Ultimele săptămâni au fost o demonstraţie a forţei pe care o au pieţele financiare, fondurile de investiţii şi speculanţii de pe burse. Ratinguri degradate, cursuri bursiere prăbuşite, blocaj al plăţilor în bănci, pariuri împotriva unor state - un amestec exploziv ce taie respiraţia planetei. Inclusiv a politicienilor, incapabili de a depăşi secvenţa în care asistă neputincioşi la ce se petrece.

Căci - sunt de acord chiar şi experţii financiari - ceea ce se petrece este greu de explicat, chiar iraţional: pieţe plutind în derivă, după cum le poartă zvonurile, total indiferente la realităţile economice.

Abia intervenţia scumpă a Băncii Europene a stabilizat oarecum sectorul financiar continental. Ceea ce nu înseamnă că a dispărut pericolul pentru uniunea monetară europeană. Pieţele, extrem de iritate, îşi taie singure craca de sub picioare, îngreunând antreprenorilor accesul la capital şi consumatorilor cheful de a cumpăra.

O lume absurdă. Şi, acum?

Pieţele cer, pe de o parte, semnale clare dinspre lumea politică, dar, deopotrivă, se opun unor reglementări care să îngusteze spaţiul de manevră al speculanţilor sau să impoziteze jocurile bursiere. Altfel spus, mesajul aşteptat de pieţe ar trebui să sune astfel: "Noi, statele şi contribuabilii, preluăm riscul; voi, jucătorii de pe piaţă, păstraţi-vă cazinoul şi împărţiţi câştigurile".

Miliardarul George Soros revine cu propunerea de a împărţi, între toate statele zonei euro, datoriile statelor aflate în criză. Aceasta ar însemna, însă, dificultăţi de accesare a creditelor pentru ţările din grupul AAA, obligate să cotizeze şi pentru naţiunile falimentare. De aceea este cancelara federală Angela Merkel refractară la ideea euro-bondurilor. Şi aşa va trebui să meargă şi la întâlnirea cu Nicolas Sarkozy.

Şi, apoi, ceva de genul euro-bondurilor chiar există - paraşuta europeană de salvare, susţinută din banii tuturor cetăţenilor uniunii monetare, care poartă, împreună, şi riscurile, şi responsabilităţile. Iar anul viitor va fi introdus mecanismul de stabilitate, gândit să funcţioneze ca o bancă administrată şi la îndemâna tuturor statelor din zona euro.

Prin urmare, Merkel, Sarkozy & Co. trebuie să nu schimbe direcţia, să rezolve problema datoriilor publice şi să consolideze regulile în zona monedei unice. Laureatul german al premiului Nobel Reinhard Selten este convins că problemele de pe piaţa financiară sunt încă în stare controlabilă.

Iar o eventuală renunţare la euro este cu atât mai puţin o soluţie. Fără euro, Grecia ar fi falimentat definitiv; iar cu marca în locul monedei europene, multe dintre naţiunile lumii nu şi-ar mai fi permis să importe produse germane. Sigur, excluderea unor state din zona euro ar putea fi o soluţie - dar politic, ar fi o catastrofă.

Statele au avut dintotdeauna o predispoziţie la îndatorare. Uniunea Europeană ar trebui să tragă învăţăminte şi să construiască o frână pentru datorii.

Autor: Bernd Riegert / icş
Redactor: Medana Weident