederea combaterii forţelor ostile civilizaţiei din deşert. Nu există o soluţie simplă, de felul unei rapide rezolvări militare a problemei. În liupta contra Statului Islamic, America şi Occidentul au nevoie de o respiraţie lungă.