Politica şi realitatea au uneori prea puţine lucruri comune. Afirmaţia se poate aplica şi în cazul catastrofei refugiaţilor de pe Lampedusa. În vreme ce numărul imigranţilor care se îneacă în largul coastelor Europei creşte continuu (doar la cea mai recentă dramă şi-au pierdut viaţa cel puţin 270 de persoane), politicienii reuniţi în încăperile cu aer condiţionat de la Bruxelles îşi permit luxul de a dezbate fără să ia nici o decizie. Este laş şi imoral. Şi nici prea multă perspectivă nu par a avea politicienii europeni: în timp ce Europa închide ochii iar politicienii tărăgănează, o altă catastrofă se poate produce oricând. Poate chiar mâine.

Sărăcia, războaiele şi teroarea pun oamenii în mişcare

Trebuie să amintim: sărăcia de care fug oamenii nu a fost propria lor opţiune; şi nici nu sunt vinovaţi pentru ea. Corupţia o facilitează. Şi războaiele. Şi teroarea. Şi de vină sunt şi europenii - prin barierele economice, prin vămi, prin consum. Cine i-a vizitat pe nigerienii sau senegalezii aflaţi ilegal în Maroc sau Libia ştie că oamenii aceia nu au decât o singură dorinţă: să urce, cu orice preţ, pe un vas spre Europa. Cu atât mai mare dezamăgirea acelora care, ajunşi în faţa coastelor Europei, constată neputincioşi că ambarcaţiunile li se scufundă şi vor muri chiar înainte de a-şi vedea visul cu ochii. Nici unul n-ar pleca de acasă, dacă ar avea, acolo, o perspectivă, alături de familie.

Fiecare îşi este sieşi cel mai aproape

Este cinic din partea miniştrilor europeni să ia o singură decizie iar aceasta să fie amplasarea navelor UE de patrulare costieră (Frontex) mai în larg, în aşa fel încât bărcile cu refugiaţi să fie interceptate mai departe de ţărmurile Italiei. Ne comportăm de parcă ar trebui să ne apărăm de criminali sau piraţi.

Oamenii aceştia au meritat o revizuire a politicilor comunitare în materie de azil şi refugiaţi. Dar nimeni (nici Italia, nici Germania) nu vor ca în Europa să se discute serios despre consecinţele acestei drame. Ministrul federal de Interne Hans-Peter Friedrich a venit cu o propunere: cărăuşii trebuie combătuţi - şi situaţia în ţările de origine trebuie îmbunătăţită. Dar nici măcar Germania nu apasă pe accelerator, la aceste două puncte. Dimpotrivă. În vreme ce vasele se scufundă aproape zilnic, ministrul german de Interne găseşte de cuviinţă să se lanseze într-o dezbatere despre imigraţia sărăciei în interiorul Uniunii Europene. Spune, aşadar, ministrul: "Vedeţi ce greutăţi avem noi, Germania? Cum am mai putea să preluăm încă un rând de responsabilităţi".

Falimentul moral al celei mai bogate ţări europene

Ca cea mai mare ţară a Europei, Germania a atras anul trecut 70.000 de solicitanţi de azil. Mai mulţi decât aproape orice alt stat UE - dar, raportat la numărul de locuitori, Germania se află pe la mijlocul clasamentului european. Mult mai curajoasă, mai umană şi mai decisă este Suedia în ce priveşte responsabilităţile sale umanitare: pentru fiecare milion de cetăţeni există 4625 de solicitanţi de azil (în Germania sunt 945, iar Italia, cea mai afectată de actuala politică de imigrări, are o medie de 260).

Nimeni nu are curajul să lanseze o nouă politică europeană, mai umanitară şi mai responsabilă. Germania, cea mai mare economie a Europei, ţara cu şomajul cel mai scăzut în rândul tinerilor, nu este capabilă să facă un gest măreţ şi unic de a primi mai mulţi refugiaţi - fie că e vorba despre cei din largul coastelor italiene, fie cei din Siria. Ce notă proastă la combaterea sărăciei pentru bogata Germanie.