Moscova onorează 100 de ani de la nașterea scriitorului rus Alexandr Soljenițân. Printre invitați: Vladimir Putin. Președintele care odinioară a lucrat pentru KGB. Printre sarcinile acestui serviciu s-au numărat și urmărirea, interogarea și întemnițarea unor oameni ca Soljenițân. Putin aduce acum un omagiu marelui scriitor disident. Să fie o victorie târzie pentru laureatul Premiului Nobel?

Da și nu. Da, pentru că Rusia recunoaște măcar de formă valori ca democrația, respectarea demnității umane și libertatea de exprimare. Nu, pentru că niciuna din aceste valori nu se aplică în viața de zi cu zi din Rusia. Rusia nu este o democrație, nu este un stat de drept. Țara este condusă de un grup de oameni care controlează statul și resursele acestuia. Președintele Putin poate rosti cuvinte frumoase despre disidentul decedat. Simultan însă, cei care apără azi drepturile omului în Rusia zac în închisoare.

Multe exemple pentru o democrație doar pe hârtie

De exemplu Lev Ponomariov, condamnat săptămâna trecută într-un proces de formă. Bărbatul de 77 de ani s-a făcut vinovat doar pentru că i-a apărat pe unii oameni, printre care și tineri, pe care serviciile secrete ruse FSB i-au acuzat de așa-zis "extremism”. Ponomariov nu este vreo excepție. Șeful Memorialului din Cecenia, Oiup Titiev, își petrece de asemenea zilele în spatele gratiilor. El a fost acuzat de posesie de droguri, acuzație inventată doar pentru a-i închide gura. Regizorul de teatru Kirill Serebrennikov se află în arest la domiciliu, chipurile pentru fraudarea unor fonduri publice. Acuzații absurde, menite doar să pună la punct persoanele incomode pentru regim.

Tocmai acești disidenți, intelectuali, apărători ai drepturilor omului sunt cei care spun fără teamă adevărul despre cum stau lucrurile în Rusia. Ceva ce Parlamentul de la Moscova nu face defel. În legislativul rus se dezbate, dar la momentul votului câștigă mereu guvernul. În tribunalele rusești lucrează procurori și avocați care respectă aparent legile, dar atunci când în fața instanței compar membri ai opoziției, sentințele sunt dictate practic de FSB. Există o multitudine de posturi radio și TV, dar redactorii știu foarte bine cât de departe pot merge cu criticile la adresa Kremlinului și unde se află limitele peste care nu se trece.

Rusia nu este Uniunea Sovietică. Nu se poate compara situația de acum cu ororile de atunci. Dar se pare că Rusia nu vrea să renunțe la tradiția nefericită a riscării propriei vieți atunci când cineva vrea să îmbunătățească tratamentul aplicat celorlalți concetățeni și modul în care demnitatea lor este respectată de autorități. De ce oare? Să fie un Lev Ponomariov, bărbat în vârstă cu părul încărunțit, cu adevărat atât de periculos pentru putere încât să trebuiască trimis la închisoare?

Soljenițân, Lev Kopelev, Andrei Saharov, Liudmila Alexeieva (decedată de curând) – cu toții au reprezentat conștiința Rusiei. Cu toții au fost foarte diferiți unul de celălalt. Dar aveau un lucru important în comun: credeau în adevăr, în demnitatea umană, în libertatea cuvântului, în poporul rus și în discernământul acestuia. La fel ca militanții de azi pentru drepturile omului.

Drepturile omului se termină acolo unde încep autoritarismul și dictatura. Indiferent de ceea ce spun diverșii conducători autoritari care există.